Ediții ENS

Acceptarea socială și dezvoltarea teritoriilor

Partea a III-a. Sistemele de guvernanță și inițiativele sociale, motoarele proceselor de dezvoltare regională

Text complet

2 Cercetarea științifică pe tema guvernanței în geografie și planificare a înțeles aceste „structuri de management hibride și flexibile” (Fürst și Scholles 2008) sub termenul de guvernanță regională. Acest concept teoretic, de valoare sistemică, permite accesul la diferitele dimensiuni ale dezvoltării regionale; Aceasta înseamnă că acest termen se referă atât la constelațiile actorilor implicați, la standardele și valorile care guvernează modurile lor de acțiune, cât și la competențele reale ale instituțiilor regionale în materie de aspect (Pütz 2007; Benz și Dose 2010).

3 Dacă luăm acum în considerare procesele de dezvoltare regională din unghiul acceptării lor sociale, este posibil să întocmim o dublă observație.

4 În primul rând, paradigma durabilității promovează, încă din anii 1990, un mod de dezvoltare capabil să acorde atenție nu doar impactului asupra resurselor și mediului, promovării unei creșteri economice echilibrate, ci și acceptabilității sociale a proiecte. Această formă de acceptabilitate socială a fost mult timp înțeleasă implicit în ideea de „justiție socială”. Potrivit lui Milbert (2013), dezvoltarea regională este „justă din punct de vedere social” atunci când își distribuie diferitele componente în mod echitabil pentru satisfacerea nevoilor individuale - sau, mai precis, private - și contribuie astfel la stabilitatea societății. Ca rezultat, cercetarea s-a concentrat pentru o lungă perioadă de timp - adică începând cu anii 1990 - asupra modului de evaluare a acestei durabilități sociale ca o componentă a dezvoltării regionale, în special prin căutarea unor indicatori adecvați.

5 A doua observație: odată cu consolidarea valorii operaționale a regiunii, prevăzută ca un nivel de acțiune și cooperare în sensul propus mai sus de termenul de guvernanță regională, noțiunea de acceptare socială se aplică în mod concret acțiunilor de planificare și dezvoltare regională. Întrebările de cercetare se concentrează apoi - independent de diferitele ipoteze teoretice ale activității privind guvernanța (Wiechmann 2008) - pe problemele participării părților interesate la procesele de dezvoltare regională, pe mecanismele și principiile rețelelor cu părțile interesate, cooperarea în constelații specifice de lucru și pe modurile de comunicare care rezultă din acestea, precum și fenomenele de recepție a informațiilor, atitudini și reprezentări colective. Expresia „dezvoltării regionale acceptabile din punct de vedere social” acoperă apoi semnificația responsabilității colective și dă forță ideii unei forme de autogestionare regională prin cooperare și inițiativă socială. Ideea acceptabilității extinde astfel înțelegerea conceptelor prin justificarea nevoii de participare.

7 În contribuția sa, Lena Neubert urmează o cu totul altă orientare. Planificarea regională se confruntă cu provocări în continuă schimbare. Astăzi, perspectiva schimbărilor climatice pune întrebări pentru multe regiuni în măsura în care evenimentele climatice violente, perioadele de inundații sau o degradare a calității utilizării terenului introduc probleme până acum necunoscute în problemă. Consecințele acestor schimbări trebuie abordate în noi cadre spațiale și temporale. Astfel, ideea responsabilității colective pentru planificare presupune o formă de „responsabilitate climatică echitabilă” (Kufeld 2013). Acest lucru necesită o „cultură a atenției” în care toate instrumentele de gestionare a dezvoltării regionale să fie legate de această nouă obligație morală și, în același timp, implică - în conformitate cu dezvoltarea regională durabilă - o „cultură a participării” și o „preocupare pentru viitorul ”(WBGU 2011).

8 De acum înainte, cercetarea de planificare are ca scop în primul rând să afle dacă sistemele regionale de guvernanță sunt capabile să dezvolte soluții la schimbările climatice sau, cel puțin, să contribuie la acestea și în ce măsură. Desigur, instrumentele de gestionare și susținere a dezvoltării regionale existente vor fi integrate într-un diagnostic critic al acțiunilor de prevenire și adaptare la schimbările climatice; dar căutăm, de asemenea, să vedem cum pot apărea noi competențe specifice și noi răspunsuri din conștientizare, inițiativă socială și cooperare informală între actorii regionali (Frommer 2010; Birkmann și colab. 2010).

9 Astfel, Lena Neubert încearcă să arate modul în care noile provocări legate de climă s-au reflectat deja în instrumentele existente pentru programarea și susținerea dezvoltării rurale la nivel regional în Germania și modul în care principiile protecției acțiunii și adaptării în fața schimbărilor climatice au fost pe deplin integrate în această perspectivă. Autorul se referă la acest lucru la cadrul programatic LEADER și la procedura de planificare a „dezvoltării rurale integrate” (Integrierte ländliche Entwicklung, ILE) din Germania, aceste două instrumente fiind deosebit de semnificative pentru principiile de intervenție ale politicii agricole și fondurile structurale europene pentru mediul rural. zone, atât în Germania, cât și în Europa (Chevalier 2014; Giessen 2010).

10 Pentru a face acest lucru, autorul stabilește bazele analizei sale și evaluează relevanța studiilor sale de caz din conceptele teoretice de „guvernare regională” (Benz și Dose 2010), dar lucrează și din alte abordări conceptuale, mai transdisciplinare, în special pentru a discuta apoi problema acceptării sociale și legitimării luării deciziilor publice în materie de climă. Acest lucru face posibilă evaluarea angajamentului actorilor în cadrul instrumentelor de programare menționate mai sus. Contribuția sa detaliază astfel câteva aspecte ale unei cercetări în curs în care cadrele instituționale, condițiile de pe teren, modalitățile de cooperare între actori și principalele caracteristici ale proceselor de dezvoltare sunt examinate prin filtrul importanței lor pentru tema schimbărilor climatice. . Aceste criterii de evaluare sunt apoi operaționale datorită indicatorilor relevanți.

11 Cele două contribuții arată, în cele din urmă, că abordările de cercetare în geografie au avut loc cu hotărâre în centrul activității interdisciplinare privind guvernanța regională. De asemenea, susțin ideea că există un potențial important în cadrul disciplinei geografice în sine, pentru a contribui la inteligența și la o mai bună acceptare a proceselor de dezvoltare regională.

Bibliografie

Benz Arthur, ediția Dose Nicolai, 2010, Guvernanță regională. Regieren in komplexen Regelsystemen. Eine Einführung [2004], Opladen, VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Birkmann Jörn, Böhm Hans Reiner, Büscher Dirk, Fleischhauer Mark, Frommer Birte, Janssen Gerold, Overbeck Gerhard, Schanze Jochen, Schlipf Sonja, Stock Manfred, Vollmer Maike, 2010, Planungs- und Steuerungsinstrumente zum Umgang mit Berlin, Berlin Klimawandel Akademie der Wissenschaften (Diskussionspapier BBAWIAG Globaler Wandel-Regionale Entwicklung, 8).

Chevalier Pascal, 2014, Acțiune locală și dezvoltare rurală în Europa. Modelul european LEADER 2007-2013, Bruxelles, PIE/Peter Lang (Integrare regională și coeziune socială, 14).

Frommer Birte, 2010, Regionale Anpassungsstrategien an den Klimawandel. Akteure und Prozess, Darmstadt, Universitatea Tehnică/IWAR (Schriftenreihe WAR, 207).

Fürst Dietrich, ed. Scholles Frank, 2008, Handbuch Theorien und Methoden der Raum- und Umweltplanung, Dortmund, Dorothea Rohn.

Giessen Lukas, 2010, „Regional Governance für ländliche Räume. Innovativer Ansatz, politischer Gegen-wind und der Weg vorwärts ”, Raumforschung und Raumordnung, vol. 68, nr.1, p. 3-14.

Hahne Ulf, 2012, „Organisation und Förderung der Regionalentwicklung”, Das deutsche Vermessungs- und Geoinformationswesen. Themenschwerpunkte 2013: Landesentwicklung für ländliche Räume - Analysen und Antworten zu Demographiewandel, Planungszielen und Strukturveränderung, Kummer Klaus, Frankenberger Josef éd., Berlin, Offenbach, p. 133-155.

Ed. Kufeld Walter, 2013, Klimawandel und Nutzung von regenerativen Energien als Herausforderung für die Raumordnung, Hannovre, Akademie für Raumforschung und Landesplanung (Arbeitsberichte, 7).

Milbert Antonia, 2013, „Vom Konzept der Nachhaltigkeitsindikatoren zum System der regionalen Nachhaltigkeit”, Informationen zur Raumentwicklung, n o 1/2013, p. 37-50.

Pütz Marco, 2007, „Modewort oder neues Paradigma: Governance Regional. Definitionsmacht eines Begriffes ”, Raum - Österreichische Zeitschrift für Raumplanung und Regionalpolitik, nr. 68, p. 22-25.

Wiechmann Thorsten, 2008, Planung und Adaption. Strategieentwicklung in Regionen, Organizationen und Netzwerken, Dortmund, Dorothea Rohn.

WBGU (Wissenschaftlicher Beirat der Bundesregierung für générale Umweltveränderungen), 2011, Welt im Wandel. Gesellschaftsvertrag für die Große Transformation, Berlin.

Autor

Profesor de geografie, titular al catedrei de amenajare a teritoriului la Institutul de geografie al Universității din Münster