Biblioteca de icoane rusă și sovietică Adio tovarăși! - Imperiul sovietic 1975-1991

sovietică

  • Acasă
  • Indice general al autorilor
  • Indice general al filmelor
  • Index după gen:
    • Arhive Raw
    • Editarea de filme
    • Filme documentare
    • Filme de ficțiune
    • Filme de animație
    • Fotografii
    • Rapoarte sau emisiuni TV
    • Filme TV

  • Index după țară
  • Indicele în funcție de anul de producție:
    • 1900-1910
    • 1910-1920
    • 1920-1930
    • 1930-1940
    • 1940-1950
    • 1950-1960
    • 1960-1970
    • 1970-1980
    • 1980-1990
    • 1990-2000
    • 2000 și +
  • Index după perioadă reprezentat:
    • Rusia antică și imperială
    • U.R.S.S.
    • Revoluție/Război Civil
    • NEP
    • Perioada stalinistă
    • Dezgheţ
    • Perioada Brejneviană
    • Perestroika
    • Perioada post-sovietică

Adio tovarăși! - Imperiul sovietic 1975-1991 - Episodul 5: Rebeliunea 1989

Film documentar, Germania-Franța, 2011, de Andrei Nekrasov, în culori, sunet.

Producție: ARTLINE FILMS, GEBRUEDER BEETZ FILMPRODUKTION, ARTE France, ARTE G.E.I.E., etc, Germania-Franța, 2011

Durata: 51 minute.

Versiune originală: germană

Al cincilea episod din Adio tovarăși! este dedicat anului 1989 și exploziei blocului estic, care o precedă pe cea a URSS.

- În URSS, se pare că nimic nu se mișcă; rockerii denunță suferința concetățenilor lor; cu toate acestea, modelul economic rămâne centralizat și planificat. Grevele și demonstrațiile se vor înmulți în 1989.

- Intervenția lui Andrei Saharov, ales deputat în Sovietul Suprem, denunțând intervenția sovietică în Afganistan. Întoarcerea ultimilor soldați sovietici din Afganistan, 15 februarie 1989.

- Primele alegeri ale „Congresului Deputaților Poporului” al Sovietului Suprem: de fapt, în 1989, această adunare nu era complet gratuită, întrucât o treime din locuri erau rezervate automat Partidului Comunist, precum și o anumită cotă pentru diverse instituții precum Komsomol etc. Cu toate acestea, Boris Yeltsin, principalul oponent al lui Gorbaciov, a fost ales acolo triumfător la 26 martie 1989. Cu toate acestea, putem considera că acestea sunt primele alegeri libere de la apariția regimului comunist în URSS.

[Interviu cu Guennadi Bourboulis, viceprim-ministru al lui Boris Yeltsin: greșeala lui Gorbaciov, extrem de populară când a venit la putere, nu a fost să organizeze alegeri].

[Interviu cu Alexei Kondaourov, fost general KGB, responsabil cu securitatea lui Gorbaciov: majoritatea susținătorilor lui Gorbaciov erau relativ în favoarea democratizării, alegerilor libere etc. Vina sa a constat mai întâi în eșecul recuperării economiei, apoi în renunțarea la poziția URSS ca o mare putere în lume și nu menținerea statu quo-ului în Europa.]

- Schimbări în Europa Centrală:

În Polonia, sindicatul liber Solidarnosc a fost autorizat din nou în aprilie 1989. În iunie, mișcarea a câștigat alegerile parlamentare și a refuzat orice acord guvernamental cu Partidul Muncitorilor Polonez Unit. Jaruzelski, singurul candidat autorizat, este ales președinte al Republicii de către parlament. Deschiderea a câștigat.

[Int. Andreï Gratchev: Honecker și Ceaucescu încearcă în zadar să-și convingă colegii de Pactul de la Varșovia să încerce o intervenție militară în Polonia].

Ungaria [Flashback: în 1956, Imre Nagy a încercat să scoată Ungaria din Pactul de la Varșovia. De aici și intervenția sovietică la Budapesta (octombrie 1956). Comunistul Janos Kadar a condus Ungaria din 1956 până în 1988]. Partidul de guvernământ, sub conducerea unui tânăr democrat, Myklos Nemeth, a acceptat principiul multipartidului în februarie 1989, după o întâlnire cu Gorbaciov (care s-a angajat, de asemenea, să retragă descoperirile de ocupație sovietică din Ungaria în 1991) [int. de Andrea Szekfu]. În iunie 1989, Nagy și protagoniștii revoltei de la Budapesta din 1956 au fost reabilitate și au dreptul la o înmormântare de stat. Kadar a murit la scurt timp după [int. Zoltan Szalay]. Această deschidere în Ungaria stârnește o mare speranță în rândul germanilor estici care își petrec vacanța în Ungaria: unii reușesc să treacă Cortina de Fier. Mișcări uriașe de mulțime.

Astfel, în timp ce URSS, Polonia și Ungaria iau calea unei tranziții democratice prin organizarea unor alegeri parțial libere, liderii comuniști din celelalte țări ale blocului (RDG, Cehoslovacia, România și Bulgaria) încă se agață de putere.

- Explozia blocului estic:

1) RDG: sărbătorirea a 40 de ani de la RDG la 7 octombrie 1989. Manifestări de monștri în favoarea lui Gorbaciov, umilirea lui Honecker.

[Interviu cu Andrei Gratchev: Gorbaciov folosește această sărbătoare pentru a accelera căderea politică a liderului est-german].

[Interviu cu Roland Woetzel, fost membru al conducerii PC-ului Germaniei de Est: Până la final, Honecker refuză să admită situația, convins că oamenii îl vor sprijini].

[Interviu cu Klaus Laabs, disident, fiul unui secretar de stat în guvernul est-german: această ruptură radicală era de așteptat de la începutul regimului comunist din RDG. În plus, mulțimea a avut în vedere masacrul din Piața Bărbaților Tian'anmen de la Beijing cu câteva luni mai devreme, care i-a paralizat (iunie 1989)].

Reconstrucție precisă a evenimentelor din octombrie-noiembrie 1989 în RDG până la căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie [Int. Gratchev: cf. Satisfacția lui Gorbaciov că zidul a căzut fără ca URSS să intervină]. [Int. Alexeï Kandaourov: acest eveniment înseamnă că URSS a pierdut războiul rece].

2) Cehoslovacia: „revoluția de catifea” are loc în același an, dar în teatre și dezbateri intelectuale. Este revoluția artiștilor și a muzicienilor, cu Vaclav Havel în frunte. Havel se impune în mod natural, într-un mod incontestabil. La 24 noiembrie, Comitetul Central al Partidului Comunist Cehoslovac a demisionat. Havel a fost ales președinte al (noii) Republici Cehoslovace la 28 decembrie 1989, în timp ce Alexandre Dubček trebuia să se mulțumească cu președintele Adunării Federale.

3) Bulgaria: Todor Zhivkov, șeful bugetului de stat, este obligat să demisioneze.

Toate aceste „revoluții” sunt pașnice. În România este diferit.

4) România: Revoluția românească constă într-o serie de revolte și proteste care au avut loc între 16 și 25 decembrie 1989 și au dus la răsturnarea regimului comunist condus de Nicolae Ceaucescu și la executarea dictatorului și a soției sale [Interviu cu Paul Cozighian, student la film la București, martor al evenimentelor]. [Interviu cu Sergiu Celac, fost interpret al lui Ceaucescu până în 1978 și ministru de externe al noului regim: natura exactă a acestei revoluții continuă să alimenteze controversele. Rolul Securității în execuție nu este transparent, cele două persoane care au executat executarea Conducatorului și Elena Ceaucescu fiind lichidate la rândul lor. Poliția secretă va încerca să ascundă faptul că a existat o revoluție populară spontană pentru a păstra puterea].

Guvernul sovietic nu poate opri prăbușirea economică a țării și pierde controlul asupra republicilor Uniunii. Spre deosebire de țările din Europa de Est, comunismul din URSS nu este rezultatul ocupației militare; ca urmare, pierderea credinței în comunism a fost experimentată mai dureros de sovietici. Influența din ce în ce mai puternică a religiei asupra societății (observăm mai presus de toate un atașament față de ritualuri), apariția pseudo-medicamentelor (cf. sesiunile magnetizatorului Kachpirovsky difuzate pe primul canal de televiziune sovietic).

Adversarul politic Boris Yeltsin va fi capabil să surprindă nemulțumirea populației și să fie purtătorul de cuvânt al suferinței lor. El acuză revoluția din 1917 că se află la originea tuturor relelor țării. În timp ce Gorbaciov continuă să urmeze ritualul comunist și numărul adepților săi continuă să scadă, Elțin este cel care apare acum ca progresist. Proteste împotriva Partidului Comunist.

Înregistrare creată la 8 august 2012. Ultima modificare la 10 august 2012.