Guvernul turc se confruntă cu un protest din ce în ce mai mare

de Jean Marcou Publicat 3 iunie 2013 Actualizat la 11 iunie 2015

Cum să ieși din criză? Aceasta este întrebarea cu care se confruntă guvernul turc și mai ales primul ministru al acestuia după 4 zile de ocupare a Gezi Parkı în Piața Taksim din Istanbul, care a revoltat pe 31 mai. La 1 iunie, când tensiunile au rămas foarte mari, Recep Tayyip Erdoğan, care tocmai spusese că nu va ceda, a decis în cele din urmă să retragă polițiștii de la Taksim. Declinul primului ministru a urmat unui apel de calm al președintelui Abdullah Gül și apariției unor voci disidente în cadrul AKP însuși. Primarul din Istanbul, Kadir Topbaș, a regretat că evacuarea Taksim de către poliție a fost ordonată târziu. El a spus că se teme, de altfel, că imaginile represiunii efectuate în ultimele zile ar dăuna candidaturii orașului său la Jocurile Olimpice din 2020. Viceprim-ministrul Bülent Arınç, cunoscut pentru a fi aproape de frăția Gülen, a mers până la cereți scuze locuitorilor din Taksim pentru greșelile făcute de guvern în gestionarea crizei.

Este adevărat că severitatea represiunii din Taksim, la 31 mai și 1 iunie, a șocat opinia publică. Utilizarea intensivă a gazelor lacrimogene care i-a adus primului ministru turc porecla de „Gazman”, vehiculele blindate care spargeau baricade improvizate, împușcăturile aruncate de la grenade la înălțimea sânilor, manifestanții vizați de tunurile de apă ... Nemulțumirea din jur provocată de aceste imagini pe rețelele sociale a fost amplificată de confuzia primelor informații diseminate. Cu prudență în criticarea guvernului în ultima vreme, mass-media din Turcia a fost timidă în tratarea evenimentului. Prin urmare, incertitudinea cu privire la numărul de persoane rănite, reținute și posibil decedate a alimentat cele mai alarmiste zvonuri, provocând reacții de furie sau indignare. Această subinformare a apărut cu atât mai insuportabilă cu cât, acum două săptămâni, la momentul bombardamentului din Reyhanlı, la granița cu Siria, guvernul impusese presei o întrerupere deja foarte contestată, adică spunând din motive de securitate.

În orice caz, protestele tind să continue astăzi prin extinderea geografică. În zilele de 1 și 2 iunie, Ankara a fost scena luptelor de stradă comparabile cu cele din Istanbul cu o zi înainte. Izmir, Bursa, Adana, Kocaeli, Eskișehir ... un total de 28 de capitale de provincie ar fi acum afectate de mișcări mai mult sau mai puțin importante. La Istanbul, în timp ce calmul s-a întors acum la Taksim, ciocnirile au fost concentrate timp de două zile la Beșiktaș, lângă birourile din Istanbul ale prim-ministrului care se află în Palatul Dolmabahçe din apropiere. Cu toate acestea, alte ciocniri violente au avut loc în zonele periferice ale orașului, în special în Sultangazi și Sarıgazi. Această răspândire de neliniște se dovedește a fi marea surpriză din ultimele ore. Confirmă că mișcarea de a ocupa parcul Gezi nu este un fenomen sporadic, ci că a cristalizat exasperarea latentă a unei părți a populației.

În mod clar, premierul, care a ezitat la început cu privire la ce să facă, pare să fi mers pe calea cea mai grea. Duminică, el a minimizat impactul mobilizării aflate în desfășurare, anunțând că este capabil să adune laolaltă 200.000 de oameni, în care protestul actual poate fi doar douăzeci. De asemenea, el a avut cuvinte deosebit de dure pentru rețelele de socializare pe care protestatarii obișnuiau să le mobilizeze, chemându-le Stare de nervozitate de „amenințare la adresa societății”. Adevărat, el a anunțat că clădirea, care urmează să fie ridicată pe parc Gezi și care, de fapt, va consta în reconstrucția unei foste barăci de artilerie, nu va deveni un mall comercial, așa cum se intenționa aparent. Pentru a nu părea că cedează revoltei, Recep Tayyip Erdoğan a explicat, de altfel, că nu a existat niciodată un plan foarte precis în acest sens și că clădirea în cauză ar deveni chiar un muzeu. Dar departe de a amâna, prim-ministrul a confirmat distrugerea iconicului AKM (Atatürk Kültür Merkezi - Centrul Cultural Atatürk, Auditoriul din Istanbul) promițând provocator că va fi înlocuit de o operă și o moschee !

Anunțul lui Recep Tayyip Erdoğan despre reconstrucția continuă a cazărmii de artilerie otomane, despre distrugereaAKM iar construirea unei moschei nu este deci banală. Arată că ceea ce este în joc în Taksim astăzi este și ștergerea ultimelor urme ale simbolismului spațial republican al orașului în favoarea unui nou brand dorit de AKP. Cel mai rău este că dezbaterea nu este nouă și riscă să reaprindă vechile certuri, deoarece în anii 1990, înainte de lovitura de stat post-modernă, Erdoğan, pe atunci primar al Istanbulului, era suspectat că ar fi vrut să construiască o moschee în Taksim. Știrea că acest proiect este luat în considerare nu poate decât să sporească tensiunile divizorii din societatea turcă, chiar în momentul în care spiritele ar trebui mai degrabă liniștite.