Articol

1 Importanța mesei în viața unui bebeluș este subliniată de repetarea acesteia și de banalitatea aparentă. Trei sau patru mese pe zi sunt evidente și devin îngrijorătoare doar dacă această rutină este modificată. Într-un fel, masa atrage atenția părinților pe măsură ce se oprește în cursul ei. Cu toate acestea, chiar și atunci când totul merge bine, perioada mesei implică un set de ajustări, probleme relaționale și anticipare care, atunci când ne concentrăm asupra lor, sunt extrem de complexe. Astfel, acest act zilnic și repetitiv, care de altfel reprezintă una dintre cele două porunci divine, sexualitatea și hrana (Harrus-Révidi, 1994, p. 25), este inevitabil din cauza mizelor vitale care intră sub fiziologie, dar la fel o mare parte din plăcerea luată în actul hrănirii.

2 Dacă mâncarea produce plăcere prin activarea zonei erogene orale (Freud, 1905), în special la sugari în relația lor intensă cu obiectul, plăcerea poate fi, de asemenea, de partea imaginației. Dacă sânul halucinați compensează absența obiectului și oferă o plăcere similară, citirea unui meniu gastronomic poate mobiliza la adulți o plăcere apropiată, dacă nu chiar mai mare, de cea a degustării care va urma. Mâncarea este o plăcere care este împărtășită în convivialitatea fanteziată a plăcerii de a mânca. În cele din urmă, ce este halucinați de copil? Plăcerea de a suge singur? Sau stimularea progresivă a zonei erogene modelată de cuvintele mamei care îl hrănește în timp ce îi vorbește cu voce joasă despre ceea ce „presupune” că simte? Nu sunt cuvintele scrise în meniul restaurantului forma simbolizată a cuvintelor rostite de mamă pentru a descrie mâncarea pe care o oferă copilului ei? ?

3Comentând ce mănâncă copilul ei, de ce îl mănâncă, cum îl mănâncă, cu cine îl mănâncă, mama introduce copilul în discursul celor vii. Ea își umanizează omulețul subiectând discursul său și clarificând ceea ce este evident pentru ea. Ea numește temperatura, forma, consistența, culoarea mâncării, dar și comentează reacțiile sale, felul în care bea sticla, curgerea mamelonului, modul de supt, locația capului său. sânul, felul în care transpiră etc. Permite sinteza elementelor disparate, reunește senzații împrăștiate sub steagul mâncării, își antrenează pruncul în limbaj, pune cuvinte pe lucruri și participă la construirea unei senzorialități coerente și controlate. Treptat, copilul, „printr-o mâncare variată care induce o diversificare senzorială, va învăța diversitatea cuvintelor și, prin plăcerea sau nemulțumirea gustului, va dobândi gustul, chiar și dezgustul cuvintelor” (Harrus-Révidi, 1994, p. 35).

5 Dacă gustul învață, la fel este și modul de a mânca. Modurile de a sta la masă, de a-ți așeza brațele, de a-ți murdări salopeta și de a te juca cu mâncarea sunt experiențe încadrate de un set de standarde menite să indice ceea ce se „face” și „nu se face”. În funcție de vârstă, aceste standarde variază și sunt mai mult sau mai puțin exigente. Copilul din sân sau biberon este mai puțin îngrijorat, mama este în acest caz cea care susține judecata externă cu privire la modul său de a face, pe de altă parte, copilul instalat în scaunul înalt care începe diversificarea dietei se confruntă direct cu standardele.și interzise. Orice încălcare este un potențial atac asupra unei părinți emergente. Un sugar care întoarce capul atunci când se prezintă lingura, își aruncă lingura pe podea, bate cu mâinile sau își pătează pijamalele poate deveni un potențial persecutor pentru părinte.

Într-un fel, absența cuvintelor sau a ajustărilor posturale pentru a liniști copilul și a se liniști, conduce întreaga diadă într-un proces dăunător. Deoarece relația dintre un copil și părinții săi este în curs de dezvoltare, identificările încrucișate sunt încă fragile și se dezvoltă investiții libidinale reciproce, este esențial să oprim acest proces mortal. O relație dominată de ură poate încetini construcția identității subiectului și dezvoltarea psiho-emoțională și poate sfârși prin a deteriora legătura principală cu obiectul.