Mohamed Tadjadit, om liber

Gura unui înger, curgerea sacadată a unui verb aprins, privirea abia acoperită cu lumină infinită, dintr-o familie de martiri ai războiului de eliberare națională, Mohamed Tadjadit s-a născut în inima revoluției din 19 februarie și este astăzi unul dintre cele mai credincioase și cele mai frumoase încarnări.

mohamed

La doar 26 de ani, Mohamed a știut deja tot ce i s-a oferit generației sale: sărăcie, eșec la școală, șomaj, dispreț, lipsă de speranță, visul exilului și harga. Dar așa cum a dezvăluit spre surprinderea lumii, generația lui Mohamed, marginalizată, stupefiată de școală și de mass-media regimului, redusă la găsirea hranei supraviețuirii sale în interstițiile unei vieți cotidiene mizerabile, această generație se dovedește a fi să fie cea a celei mai inteligente revolte, adică cea a celei mai fructuoase creativități, cea a visului concret al viziunii politice împotriva violenței, aceea a fidelității la rădăcinile esențiale ale identității acestui popor, aceea a forței revoluționare care ia o întreagă societate pentru a cuceri noi teritorii, a întrezărit, la îndemână, teritoriile minunate ale libertății.

Mohamed, printre milioanele de algerieni care s-au ridicat într-o mișcare seismică, neprevăzută, înfundat cu posibila fericire a altui destin pentru un popor atât de disprețuit, și-a spus cuvântul, și-a dat punctul de vedere, și-a folosit libertatea de a gândi, de a vorbi, scrie, spune ce simte, ce gândește, la ce aspiră. Și, fără a da greș, nu a încetat niciodată să-și proclame voința, convingerea, că revoluția este și nu va fi niciodată altceva decât pașnică, punctându-și discursurile de o mie de ori cu: Silmiya, Silmiya, Silmiya. Pentru că dacă furia algerienilor împotriva regimului și ceea ce a redus această mare țară este imensă, revoluționarii din februarie știu că violența nu duce nicăieri.

Această revoluție este revoluția pașnică a poporului algerian care se luptă pentru sfârșitul regimului în vigoare încă din 1962 și înlocuirea acestuia cu un regim democratic angajat fără echivoc în construirea unui stat de drept. Provocarea pe care și-o propune este să realizeze acest lucru în mod pașnic, luând timpul necesar și menținând algerienii, indiferent de diferențele lor, uniți în jurul obiectivului de a construi un stat demn al istoriei lor și al aspirației lor naturale de libertate, dreptate, demnitate.

Aruncându-l pe Mohamed Tadjadit în închisoare, așa cum a făcut pentru jurnalistul Khaled Drareni și alte zeci de cetățeni care și-au exprimat opinia pașnic pe rețelele de socializare sau pe stradă, regimul comite prostii. Pentru că nu închidem poezia orbitoare, lumina, aerul, soarele. Oamenii liberi nu sunt legați la fier, izolat, ca niște criminali periculoși. Nu putem conține arderea unei câmpii uscate care nu este altceva decât sete de foc și de intoxicația sa. Nu închidem cea mai pură și profundă respirație a unui popor care și-a forjat identitatea singulară în procesul crud de secole, un popor care a reușit să reziste opresiunii, umilințelor, înstrăinării, care a știut să găsească în cele mai întunecate ore, în adâncurile ființei sale, resursele spirituale, morale, politice și intelectuale ale rezistenței sale la adversitate și ale renașterii sale în mijlocul nenorocirii și dărâmăturilor.

Poporul algerian aflat în revoluție știe prețul libertății, dar și valoarea acesteia. El știe din experiență că dorul de libertate este cea mai umană marcă a umanității noastre. Își iubește poetul, Mohamed Tadjadit, și nu va renunța la el.