I. Domeniul de aplicare

A. IMM-uri eligibile

Articolul 209 C din CGI se aplică IMM-urilor supuse impozitului pe profit în condițiile dreptului comun, adică atât cele impozabile la rata normală, cât și cele impozabile la rata redusă. Obligația privind impozitul pe profit poate fi automată sau opțională. Pe de altă parte, IMM-urile care sunt scutite de impozitul pe profit sunt excluse din acest sistem.

1. Condiții referitoare la forța de muncă

În conformitate cu articolul II din articolul 209 C din CGI, IMM-ul trebuie să angajeze mai puțin de 2.000 de angajați, înțelese ca persoane plasate într-o stare de subordonare față de companie, printr-un contract de muncă, pentru o perioadă fixă perioadă sau nu și pentru care susține direct remunerația. Cu toate acestea, este permisă ignorarea angajaților sucursalelor străine.

Forța de muncă este împărțită pe unități de lucru pe an. O persoană care a lucrat în companie cu normă întreagă pe parcursul întregului an în cauză constituie o unitate de lucru. Persoanele care nu au lucrat tot anul, de exemplu din cauza concedierii sau în temeiul unui contract de muncă pe durată determinată, a muncii cu fracțiune de normă sau a muncii sezoniere, nu constituie decât o fracțiune din această unitate de muncă, evaluată proporțional cu timpul petrecut în participarea în timpul anului în cauză. În orice caz, muncitorii puși la dispoziție de o altă companie în mod temporar (interimar) sau permanent și, în general, toate persoanele care nu sunt considerați angajați sunt excluși din numărare.

Atunci când IMM-ul aparține unui grup fiscal integrat, condiția referitoare la forța de muncă salarizată nu este evaluată la nivelul IMM-ului, ci la nivelul grupului fiscal integrat, prin adăugarea numărului de angajați ai fiecărei companii membre a impozitului integrat grup, numărat conform metodelor specificate mai sus.

Exemplu: PME X, care are 160 de angajați, este membru al unui grup fiscal integrat care cuprinde și SA Y, care angajează 1.500 de angajați, SA Z, care angajează 350 de angajați și SARL T, care angajează 250 de angajați. Grupul are 2.260 de angajați: PME X nu este eligibil în conformitate cu dispozițiile articolului 209 C din CGI.

Forța de muncă a IMM-ului este determinată pentru fiecare an fiscal de aplicare a schemei, pe o perioadă de douăsprezece luni. În cazul unui exercițiu financiar mai mic sau mai mare de douăsprezece luni, durata activității angajaților în cursul exercițiului financiar în cauză este comparată cu o perioadă de referință de douăsprezece luni.

2. Condiții referitoare la capital

În conformitate cu b din II al articolului 209 C din CGI, capitalul și drepturile de vot ale IMM-urilor nu trebuie deținute, direct sau indirect, cu până la 25% sau mai mult de o singură companie sau în comun de mai multe companii. Care angajează în mod individual 2.000 sau mai mulți angajați.

Evaluarea drepturilor deținute indirect de persoanele juridice care angajează 2.000 sau mai mulți angajați se realizează prin înmulțirea succesivă, indiferent de gradul de filiație, a procentelor deținute de fiecare societate-mamă.

Exemplu: Compania D, care are 3.500 de angajați, deține 100% din compania E, care angajează 2 angajați, care deține 35% din capitalul și drepturile de vot ale PME F. Participarea indirectă a companiei D în PME F este de 100% x 35% = 35%. IMM-ul F, deținut indirect mai mult de 25% de o persoană juridică care angajează 2.000 sau mai mulți angajați, nu este eligibil pentru acest sistem.

Când participația este comună, trebuie adăugate fracțiunile de capital și drepturile de vot deținute de fiecare companie care angajează 2.000 de angajați sau mai mult pentru a evalua dacă pragul de 25% a fost atins. În cazul participării indirecte a unei companii, fracțiunea din capital și drepturile de vot ale companiei care angajează 2.000 sau mai mulți angajați determinată în conformitate cu metoda descrisă la I-A § 60.

Exemplu: SARL A și respectiv SA B dețin 12% și 14% din capitalul și drepturile de vot ale PME C. Aceste două companii angajează una 3.500 de persoane, cealaltă 4.200 de persoane. Pentru a evalua conformitatea cu pragul de 25%, ar trebui adăugate fracțiunile deținere ale fiecăreia dintre aceste companii. În cazul particular, deținerea de către SARL A și SA B, care angajează fiecare 2.000 sau mai mulți angajați, este de 26% (12% + 14%). Prin urmare, SME C nu este eligibil pentru acest dispozitiv.

Exemplu: Compania G, care are 2.500 de angajați, deține direct 5% din capitalul și drepturile de vot ale PME J. Deține, de asemenea, 75% din compania H, care are 2.800 de angajați, care deține 15% din IMM J și 90% din companie I, care are 10 angajați, care deține 45% din capitalul și drepturile de vot ale PME J. Compania H deține direct 15% din PME J. Compania G deține direct 5% din PME J și indirect 75% x 15% = 11,25% din PME J prin intermediul companiei H și 90% x 45% = 40,5% prin intermediul companiei I. Participarea indirectă a companiei G prin intermediul companiei H nu este luată în considerare, însă întreaga acțiune a lui H este deja utilizată pentru evaluarea limitei de 25% . IMM J este, prin urmare, 15% + 5% + 40,5% = 60,5% deținut de companii care angajează 2.000 sau mai mulți angajați, direct sau indirect. PME J nu este eligibil pentru acest sistem.

Se specifică că acest prag se referă la deținerea de capital și drepturi de vot; ratele trebuie, prin urmare, să fie satisfăcute atât în ceea ce privește distribuția titlurilor de capital, cât și cea a drepturilor financiare sau a drepturilor de vot.

Numitorul raportului utilizat pentru a evalua conformitatea cu pragul de 25% este alcătuit din toate titlurile de capitaluri proprii și toate drepturile de vot emise de IMM-uri, cu excepția celor deținute de companii. Companiile cu capital de risc (SCR), regionale companii de dezvoltare (DST), companii de finanțare a inovării, companii de investiții cu risc unic (SUIR), fonduri mutuale de risc (FCPR) menționate la articolul L. 214-28 din Codul monetar și financiar (CoMoFi), fonduri mutuale pentru inovare (FCPI ) menționate în articolul L. 214-30 din CoMoFi, fondurile de investiții locale (FIP) menționate în articolul L. 214-31 din CoMoFi, fondurile profesionale de capital privat menționate în articolul L. 214-159 din CoMoFi și fondurile profesionale specializate care intră sub incidența articolului L. 214-37 din CoMoFi în redactat anterior Ordonanței nr. 2013-676 din 25 iulie 2013 de modificare a cadrului legal gestionarea activelor menționate la articolul L. 214-154 din CoMoFi (foste FCPR „contractuale”). Cu toate acestea, această excludere este condiționată de absența unei relații de concurență, în sensul articolului 39 din CGI 12, între IMM și aceste vehicule de investiții.

Exemplu: Capitalul și drepturile de vot ale PME K sunt deținute la 10% de către un SUIR și la 10% de către un SCR. Pentru aprecierea raportului de 25%, deținerile acestor vehicule de capital de risc sunt neutralizate: raportul este deci evaluat pe 80% din capitalul și drepturile de vot ale IMM-urilor. În practică, deținerea a mai puțin de 20% din capitalul total și drepturile de vot de către companiile care angajează 2.000 sau mai mulți angajați va permite respectarea acestui raport de 25%.

Articolul 209 C din CGI este, de asemenea, deschis IMM-urilor străine care au un sediu permanent în Franța, pe partea activelor din bilanț, din care sunt înscrise valorile mobiliare ale filialelor situate în străinătate, cu condiția respectării condițiilor comentate în IA § 10.

IMM-ul care dorește să beneficieze de dispozițiile articolului 209 C din CGI este obligat să se asigure că respectă toate condițiile și să demonstreze acest lucru în cazul unei cereri din partea administrației fiscale. Același lucru se aplică în cazul în care este listat sau deținut, direct sau indirect, de către companiile listate.

B. Sucursale și filiale eligibile

Sucursalele constituie unități comerciale autonome și durabile fără o personalitate juridică distinctă de cea a IMM-urilor din care provin. De îndată ce constituie un sediu permanent în străinătate în sensul tratatului fiscal în cauză, aceste sucursale sunt impozabile în statul lor de stabilire, în special la rata profiturilor pe care le realizează acolo.

Spre deosebire de sucursale, filialele au o personalitate juridică separată de cea a IMM-urilor și sunt impozabile în statul lor de stabilire, chiar dacă pot fi impozabile și în Franța pentru impozitul pe profit dacă au dreptul să impoziteze acolo. ”Un sediu permanent. Pentru a fi eligibili pentru acest regim, filialele trebuie să fie deținute direct și continuu de cel puțin 95% din capitalul lor de către IMM-uri. În consecință, filialele deținute indirect de IMM-uri nu sunt eligibile.

Datorită continuității necesare în deținerea filialei, rata de 95% trebuie respectată din prima zi a exercițiului financiar în cursul căreia IMM-ul dorește să aplice articolul 209 C din CGI. De asemenea, reducerea, chiar temporară, a participării sale la capitalul filialei sale sub pragul de 95% în cursul exercițiului financiar îl împiedică să beneficieze de acest regim. Cu toate acestea, atunci când IMM-ul nu poate deține cel puțin 95% din capitalul filialei sale din cauza unei interdicții legale care rezultă din reglementările statului în care se află filiala sa, regimul articolului 209 C din CGI rămâne aplicabil, sub rezerva respectării cu celelalte condiții, dacă IMM-ul deține participarea maximă autorizată de legislația statului respectiv. Pe de altă parte, dacă IMM-ul are o participare mai mică decât participarea maximă autorizată, pierderile suferite de această filială nu pot fi percepute de către IMM, chiar dacă aceasta din urmă respectă celelalte condiții de aplicare a regimului.

Pentru a fi eligibili pentru acest regim, sucursalele și filialele trebuie să fie situate într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat care a încheiat un tratat fiscal cu Franța, care conține o clauză de asistență administrativă în materie de schimb de informații și luptă împotriva fraudei fiscale și evaziune fiscala. Sucursalele sau filialele situate în Franța nu sunt eligibile. De asemenea, sunt vizate doar deficitele suportate în străinătate, cu excluderea deficitelor deduse în Franța, de exemplu, de către unitățile permanente franceze ale filialelor străine pentru pierderi de origine franceză (articolul I 209 C din CGI) sau străine (articolul 209 C din CGI), în cazul în care reglementările aplicabile filialelor străine le permit să rețină pierderile propriilor filiale franceze.

Sucursalele și filialele trebuie, de asemenea, să fie supuse unui impozit echivalent cu impozitul pe profit, adică la un impozit pe porțiuni exprimat în unitate monetară, pe baza unui rezultat fiscal, nedeductibil din acest rezultat, plătit permanent și fără compensare în beneficiul Statul în care se află sucursala sau filiala. În schimb, nu constituie impozite echivalente cu impozitul pe profit, în special, impozite pe bază de capital, impozite forfetare anuale, impozite pe baza cifrei de afaceri, taxe de licență, subscriere de impozite, impozite pe transferuri de capital, impozite pe proprietate sau impozite comparabile cu economia teritorială contribuţie. Ca regulă practică, pentru sucursalele sau filialele stabilite într-un stat al Uniunii Europene, impozitele sunt echivalente cu impozitul pe profit, în special cele menționate la articolul 3 c din Directiva 2009/133/CEE din 19 octombrie 2009 sau la c al articolului 2 din Directiva „mamă-fiică” 90/435/CEE din 23 iulie 1990, astfel cum a fost modificată.

A. Alocarea deficitelor

IMM-urile care aplică prevederile articolului 209 C din CGI pot deduce din venitul lor impozabil pentru anul fiscal deficitul suferit de sucursalele sau filialele eligibile pentru același an fiscal, fără a fi necesară reprocesarea conform normelor franceze. Valoarea deficitului deductibil este strict egală cu deficitul fiscal suferit în străinătate de sucursală sau filială, determinat în conformitate cu regulile fiscale ale statului gazdă; pe de altă parte, un deficit de natură contabilă nu poate fi permis doar ca deducere.

După caz, suma deficitului extern este convertită în euro pe baza cursului de schimb în vigoare la data încheierii exercițiului.

Atunci când IMM-ul deține cel puțin 95% din filiala sa, poate deduce 100% din deficitul său. Atunci când procentul de proprietate asupra capitalului unei filiale este supus unei limitări legale în statul de stabilire, deducerea pierderilor suportate de filială este limitată la cota acestui deficit calculată proporțional cu rata de proprietate a IMM-urilor în capitalul filialei sale.

Imputarea deficitelor externe asupra rezultatelor impozabile ale IMM-urilor poate face ca aceasta să facă pierderi. În acest caz, deficitul poate fi reportat în Franța în condițiile dreptului comun, adică înainte în condițiile articolului 209 I al CGI sau înapoi în condițiile articolului 220 quinquies CGI.

Deficitele externe trebuie să fie taxate pentru același exercițiu financiar cu cel al recunoașterii lor de către sucursală sau filială în cauză. Prin urmare, IMM-ul și sucursalele sau filialele sale străine trebuie să își deschidă și să închidă exercițiile financiare la aceleași date.

Exemplu: PME L, care are 500 de angajați, este supus impozitului pe profit în Franța în condițiile dreptului comun. Deține în mod continuu și direct 97% din capitalul filialei sale M și 70% din filiala sa N, ambele situate într-un stat al Uniunii Europene, fiind specificat că legislația statului de înființare a N în limitează dreptul de proprietate asupra capitalului până la 70% cel mult. Pentru anul încheiat la 31 decembrie 2009, aceste filiale au suferit un deficit de 30.000 EUR, respectiv 45.000 EUR.

PME L respectă toate condițiile de aplicare a articolului 209 C din CGI. Poate percepe în propriile rezultate tot deficitul suferit de filiala sa M, pe care o deține mai mult de 95%, adică 30.000 EUR. De asemenea, poate percepe deficitul suferit de filiala sa N proporțional cu participarea sa la capitalul filialei sale, care se ridică la maximul legal, adică 45.000 € x 70% = 31.500 €.

Deoarece IMM-urile pot deduce din venitul lor impozabil doar deficitele suferite de filialele lor străine situate în anumite state în același exercițiu financiar, aceste condiții nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite în cazul achiziției filialei străine în curs. achiziția are loc la începutul anului. Pe de altă parte, în cazul creării unei filiale străine în cursul exercițiului financiar, regimul prevăzut la articolul 209 C din CGI se poate aplica pierderilor suferite din acest prim exercițiu financiar de filiala străină, cu condiția ca IMM-ul reține cel puțin 95% din capitalul filialei sale continuu, până la sfârșitul exercițiului financiar și că filiala străină și IMM-ul își închid exercițiile financiare respective la aceeași dată (RM Tardy nr. 77905, JO dezbate AN din 3 august 2010).

Se specifică că imputarea în Franța a unui deficit suportat de o sucursală sau o filială străină rezultă dintr-o alegere de gestionare a IMM-urilor franceze pentru fiecare deficit. Astfel, pentru aceeași entitate, IMM-ul poate alege să perceapă deficitul suportat pentru un exercițiu financiar, fără a fi obligat să perceapă pierderile suportate pentru anii următori.

B. Reintegrarea deficitelor imputate

Beneficiul oferit de acest plan este temporar. Într-adevăr, deficitele externe deduse de IMM-uri trebuie raportate ca și când rezultatele ulterioare ale profitului sucursalei sau filialei și cel târziu în cursul celui de-al cincilea exercițiu financiar următor celui dedus acestora.

Atunci când sucursala sau filiala devin profitabile pentru un exercițiu financiar, IMM-ul trebuie să reintegreze în rezultatele sale impozabile deficitul dedus până la profitul sau pierderea generată de sucursală sau filială.

Deficitul perceput de IMM trebuie, în orice caz, să fi fost raportat la venitul său impozabil în totalitate, cel târziu la sfârșitul celui de-al cincilea exercițiu financiar următor celui dedus, chiar dacă ar fi deficitar pentru acest exercițiu financiar. Acest lucru este în special cazul în care sucursala sau filiala străină nu realizează niciun profit în cei cinci ani care urmează deducerii deficitului de către IMM sau profituri insuficiente pentru a permite IMM-ului să raporteze toate pierderile deduse.

Deficitele percepute de IMM-uri trebuie, de asemenea, raportate integral atunci când nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestui regim.

Deficitele raportate în profit sau pierdere pentru exercițiul financiar sunt impozitate la cota de impozitare aplicabilă în cursul exercițiului financiar respectiv, indiferent de cota de impozitare aplicabilă în cursul exercițiului lor contabil. Astfel, este posibil ca IMM-ul să fi dedus deficitele pe parcursul unui exercițiu financiar în care rezultatul său a fost impozitat la rata redusă și să le recupereze în cursul unui exercițiu financiar în care rezultatul său va fi impozitat la rata normală.

Exemplu: PME P, al cărui an contabil coincide cu anul calendaristic, are o sucursală în Italia, care a suportat un deficit de 35.000 EUR pentru exercițiul financiar încheiat în N. PME P a încărcat acest deficit pe propriul rezultat impozabil de N, care se ridică la, înainte de alocare, la 45.000 EUR. PME P realizează profituri în Franța în N + 1, N + 2 și N + 3 în valoare de 47.000 €, 55.000 € și 49.000 €, în timp ce sucursala sa obține profituri în aceiași ani. ”În valoare de 5.000 €, 12.000 € și 25.000 EUR, respectiv. Rezultatul impozabil în Franța al PME P va fi egal cu sumele menționate în tabelul de mai jos, fiind specificat că deficitul imputat în N ar fi trebuit raportat cel târziu la rezultatul exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie, N + 5.