Cursuri GB

Operațiune
- Executivul
Suveranului
B Cabinetul
o compozitie
b) aptitudini
- parlamentul
În Camera Lorzilor
B Camera Comunelor
- evoluția recentă a dietei

+ lectură suplimentară: descentralizare, descentralizare în Scoția Articol de PHILIP SCHLESINGER (în franceză), despre: Viitorul constituțional, editat de Robert Hazell, Oxford University Press, februarie 1999 (în engleză)

- consultați site-urile web din Marea Britanie (Camera Lorzilor, Camera Comunelor și documentele online (cf. Legilor Domnilor))

- reforme ale regimului: Legea privind reforma constituțională din 2005 (text, comentariu)

Marea Britanie a inventat parlamentarismul, primul care a instituit un „guvern moderat” care să folosească expresia lui Montesquieu. De aceea, din secolul al XVIII-lea, regimul său va fi considerat un model, un ideal în Europa, în America. Franța și Statele Unite vor încerca astfel să reproducă în felul lor funcționarea instituțiilor britanice. Să ne întoarcem la geneza acestui regim.
Regimul britanic după Revoluția Glorioasă (1688-1689) este încă doar un sistem de echilibru al puterii (sau de tip prezidențial în terminologia modernă). Dacă Executivul în persoana monarhului are deja pe lângă dreptul de veto, prerogativa de dizolvare a Camerei I (sau a Camerei Comunelor), acest lucru nu poate pune sub semnul întrebării responsabilitatea politică a Executivului.
Pentru ca parlamentarismul britanic să apară, Legiuitorul va trebui să câștige posibilitatea răsturnării Executivului. Ce se va face în secolul al XVIII-lea. În 1782, parlamentarii au obținut demisia colectivă a guvernului britanic sub Lord North, un guvern încă supus monarhului. Responsabilitatea politică se naște, dar nu privește șeful statului (în acest caz monarhul).

Chiar și astăzi, sistemul parlamentar britanic, ca toate sistemele parlamentare moderne, admite doar principiul responsabilității ministeriale (care se referă doar la Guvern sau Cabinet). Acest lucru se datorează faptului că monarhul și-a pierdut treptat majoritatea abilităților în beneficiul Cabinetului. A pierdut astfel puterea de a dizolva Camera Comunelor, putere care a trecut din 1714 în mâinile Cabinetului. Este logic ca, din cauza renunțării sale, monarhul să nu răspundă în fața Parlamentului.
Una peste alta, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, parlamentarismul britanic cu mecanismele sale de bază (dizolvare/responsabilitate) este în vigoare. Acesta este un parlamentarism monist: regele sau regina dispărând, cabinetul este responsabil numai în fața Parlamentului.

cadrul normativ al regimului britanic
Acest cadru constă din norme juridice constituționale și norme politice convenționale. Pentru a înțelege regimul politic britanic, trebuie mai ales să se țină seama de standardele convenționale. Într-adevăr, dacă ne-am limita la luarea în considerare a dreptului constituțional britanic în sens strict, am fi conduși să descriem o Britanie ireală, o Marea Britanie al cărei regim ar fi totuși o monarhie absolută. Conform dreptului constituțional în sens strict, miniștrii sunt grefieri ai reginei, revocați de ea. Navele de război, clădirile publice sunt proprietatea reginei; pensiile și salariile funcționarilor li se acordă în favoarea reginei etc. Dar toate acestea sunt teoretice. Într-adevăr, monarhul a fost de acord să nu mai folosească multe dintre puterile sau prerogativele sale. El s-a conformat utilizărilor politice (sau Convențiilor Constituției), care condiționează aplicarea dreptului constituțional în sens strict sau îl completează.

B nescris: acestea sunt în principal norme de origine obișnuită care au fost interpretate și sancționate de judecător. Aceste standarde se referă la puterile coroanei, la drepturile fundamentale în special ale celor care sunt litigiați în fața unei instanțe (Habeas Corpus). Sunt foarte puțini; ceea ce face greșit să spunem că Marea Britanie are un sistem politic bazat pe dreptul constituțional obișnuit.

§2 norme politice constituționale

Acestea sunt norme nescrise care rezultă din practici politice în general repetate: aceste norme sunt numite „Convenții ale Constituției”. Ele nu sunt sancționate de instanțe, care pot face totuși trimitere la ele. Sunt foarte numeroase și conțin multe dintre regulile de funcționare a sistemului parlamentar britanic. Parlamentarismul este de fapt de origine convențională. Pot fi citate în special următoarele convenții:
- regina trebuie să numească la propunerea primului ministru miniștri care trebuie să aparțină uneia dintre cele două camere.
- Guvernul rezultat în urma alegerilor trebuie să aibă încrederea majorității deputaților din Comună
- dacă premierul a pierdut alegerile, el trebuie să demisioneze imediat
- o persoană numită ministru trebuie să înceteze activitățile în domeniul afacerilor și finanțelor.

funcționarea sistemului politic britanic

Aici vom considera în primul rând dreptul constituțional britanic interpretat și aplicat în lumina Convențiilor Constituției.

Executivul
Este cu două direcții, dar nu diaarhic. Aceasta înseamnă că este un Executiv cu doi șefi (Suveranul, Cabinetul) din care guvernează doar unul. Nu există o comandă dublă, ceea ce este implicat de ideea de diarhie. Distingem între:

--- față de Parlament: exercită o competență esențială, dizolvarea. Dizolvare care astăzi are mai presus de toate un obiectiv electoral: alegerea celui mai bun moment pentru a provoca alegeri anticipate conform sondajelor.

2 competențe colective ale Cabinetului:
În principiu, ar trebui să-și exercite puterile în mod colegial, în special prin luarea deciziilor sale cu majoritate în ședințele sale din 10 Downing Street. În acest fel, el va decide cu privire la liniile generale ale politicii externe și interne, depunerea facturilor, aplicarea responsabilității sale.
Această responsabilitate este colectivă (din 1878). Aceasta implică:
- Primul-ministru și alți miniștri sunt responsabili în mod colectiv față de Parlament și în special față de Camera Comunelor pentru desfășurarea afacerilor naționale.
- atâta timp cât partidul de guvernământ are o majoritate în Comune, primul ministru nu poate fi obligat să demisioneze sau să-și exercite dreptul de dizolvare.
-atunci când primul ministru moare sau demisionează, noul prim-ministru poate reînnoi toate posturile ministeriale.
Trebuie remarcat faptul că este puțin probabil ca cabinetul să fie răsturnat, deoarece are aproape întotdeauna de zeci de ani sprijinul majorității parlamentarilor disciplinați din Camera Comunelor. (doar două dulapuri răsturnate în 1924: Mac Donald și 1979 Callaghan). El își joacă adevărata responsabilitate în fața oamenilor cu ocazia alegerilor generale.

- În linii mari, este alcătuit din suveran, miniștrii săi, Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În mod formal, acordul tuturor acestor autorități este necesar pentru ca legile să fie valabile. Dar acest acord în practică nu mai este util:
- pe de o parte, aprobarea regală a legilor adoptate de camere este automată. Din 1701, pe vremea reginei Ana, sancțiunea nu a fost niciodată refuzată.
- pe de altă parte, Camera Lorzilor, așa cum vom vedea, și-a văzut prerogativele de opoziție reduse considerabil. În consecință, legea emană mai ales de la Camera Comunelor.
- Strict vorbind, este alcătuit din doar două camere. Prin urmare, este un Parlament bicameral; bicameralismul este inegal dat fiind competențele slabe ale Camerei Lorzilor.

Dezvoltarea recentă a dietei:
În ultimele decenii, am asistat la o creștere a puterii Cabinetului și în special a primului ministru, cu riscul prezidențializării regimului.
Această operațiune se caracterizează prin următoarele caracteristici:

A) stil de guvernare mai personal
Linia politică generală tinde să fie hotărâtă de singurul prim-ministru care nu ezită să organizeze presiuni externe sau să elimine treptat oponenții din cabinet datorită multor remodelări succesive.
Prin aceasta, premierul reușește să aibă o majoritate automată pentru el pe multe subiecte.
Această autoritate este întărită de faptul că:
- prim-ministrul controlează ministerele cheie (apărare, economie) gestionând singur aceste portofolii sau reducându-le deținătorii la un rol executiv.
- Primul ministru controlează componența și agenda comisiilor cabinetului (reuniuni instituționalizate sau neinstituționalizate într-un comitet selectat al cabinetului) Ex: Comitetul Economic, Comitetul Camerei Stelelor.

B) sprijin politizat pentru primul ministru
Primul ministru asigură din ce în ce mai mult conducerea politică; solicită colaboratorilor săi nu numai competență, ci și loialitate ideologică. Există încă o dihotomie în cadrul partidului, în cadrul cabinetului; prim-ministrul cere ca cineva să-și aleagă tabăra. Ex: sub doamna Thatcher am făcut distincția între umezeală (moale) și uscată (tare).
Riscul (care s-a adeverit cu doamna Thatcher, apropo) este ca cabinetul să ajungă să fie format din miniștri partizani fără prea multă personalitate și să nu mai fie susținut de o aripă de partid, cea mai dogmatizată. Odată cu izolarea consecventă a prim-ministrului care ajunge să cadă

Notă despre devoluție. Din 1999, guvernul T. Blair a început un program de descentralizare în Regatul Unit, care constă în principal în crearea prin referendum a parlamentelor din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. În plus, Londra a putut alege un primar. Am ajuns la un sistem aproape federal care cuprinde patru „regiuni naționale” în interiorul său: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Dar ar trebui să adăugăm Insulele Canalului și Insula Man, care au propriul lor parlament.