De ce Alepul de Est este laboratorul ideal pentru Moscova

Demonstrația de forță a Rusiei nu este suficientă, pentru moment, pentru a garanta victoria militară, politică și diplomatică a lui Bashar al-Assad.

pentru

OLJ/De Anthony SAMRANI, 01 octombrie 2016 la 00h00

Victorie militară pe termen scurt, impas politic și diplomatic pe termen mediu și lung, dezastru umanitar: ofensiva desfășurată timp de o săptămână de Moscova, Teheran și Damasc doar pe Alepp rezumă rezultatele unui an de intervenție militară rusă în Siria.

De la începerea operațiunilor sale în septembrie 2015, strategia Moscovei a fost mai mult sau mai puțin aceeași: lovirea puternică a forțelor rebele opuse lui Bashar al-Assad sub pretextul combaterii terorismului și sosirea într-o poziție de forță la masa trebuie excluse negocierile din care toate aceste forțe s-au calificat drept „teroriști”.

Pariul a fost până acum destul de reușit. Într-un an, Rusia a salvat regimul sirian, care se afla într-o situație destul de delicată înainte de intervenția aliatului său, a asigurat o mare parte din „Siria utilă” și a devenit stăpânul jocului diplomatic. Scara crizei siriene, care a alimentat dezvoltarea grupurilor jihadiste și a provocat o criză fără precedent a refugiaților de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a permis Moscovei să-și recâștige statutul de mare putere pe scena internațională și să se afirme ca fiind acum esențială. jucător în Orientul Mijlociu. Rusia a profitat de oportunitatea relativă retragere a Statelor Unite din Orientul Mijlociu și a profitat de pusilanimitatea lui Barack Obama în Siria pentru a-și atinge toate obiectivele pe termen scurt.

Dar nu a reușit, totuși, să rupă impasul în care s-a încurcat el însuși: cu cât trece mai mult timp, cu atât mai puține posibilități de a găsi o soluție diplomatică a conflictului scad. La 14 martie, Rusia a anunțat retragerea forțelor sale armate din Siria. Dar de atunci, forțele sale au continuat să crească până la punctul în care Moscova angajează acum mercenari pe teren.

Povestea conflictului
Demonstrația de forță nu este suficientă, pentru moment, pentru a garanta victoria militară, politică și diplomatică a lui Bashar al-Assad. Nu este suficient, pentru moment, să se schimbe fundamental poziția Occidentului, a turcilor și a saudiților. Acestea din urmă cer în continuare plecarea lui Bashar al-Assad și distinge opoziția armată de grupările teroriste. Ceea ce dă naștere unei situații destul de paradoxale: atâta timp cât Moscova este acolo, președintele sirian nu poate pierde. Dar atâta timp cât domnul Assad este acolo, Moscova nu poate câștiga.

În loc să-și atenueze poziția față de regimul sirian, Rusia pare să fi optat, după ruperea ultimului armistițiu, pentru anihilarea totală a rebeliunii armate. Bombardând, fără discriminare, grupurile jihadiste și rebele, forțele armate și civilii, distrugând toate infrastructurile care permit supraviețuirea celor peste 200.000 de locuitori din Alepul de Est, folosind bombe incendiare fabricate din fosfor sau napalm, dar și bombe numite bunker buster sau armatura-piercing bombe capabile să traverseze mai multe etaje ale clădirilor, Rusia nu are alte obiective decât să pună capăt forțelor rebele. Fie ucigându-i, fie împingându-i să plece, fie împingându-i în brațele lui Fateh el-Sham (fostul Front al-Nosra) pentru a-și justifica apoi intervenția prin lupta împotriva terorismului. Alepul de Est devine astfel pentru Moscova laboratorul ideal pentru implementarea strategiei sale: lichidarea opoziției și forțarea Occidentului să facă o alegere între Bashar al-Assad și jihadiștii.

Această strategie ar putea, din nou, să dea rezultate pe termen scurt. Lipsiți de toate resursele, Alepii de Est nu vor putea rezista presiunii ruso-siriene la nesfârșit, chiar dacă ar prefera să moară decât să abandoneze orașul. Încolțite, bombardate noapte și zi, abandonate de Occident, acești rebeli se vor radicaliza, logic, și se vor îndrepta către cei care le oferă ajutorul lor. Și rușii vor putea apoi, fără a risca să fie contrazisi de Occident, să afirme că nu există forțe rebele moderate în Siria.

Bătălia siriană se desfășoară atât în ​​evoluția echilibrului puterii pe teren, cât și în capacitatea celor două tabere de a-și impune narațiunea conflictului: regim opresiv împotriva rebeliunii sau regim laic împotriva grupărilor teroriste. Prin uciderea a nu mai puțin de 3.800 de civili într-un an, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, prin sprijinirea Damascului prin toate mijloacele posibile, prin alimentarea radicalizării forțelor rebele, Moscova riscă să fie din nou marginalizată de comunitatea internațională. Este suficient să spunem că pariul său pe termen lung este încă departe de a avea succes.

Citește și

Victorie militară pe termen scurt, impas politic și diplomatic pe termen mediu și lung, dezastru umanitar: ofensiva desfășurată timp de o săptămână de Moscova, Teheran și Damasc doar pe Alepp rezumă rezultatele unui an de intervenție militară rusă în Siria.

De la începerea operațiunilor sale în septembrie 2015, strategia Moscovei a fost mai mult sau mai puțin aceeași: lovirea puternică a forțelor rebele opuse lui Bashar al-Assad sub pretextul combaterii terorismului și sosirea într-o poziție de forță la masa trebuie excluse negocierile din care toate aceste forțe s-au calificat drept „teroriști”.

Pariul a fost până acum destul de reușit. Într-un an, Rusia a salvat regimul sirian, care se afla într-o situație destul de delicată înainte de intervenția aliatului său, a asigurat o mare parte din „Siria utilă” și a devenit stăpânul jocului diplomatic. Scara crizei siriene, care a alimentat dezvoltarea grupurilor jihadiste și a provocat o criză fără precedent a refugiaților de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a permis Moscovei să-și recâștige statutul de mare putere pe scena internațională și să se afirme ca fiind acum esențială. jucător în Orientul Mijlociu. Rusia a profitat de oportunitatea relativă retragere a Statelor Unite din Orientul Mijlociu și a profitat de pusilanimitatea lui Barack Obama în Siria pentru a-și atinge toate obiectivele pe termen scurt.

Dar nu a reușit, totuși, să rupă impasul în care s-a încurcat el însuși: cu cât trece mai mult timp, cu atât mai puține posibilități de a găsi o soluție diplomatică a conflictului scad. La 14 martie, Rusia a anunțat retragerea forțelor sale armate din Siria. Dar de atunci, forțele sale au continuat să crească până la punctul în care Moscova angajează acum mercenari pe teren.

Povestea conflictului
Demonstrația de forță nu este suficientă, pentru moment, pentru a garanta victoria militară, politică și diplomatică a lui Bashar al-Assad. Nu este suficient, pentru moment, să se schimbe fundamental poziția Occidentului, a turcilor și a saudiților. Acestea din urmă cer în continuare plecarea lui Bashar al-Assad și distinge opoziția armată de grupările teroriste. Ceea ce dă naștere unei situații destul de paradoxale: atâta timp cât Moscova este acolo, președintele sirian nu poate pierde. Dar atâta timp cât domnul Assad este acolo, Moscova nu poate câștiga.

În loc să-și atenueze poziția față de regimul sirian, Rusia pare să fi optat, după ruperea ultimului armistițiu, pentru anihilarea totală a rebeliunii armate. Bombardând, fără discriminare, grupurile jihadiste și rebele, forțele armate și civilii, distrugând toate infrastructurile care permit supraviețuirea celor peste 200.000 de locuitori din Alepul de Est, folosind bombe incendiare fabricate din fosfor sau napalm, dar și bombe numite bunker buster sau armatura-piercing bombe capabile să traverseze mai multe etaje ale clădirilor, Rusia nu are alte obiective decât să pună capăt forțelor rebele. Fie ucigându-i, fie împingându-i să plece, fie împingându-i în brațele lui Fateh el-Sham (fostul Front al-Nosra) pentru a-și justifica apoi intervenția prin lupta împotriva terorismului. Alepul de Est devine astfel pentru Moscova laboratorul ideal pentru implementarea strategiei sale: lichidarea opoziției și forțarea Occidentului să facă o alegere între Bashar al-Assad și jihadiștii.

Această strategie ar putea, din nou, să dea rezultate pe termen scurt. Lipsiți de toate resursele, Alepinii de Est nu vor putea rezista la presiune ruso-siriană la nesfârșit, chiar dacă ar prefera să moară decât să abandoneze orașul. Încolțite, bombardate noapte și zi, abandonate de Occident, acești rebeli se vor radicaliza, logic, și se vor îndrepta către cei care le oferă ajutorul lor. Și rușii vor putea apoi, fără a risca să fie contrazisi de Occident, să afirme că nu există forțe rebele moderate în Siria.

Bătălia siriană se desfășoară atât în ​​evoluția echilibrului puterii pe teren, cât și în capacitatea celor două tabere de a-și impune narațiunea conflictului: regim opresiv împotriva rebeliunii sau regim laic împotriva grupărilor teroriste. Prin uciderea a nu mai puțin de 3.800 de civili într-un an, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, prin sprijinirea Damascului prin toate mijloacele posibile, prin alimentarea radicalizării forțelor rebele, Moscova riscă să fie din nou marginalizată de comunitatea internațională. Este suficient să spunem că pariul său pe termen lung este încă departe de a avea succes.