Acțiunea Franței pentru eficiența energetică

Directiva privind eficiența energetică contribuie la realizarea obiectivelor ecologice: mai puține gaze cu efect de seră, mai puțini poluanți atmosferici, mai puțină presiune asupra resurselor neregenerabile stimulând în același timp economia, mai puțină dependență energetică, reducerea facturii și o activitate sporită legată de investițiile în gestionarea energiei ( Piață de 8,4 miliarde de euro în 2015 pentru servicii energetice și servicii de eficiență energetică - a se vedea studiul ADEME/GALLILEO 2016).

Cadrul european: directiva privind eficiența energetică

Directiva 2012/27/UE privind eficiența energetică stabilește un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienței energetice în Uniune. Obiectivul este creșterea eficienței energetice cu 20% până în 2020.

Înlocuind și completând directiva „cogenerare” din 2004 și directiva „servicii energetice” din 2006, această nouă directivă tratează toate verigile din lanțul energetic: producție, transport, distribuție, utilizare, informații pentru consumatori.

Acest text prevede măsuri de economisire a energiei care trebuie aplicate de toate statele membre.

Una dintre măsurile din text prevede un obiectiv obligatoriu de eficiență energetică de 1,5% pe an din totalul vânzărilor de energie, cu excepția transportului (articolul 7).

Directiva introduce, de asemenea, un obiectiv de 3% pentru renovarea anuală a clădirilor de stat (articolul 5). În plus, statele vor trebui să elaboreze o strategie de reducere a consumului întregului parc existent pe termen lung, după 2020.

O serie de măsuri includ, de asemenea, sistematizarea auditurilor energetice în companiile mari, transparența facturilor și sprijinul pentru cogenerare.

Dincolo de această bază comună, fiecare stat membru va putea, desigur, să-și dezvolte propriile măsuri în plus.

Directiva va fi revizuită ca parte a pachetului de iarnă al Comisiei.

Strategia de renovare pe termen lung este disponibilă pe site-ul web al Comisiei Europene.

În conformitate cu articolul 24 din directivă, Franța publică în fiecare an un raport de sinteză anual și, la fiecare 3 ani, un raport complet (cunoscut sub numele de PNAEE - plan național de acțiune pentru eficiență energetică) care descrie toate măsurile de eficiență energetică implementate.

Cadrul național

Evoluția consumului în Franța din 1970

După două decenii de creștere, consumul final de energie al Franței (corectat în funcție de variațiile climatice) a încetat să crească din 2001, atingând un prim nivel în jurul valorii de 160 Mtoe pe an, rezultat atât din modificările economiei franceze, cât și din politicile publice de îmbunătățire a eficienței energetice în Franța. În 2009, în special din cauza crizei economice, consumul final de energie în scopuri energetice a scăzut cu 3,7% și apoi s-a stabilizat la aproximativ 155 Mtep. Consumul final de energie corectat în funcție de variațiile climatice, care a scăzut continuu de trei ani, a scăzut ușor (-0,7%) pentru a ajunge la 150 Mtoe în 2014 (a se vedea figura 1).

Figura 1: Evoluția consumului final de energie în Franța între 1970 și 2014, corectată pentru variații climatice, pe sectoare, în Mtoe

eficiența

Evoluția intensității energiei în Franța din 1990

Intensitatea energetică finală este raportul dintre consumul final de energie și PIB (produsul intern brut). Figura 2 exprimă modificarea acestei intensități energetice finale din 1990, eliminând efectul inflației.

Figura 2: Evoluția intensității energiei finale și primare 1990-2014 (indice de bază 100 în 1990)

Intensitatea energetică finală a scăzut cu 0,8% în 2014 comparativ cu 2013, după ajustarea pentru variații climatice. Scăderea medie anuală a intensității energiei din 2004 se ridică acum la -1,4%.

Intensitatea energetică finală este un indicator al decuplării dintre creșterea noastră economică și consumul nostru de energie.

În 2013, Franța era pe locul 6 în rândul țărilor UE pentru intensitatea energetică finală, ușor înaintea Italiei, Germaniei și Danemarcei (sursa: Odiseea 2016).

Obiective și măsuri de eficiență energetică

Franța și-a stabilit un obiectiv dublu ambițios de reducere a consumului său de energie la 131,4 Mtep de energie finală și 219,9 Mtep de energie primară până în 2020 (cu excepția transportului aerian internațional, cu excepția utilizărilor neenergetice).

Legea privind tranziția energetică pentru creșterea ecologică preia obiectivele stabilite de președintele Republicii în cadrul celei de-a doua conferințe de mediu din septembrie 2013 și anume:

O reducere cu 30% a consumului de combustibili fosili în 2030;

O scădere cu 20% a consumului final de energie în 2030 comparativ cu 2012;

O reducere de 50% a consumului final de energie în 2050.

Programul multianual pentru energie (PPE) stabilește orientări pentru atingerea acestor obiective.

Outlook

Graficul de mai jos descrie progresul realizat în vederea atingerii obiectivelor stabilite în cadrul Directivei privind eficiența energetică:

Figura 3: Evoluția consumului final și primar de energie, excluzând utilizările neenergetice și buncărele internaționale, indicele de bază 100 în 2005 (Sursa: SOeS)

Obiectivul pentru 2020 este totuși foarte ambițios și nu poate fi atins decât datorită creșterii foarte rapide a măsurilor inițiate sau noi.

În plus, graficul de mai jos, din proiectul Odyssée-Mure, prezintă evoluția consumului final de energie în Franța între 2000 și 2013 și arată progresele semnificative înregistrate în eficiența energetică în această perioadă:

Figura 4: Evoluția consumului final de energie între 2000 și 2013, în Mtoe

HeiOra de vară - Ora de iarnă

Introdus în Franța în 1975 în urma șocului petrolier din 1973-74, obiectivul schimbării orei este de a economisi energie prin reducerea necesităților de iluminat. Este în principal o chestiune de potrivire a orelor de activitate cu orele de soare pentru a limita utilizarea iluminatului artificial.

Aplicat în Regatul Unit și Irlanda încă din Primul Război Mondial și în Italia din 1966, regimul orei de vară a fost introdus în toate țările Uniunii Europene la începutul anilor 1980. Pentru a facilita transportul, comunicațiile și comerțul în cadrul Uniunii Europene, a fost a decis să armonizeze prin directiva Parlamentului European și a Consiliului datele pentru schimbarea orei. Astfel, din 1998, pentru toate țările Uniunii Europene, trecerea la ora de vară are loc în ultima duminică a lunii martie la 2 dimineața, iar schimbarea la ora de iarnă are loc în ultima duminică din octombrie la ora 3 dimineața.

Calendarul următoarelor modificări (Comunicarea Comisiei Europene 2016/C 61/01)

An

Trecerea la ora de vară

Trecerea la ora de iarnă

Duminică 26 martie

(la ora 2 dimineața va fi ora 3 dimineața)

Duminică 29 octombrie

(la 3 a.m. va fi 2 a.m.)

Duminică 25 martie

(la ora 2 dimineața va fi ora 3 dimineața)

Duminică 28 octombrie

(la 3 a.m. va fi 2 a.m.)

Duminică 31 martie

(la ora 2 dimineața va fi ora 3 dimineața)

Duminică 27 octombrie

(la 3 a.m. va fi 2 a.m.)

Duminică 29 martie

(la ora 2 dimineața va fi ora 3 dimineața)

Duminică 25 octombrie

(la 3 a.m. va fi 2 a.m.)

Duminică 28 martie

(la ora 2 dimineața va fi ora 3 dimineața)

Duminică 31 octombrie

(la 3 a.m. va fi 2 a.m.)

Schimbarea orei a economisit 440 GWh în iluminat în 2009, echivalent cu consumul a aproximativ 800.000 de gospodării. Datorită acestor economii, Franța a evitat astfel emisia de 44.000 de tone de CO2.