Căile intersubiectivității în filosofia lui Husserl; ; universitatea din Liege

Pornind de la observația că problema intersubiectivității, în măsura în care privește direct sfera ființei transcendentale, este întâlnită chiar pe calea care duce la fenomenologie, acest studiu, care este înscris în continuitate cu lucrările lui I. Kern și N. Depraz, propun să exploreze diferitele căi de acces la reducerea fenomenologică, pentru a identifica, în decalajul dintre reducerea egologică și reducerea intersubiectivă, o tensiune între două ireductibile (dar poate antagonice) ale căii care duce la fenomenologia transcendentală., și anume între, pe de o parte, dobândirea sferei ființei transcendente ca absolut și, pe de altă parte, dobândirea acesteia în universalitatea sa intersubiectivă. Mai mult decât oricine conștient de dificultățile provocate de intersubiectivitate într-un regim transcendent, Husserl va continua totuși să-și afirme încrederea în proiectul fenomenologic prin asumarea dublei sale cerințe, acordând prioritate uneori unuia și uneori celuilalt, și astfel prefigurând într-un uimitoare profuzie mai multe posibilități de gândire, și problema intersubiectivității, și metoda fenomenologică în sine.

Abstract

2 Introducere 3

3 I. Reducerea egologică (meditații carteziene) 7

4 1. Poziția problemei 8

5 2. Experiența analogică a altora 16

6 II. Reducerea intersubiectivă 27

7 1. Critica abordării carteziene 29

8 2. Implementarea reducerii intersubiective 36

9 a) Dublă reducere (Probleme fundamentale ale fenomenologiei) 37

10 b) Reducerea universală (Filozofia întâi, Krisis III B) 46

11 3. Reducerea intersubiectivă și abordarea ontologică (Krisis III A) 60