Bordeaux University Press

Cântec politic în Europa

IV. Momente politice

europa

Text complet

1 Cântecul, atunci când este destinat transmiterii unui angajament explicit, este înglobat în trei registre principale: cel al cântecelor împotriva, denunțările instituțiilor, situațiilor sau personalităților considerate contrare idealurilor și convingerilor autorului; cântece pentru, scrise pentru a celebra o cauză de apărat, un sistem de speranță sau strămoși mari viteji; în cele din urmă, cel al cântecelor mal de vivre, care exprimă suferința individului sau a societății în fața dificultăților economice, sociale sau politice care îi asaltă.

2 Dacă satira sau denunțarea constituie una dintre formele majore de angajament cântat, anumite perioade și anumite situații politice, pe de altă parte, aduc în prim plan valorile aderării la un ideal, la valori, la o ideologie. Franța din anii 1948-1952 ilustrează acest ultim caz.

  • 1 S. Courtois, M. Lazar, Istoria Partidului Comunist Francez, Paris, puf, 1995, p. 207.

3 După cel de-al doilea război mondial, viața politică franceză a fost transformată radical. Locul luat de URSS și de militanții comuniști în lupta împotriva nazismului a conferit PCF o nouă audiență și legitimitate în țară. Stigmatizând atitudinea colaboratoristă a elitelor franceze în timpul regimului de la Vichy, acesta își propune să întruchipeze continuitatea identității naționale și revendică totalitatea patrimoniului cultural național1. Dar această poziție, care contrastează cu sectarismul revoluționar din perioada interbelică (până în 1935), a fost pusă sub semnul întrebării de răsturnările internaționale din perioada postbelică. De fapt, atunci când democrațiile din Europa de Est cad pe orbita sovietică și țările din Europa de Vest beneficiază, prin Planul Marshall, de sprijinul financiar al Statelor Unite, o perdea de fier cade asupra Europei. Tensiunile politice și clivajele ideologice sunt în creștere între cele două modele ale societății, iar partidele comuniste din Europa de Vest sunt acum fidel aliniate cu orientările Moscovei.

4 Într-o anumită situație internațională de confruntare, care vede spectrul unui al treilea război mondial, PCF își mobilizează capacitățile organizaționale pentru a susține idealul revoluționar întruchipat de țara sovieticilor. Natura radicală a luptei necesită utilizarea tuturor mijloacelor de comunicare. Cântecul devine apoi un vector de propagandă ideologică, în simbioză directă cu argumentul politic. La fel ca ceea ce s-a făcut în mișcările de tineret încă din anii interbelici, în special în cercetație, PCF a publicat, în 1951, o colecție de cântece destinate practicării colective în mișcările corale situate în mișcarea sa. Produsă în cea mai radicală perioadă a confruntărilor est-vest, această colecție manifestă o profundă supunere față de modelul estetic sovietic. Această nouă direcție este exprimată printr-un montaj compus din trei elemente: la un fundal popular francez tradițional se adaugă melodii importate din țările socialiste, precum și creații franceze originale. Analiza noastră va avea ca scop explicarea caracterului emblematic al acestei colecții, care exprimă cerințele unei culturi muzicale, direct supuse imperativelor ideologiei.

  • 2 A.M. Thiesse, The creation of national identities, Paris, Seuil, 2001, p. 169.

5 Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cântecele populare tradiționale din regiune au stârnit curiozitatea și interesul anumitor compozitori și cărturari2. Colectat, reunit, uneori armonizat, în secolul al XX-lea, constituie un patrimoniu a cărui valoare simbolică și identitară face obiectul unui consens larg, variind de la SFIO la Action Française. Numai PCF rămâne mult timp în afara acestui ancoraj. Firma de edituri grafice și fonografice pe care o controlează, Le Chant du monde, favorizează muzica mondială tradițională, creația contemporană, compozitorii sovietici și cântecele de lupte, chiar dacă, din 1937, folclorul a făcut o apariție timidă majoră în universul muzical al comuniștilor francezi, sub influența dinamicii conduse de Frontul Popular.

1.1. Cântece populare, de la a III-a Republică la regimul de la Vichy

  • 3 A. Coeuroy, Muzica și oamenii în Franța, Paris, Stock, 1941.

1.2. Unitatea națională în jurul Rezistenței

  • 4 M. Alten, Muzicienii francezi în războiul rece, Paris, L’Harmattan, 2000, p. 30.

1.3. Recuperarea folclorului

  • 5 Chansonnier 51, Paris, Ed. Cântecul lumii, 1951.

8 Începută în 1936, integrarea folclorului tradițional în repertoriul comunist a fost accentuată din 1947. Începuturile războiului rece dintre URSS și Statele Unite, precum și demiterea miniștrilor comuniști din guvernul francez, au condus PCF la o aliniere doctrinară cu teoriile estetice și culturale ale URSS. Pentru Stalin, dimensiunea națională a patriei socialismului ar trebui sărbătorită prin sporirea patrimoniului său folcloric. Pentru comuniști, cântecele solului au recâștigat atunci, în ciuda utilizării lor masive sub Vichy, o nouă legitimitate, iar Canteloube însuși a fost invitat oficial la Maison de la esprit française, un loc emblematic al vieții culturale a PCF din Paris, în 1948, pentru un mare concert. Repertoriul cântecelor tradiționale din provinciile franceze, până atunci, în esență, păstrarea oamenilor cu privire înapoi, conservatori și republicani moderați, a fost apoi afișat oficial în cultura comunistă. Compozitorul propus corurilor în 1951 acordă un loc mare acestei noi consacrări5.

9 Cele 27 de cântece sunt alese dintr-un corpus mare, variind de la Renaștere până în secolul al XIX-lea, favorizând registre de denunț sau reclamație. Scrierea lor, simplificată de Marcel Frémiot, un tânăr compozitor student al lui Olivier Messiaen, nu prezintă nicio modificare care ar putea complica descifrarea și favorizează cheia de sol major. După o introducere la unison, adăugarea unei a doua voci la a treia permite corurilor să evite uscăciunea monodiei. Preocupările prezentului pot fi citite în melodiile care favorizează denunțarea războiului și exploatarea socială, chiar dacă umorul și sentimentalismul nu sunt complet absente.

10 Când vine vorba de denunțarea războiului, mai multe discursuri sunt la lucru: cel al soldatului eliberat care își exprimă ura pentru suferințele din trecut, cel al soldatului mobilizat care știe că va muri, cel al soldatului rănit care expiră părăsind un soție și un copil inconsolabil, cel al femeii care și-a văzut fratele și iubitul dispărând și își pierde gustul de a cânta și, în cele din urmă, cel al însoțitorului care se îmbracă ca soldat pentru a nu-și părăsi iubitul și care, fie moare, sau obține prin curajul său întoarcerea la viața civilă a iubitei sale. În 1951, PCF, angajat din 1948 în mișcarea pentru pace organizată de URSS, a abandonat eroismul marțial al luptei antifasciste, a condamnat hotărârea puterilor imperialiste și a folosit toate vechile forme de stigmatizare a războiului.

11 Cererea socială, la rândul ei, se bazează pe observarea aroganței celor puternici, care nu au milă nici de țăranii datori, nici de staționarii care caută un loc de muncă, pe descrierea condițiilor dificile de viață cauzate de sărăcie și pe nevoie de o revoltă pentru a-și apăra demnitatea și a-și păstra viața. Și aici se face cu ușurință paralela cu prezentul, pentru muncitorul de după război subnutrit.

12 Dacă patrimoniul și dimensiunea națională sunt afirmate aici în referințele muzicale ale PCF, viziunea sa despre folclor rămâne specifică. Scopul nu este de a restitui poporului întregul patrimoniu care constituie expresia lor, ci mai degrabă de a selecta, din acest corpus, temele susceptibile de a face ecou luptei politice în curs.

13 Dacă dimensiunea națională a URSS trece prin exaltarea folclorului popoarelor care o compun, dimensiunea revoluționară a regimului necesită construirea unui nou repertoriu. Considerati ca ingineri de suflete, artistii trebuie sa ofere statului melodii destinate sa galvanizeze energiile si sa exalte beneficiile socialismului. După al doilea război mondial, acest tip de creație a devenit un model obligatoriu pentru toate țările care au căzut pe orbita sovietică, în special în Europa de Est. Traducerea în franceză a acestor cântece face parte din obligațiile culturale ale părintelui C.F.

2.1. Janovismul și extinderea acestuia

  • 6 M. Aucouturier, Le realisme socialiste, Paris, puf, p. 68.
  • 7 A. Jdanov, Despre literatură, filozofie și muzică, Paris, Ed. Noua critică, 1950
  • 8 M. Alten, op. cit. p. 65.

2.2. Modelul sovietic

  • 9 Muzica regimului totalitar. Prokofiev, Shostaliovitch, St Petersburg Philarmonis Orchestra, CD (.)

2.3. Epigonele democrațiilor populare

18 Dacă sunt inspirați de URSS atunci când vine vorba de a pleda pentru pace, muzicienii francezi își refuză, de asemenea, propria identitate, ceea ce îi încurajează să favorizeze celebrarea propriului panteon comunist, precum și evenimente majore ale trecutului lor revoluționar. Doar compozitorii cei mai implicați politic se aventurează în domeniul cântecului militant.

3.1. Imnuri pentru pace

  • 10 F. Robert, Louis Durey, cel mai mare dintre cei „Șase”, Paris, Ed. Franceză reunită, 1968, p. 61.
  • 11 F. Jaquet, Chanter pour dire le monde, Lyon, Chorale populaire de Lyon, 2007, p. 9.

20 În aceste creații franceze, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cântecele blocului estic, orice referire explicită la socialism este ștearsă, iar simbolismul creștin este folosit chiar în slujba cauzei. Această alegere se explică prin dorința de a ajunge la cea mai largă opinie publică. Abordarea sa dovedit a fi eficientă, deoarece zece milioane de oameni din Franța au semnat apelul de la Stockholm și au cerut, la inițiativa părintelui C.F., menținerea păcii.

3.2. Spre gloria activiștilor

  • 12 P. Robrieux, Thorez, Viața secretă și viața publică, Paris, Fayard, 1995, p. 379.

3.3. Recurgerea la mitul municipalității

  • 13 Joseph Kosma (1905-1969), om, muzician, La Revue Musicale, Paris, Éd. Richard Massé, 1989, (.)

25 Dacă Kosma încearcă, câțiva ani mai târziu, să repete ofensa folosind revolta canutilor din Lyon pentru a scrie o operă populară, sfârșitul stalinismului și întoarcerea compozitorului la o scriere mai exigentă, se combină pentru a produce o operă dincolo de atingere de interpretare de către amatori slab calificați14.

26 Spre deosebire de repertoriile regionale sau cântecele din țările socialiste, creațiile muzicale franceze ale Chansonnier 51 se caracterizează printr-o anumită diversitate în teme și în tratarea registrelor obligatorii. Este într-adevăr necesar să combinați lozincile pentru a mobiliza militanții și seducția pentru a-i convinge pe cei indecisi. Chiar dacă ordinele ideologice ale Moscovei nu suferă nicio discuție, modul de utilizare a cântecului dezvăluie totuși o preocupare pentru luarea în considerare a realităților sociale, culturale și istorice ale Franței.

Note

1 S. Courtois, M. Lazar, Istoria Partidului Comunist Francez, Paris, puf, 1995, p. 207.

2 A.M. Thiesse, The creation of national identities, Paris, Seuil, 2001, p. 169.

3 A. Coeuroy, Muzica și oamenii în Franța, Paris, Stock, 1941.

4 M. Alten, Muzicienii francezi în războiul rece, Paris, L’Harmattan, 2000, p. 30.

5 Chansonnier 51, Paris, Ed. Cântecul lumii, 1951.

6 M. Aucouturier, Le realisme socialiste, Paris, puf, p. 68.

7 A. Jdanov, Despre literatură, filozofie și muzică, Paris, Ed. Noua critică, 1950.

8 M. Alten, op. cit. p. 65.

9 Muzica regimului totalitar. Prokofiev, Shostaliovitch, St Petersburg Philarmonis Orchestra, CD RCA, MG B0902668772.

10 F. Robert, Louis Durey, cel mai mare dintre cei „Șase”, Paris, Ed. Franceză reunită, 1968, p. 61.

11 F. Jaquet, Chanter pour dire le monde, Lyon, Chorale populaire de Lyon, 2007, p. 9.

12 P. Robrieux, Thorez, Viața secretă și viața publică, Paris, Fayard, 1995, p. 379.

13 Joseph Kosma (1905-1969), om, muzician, La Revue Musicale, Paris, Éd. Richard Massé, 1989, p. 44.