Gazul din Cipru: o promisiune care este încă departe

De Angelique Palle

departe

Criza cipriotă aduce în prim plan problema potențialei bogății a insulei în gaze naturale subacvatice. Dar utilizarea sa riscă să răstoarne întregul echilibru al estului Mediteranei.

În timp ce Cipru tocmai a încheiat un acord dificil cu Europa pentru a ieși din frământările financiare, exploatarea gazului este singura perspectivă ușor pozitivă pentru economia insulei.

Un câmp considerabil de gaz, numit provizoriu Afrodita după zeița greacă născută pe insulă, a făcut obiectul forajului de testare inițială. Informațiile, care au fost rapid respinse de Gasprom, au raportat o propunere a companiei ruse de a acorda sprijin financiar Ciprului în schimbul permiselor de prospecțiune în zona economică exclusivă a țării.

Dar, confruntată cu urgența crizei financiare, această promisiune a gazului este încă departe. Gazul nu poate fi vândut timp de cel puțin opt ani, timp pentru a pune în aplicare infrastructura necesară. În plus, exploatarea sa pune probleme geo-strategice foarte complexe, nu numai cu Rusia, ci și cu Turcia, Israel și multe țări arabe.

Partea estică a Mediteranei a făcut recent obiectul uneia dintre cele mai importante descoperiri de gaze din ultimele două decenii. Studiul geologic al SUA estimează că Bazinul Levantului dintre Cipru și Israel ar putea conține aproximativ 3,4 trilioane de metri cubi. Spre comparație, toate țările UE ar avea aproximativ 2.400 miliarde m³.

Acest nou depozit acționează ca un catalizator pentru evoluția tendințelor geopolitice din regiune. Israelul, a cărui exclusivitate pe câmpurile Tamar și Leviathan (estimată la 700 miliarde m³) este contestată de Liban, a semnat un acord cu Cipru în decembrie 2010 prin care se delimitează zonele economice exclusive vecine (ZEE) pentru a facilita prospectarea. Acest acord este contestat de Turcia, al cărui șef de guvern a declarat că intenționează să „împiedice Israelul să exploateze unilateral resursele naturale” din această regiune. Ankara consideră drept o „provocare” decizia luată de Nicosia de a exploata zăcămintele de pe coasta sa fără acord cu Republica Turcă a Ciprului de Nord. Ministrul afacerilor europene a declarat că navele turcești vor fi trimise în zonă pentru a descuraja Ciprul de cercetări ulterioare (.).

Cipru este singurul stat membru al UE care se consideră astăzi ca un teritoriu ocupat. Insula a fost împărțită de la invazia sa din 1974 de către armata turcă și autoproclamarea în 1983 a „Republicii Turce a Ciprului de Nord” (TRNC) recunoscută doar de Turcia, care menține acolo aproximativ 40.000 de soldați. Problema Ciprului rămâne un obstacol major în calea procesului de aderare a Turciei la UE, iar relațiile dintre cele două state sunt tensionate.

Când compania americană Noble Energy (care operează și o parte din câmpurile israeliene) a efectuat, în septembrie 2011, prima forare pe platforma Afroditei de pe coasta cipriotă în numele Nicosiei, Ankara a răspuns încheind în aceeași săptămână un acord cu TRNC își delimitează frontiera maritimă comună și autorizează turcii să desfășoare misiuni exploratorii în apele cipriote, inclusiv în partea de sud a acestora. Turcia a trimis ca urmare a acestui acord o navă de cercetare a petrolului în largul insulei, precum și mai multe F-16 pentru a zbura peste platforma de foraj cipriotă.

Nicosia a lansat (la mijlocul anului 2012) a doua fază de acordare a licențelor pentru 11 noi concesii. Aproximativ cincisprezece companii internaționale și consorții și-au exprimat interesul. Guvernul turc a avertizat apoi că companiile care colaborează cu Cipru nu se pot alătura niciunui proiect energetic din Turcia și că nu ar permite în niciun caz desfășurarea de activități de explorare sau exploatare în zonele în litigiu fără autorizația sa. Ankara a denunțat, de asemenea, încălcarea de către un avion israelian a spațiului aerian TRNC în mai 2012 și a răspuns prin trimiterea mai multor patrule aeriene.

În căutarea alternativelor, Cipru s-a îndreptat spre Rusia, cu care legăturile sunt strânse. Mulți membri ai clasei politice cipriote, inclusiv actualul președinte Demetris Christofias, au fost instruiți în fosta URSS, iar principalul partid cipriot, AKEL, este de inspirație comunistă. Rusia, care are interese economice semnificative pe insulă, o platformă offshore pentru companiile sale, dar care este, de asemenea, interesată îndeaproape de zăcămintele sale de gaz (mai multe companii rusești sunt în linie pentru exploatarea zăcămintelor) a acordat astfel un împrumut de 2,5 miliarde euro către Cipru pentru a-și finaliza bugetul pentru 2012. Sunt în curs de desfășurare discuții potrivit unor oficiali ciprioti pentru un al doilea împrumut de miliarde de euro (PIB-ul cipriot este de 19 miliarde). Ajutorul Moscovei ridică problema quid pro quo-ului pe care îl implică. Chiar dacă se ridică voci în UE împotriva influenței energetice prea puternice a Rusiei asupra Uniunii Europene.

Cât timp poate rămâne această problemă a gazului singura jurisdicție națională a Ciprului? Creșterea tensiunilor cu Turcia dăunează procesului său de aderare la UE, o problemă deja delicată. (.) Întărirea afișată a legăturilor cipriot-grecești, dar și grecești cu Israelul este împotriva politicii generale a Uniunii, care urmărește mai ales să construiască relații bune în regiune, în special cu noile regimuri rezultate din araba „de primăvară”, ale căror relații cu Israelul sunt adesea tensionate. Între sprijinul unuia dintre membrii săi și interesele sale regionale, UE s-ar putea afla în contradicție.

Împreună cu problemele legate de vecinătate, apare o întrebare strategică privind energia: aceste noi rezerve la porțile UE ar putea servi diversificării aprovizionării cu gaze, chiar dacă producția offshore scade în Marea Nordului și UE va vedea dependența acesteia. în următoarele decenii.

Această problemă a fost bine primită de Cipru și Israel, care în martie au lansat un studiu de fezabilitate pentru construirea unui cablu electric între cele două țări, care s-ar putea extinde până în Grecia, conectând astfel Israelul la rețeaua electrică europeană. Nicosia și Tel Aviv iau deja în considerare un viitor export al gazelor lor către UE, prin intermediul terminalelor de lichefiere.