În fața întunericului, rămâneți lucid și sperați

Într-o lume tulburată, creștinii trebuie să fie clari și plini de speranță.

Tocmai am sărbătorit lumina. Patru lumânări pe coroana Adventului, o mie pe pomul de Crăciun. Lumina își începe lupta împotriva nopții de la solstițiul de iarnă. Lumina este recunoscută, sărbătorită la Bobotează. Dumnezeu este lumina care ne călăuzește viața.

Și totuși ... Știrile din țara noastră, actualitatea poveștilor personale ne fac să ne îndoim. Omul, într-adevăr, nu strălucește prin luciditatea sa. Știe că va trăi mai mult, că generațiile care vor urma vor fi mai puține care să suporte greul financiar al pensiilor și al dependenței, dar nu vrea să vadă. Oamenii știu că exploatarea resurselor, cursa nebună pentru progres, poluarea dăunează lumii. Clima se schimbă, extremele se amplifică, dar el nu vrea să vadă. Freud trebuie amuzat să constate că principiul realității a progresat cu greu în secolul XXI ...

La începutul anului, să ne exprimăm împreună dorința, pentru fiecare dintre noi, pentru un pic mai multă luciditate. Lucid, înseamnă să poți vedea situația clar. Nu nega ceea ce este evident și, prin urmare, scapă atenției noastre, pentru că mă deranjează, pentru că mă deranjează, pentru că nu face parte din planurile mele.

Devino translucid

A fi lucid înseamnă a accepta că în plină lumină ne apar lucruri noi, până atunci îngropate pentru conștiința noastră. Aceasta ar fi epifania noastră, acceptând să primim ceea ce este clar, clar pentru Dumnezeu.

Lucid, toată lumea dorește să fie așa până la ultima respirație. Dar confuzia ne invadează cu mult înainte de boală. Ușoară! Să existe lumină și să nu fiu eu un obstacol în calea luminii. Prin modul în care acționez, învăț, vorbesc, cred sau judec.

Momentele de har ne sunt oferite, când prin noi apare lumina pentru alții. Din lucid, pot, uneori, să devin translucid. Nu, Bobotează nu este în fiecare zi, este o zi de bucurie, de excepție, când trăiesc o viață dreaptă și bună, după cum vrea Dumnezeu. El este cel care o vede. Nu eu.

Să ne rugăm: ca anul acesta, care se deschide cu un climat social foarte sumbru pentru țara noastră, să vadă strălucirea unor lumini care să ne lumineze nu numai interesele sau regimurile speciale, ci și drumul comun. Lumina esențială poartă frumosul nume al speranței. Da, este foarte întuneric când nu mai cred omul capabil de gesturi luminoase. Când ajung la noi știri despre escaladarea violenței în întreaga lume. Când diagnosticul medical așteptat prezintă numele de boala temută.

O anumită oboseală ne apucă atunci când, neputincioși, observăm anumiți lideri care își trădează misiunea stârnind furia popoarelor, măgulind bazilicia lor, invitând ridicarea zidurilor între națiuni, grupuri etnice, religii și partide. Nu numai în aceste zile nu văd nicio ieșire, dar disperăm de omenire. Cu toate acestea, am învățat-o de Crăciun, prin dovada iubirii că este Întruparea: Dumnezeu însuși crede în noi. El și-a amestecat infinitul cu finitudinea noastră, lumina cu umbrele noastre, respirația cu gravitațiile noastre.

Aluatul care se ridică

Da, este mai ușor să crezi în Dumnezeu decât să crezi în Om. Dar steaua ne-a ghidat către o altă provocare, care este să credem în omul care primește lumină. Credeți că aluatul poate crește dacă respirația trăiește în el. Credeți că mâine câmpul lumii poate produce frumusețe și bunătate dacă oamenii cultivă comoara pe care Dumnezeu a depus-o acolo.

Dumnezeu nu ne invită să cultivăm aciditatea, contrizia, amărăciunea și disperarea. El ne invită la luciditate. Ea care crede și se roagă că a Lui este împărăția, puterea și slava și că în cele mai mici lucruri putem servi această lumină.