Pentru un regim primo-ministerial și o doză proporțională

Se credea că francezii deveniseră indiferenți față de afacerile publice. Eminenți politologi au pus sub semnul întrebării cauzele științifice ale acestei crize a democrației, când 29 mai a venit să nege

zvonul. În timpul consultării

cu privire la tratatul constituțional francezii

a venit în număr mare. Au înțeles pe deplin ce înseamnă „concurență liberă și nedistorsionată”.,

au auzit că salariile și drepturile lor sociale urmau să fie supuse legii pieței. Au înțeles că viitorul lor și al copiilor lor vor depinde de răspunsul lor. Și au spus „nu”.

Acest răspuns confirmă existența diviziunii sociale care îi separă pe francezi de „elitele” lor. Dar, dincolo de aceasta, indică și faptul că nu sunt indiferenți la politică. Pur și simplu nu le place cel servit lor. Ei simt că cei care ne conduc nu sunt dispuși să-și îndeplinească aspirațiile, cerințele, cerințele, nevoile și,

sau fie, rămâneți indiferenți față de prioritățile acestei lumi.

În Franța există într-adevăr o criză politică. Motivul principal vine din

că toată viața politică se învârte în jurul unui singur eveniment: alegerea președintelui Republicii. Așa-numitele partide politice guvernamentale ajung să fie reduse la grajduri prezidențiale. Ideile se estompează în fața strategiilor de putere.

Conivența presei mainstream înseamnă că nu mai efectuăm analize. Facem mici propoziții. Nu mai avem convingeri.

Avem ambiții. Nu luptăm pentru idei. Ne luptăm pentru locuri.

Politica și-a pierdut toată nobilimea.

Pregătirea unui proiect pentru alegerile din 2007 ar trebui să fie o oportunitate de a da voce oamenilor. Începând prin a asculta ce a vrut să spună în timpul ultimei consultări.

Respingerea textului constituțional nu înseamnă că am devenit anti-europeni. Pur și simplu refuzăm să renunțăm în fața valului liberal pe motiv că ar fi inevitabil. Mulți dintre noi cred că este posibil să dăm Europei o direcție diferită. Pentru a scoate Europa din rutina în care a căzut cu mult înainte de 29 mai 2005, trebuie să începem prin a pierde obiceiul de a decide

fără cetățeni. Europa nu poate

să se facă fără ele. Reprezentanții noștri

(parlamentarii europeni) au toată legitimitatea de a pune în mișcare un alt proiect constituțional care nu va face din „concurența liberă și nedistorsionată” obiectivul final al realizării economice a Europei, cu

distrugerea dreptului muncii,

sisteme sociale, servicii publice.

Trebuie căutate mijloace politice pentru finanțarea nevoilor noilor țări membre: de ce nu o taxă europeană? Un împrumut ? Armonizarea țărilor membre trebuie relansată de sus, o ambiție care era aceea a Europei la începuturile sale. Trebuie să lucrăm pentru a face din Europa un bastion împotriva valului liberal anglo-saxon care amenință să ne ia cu el.

Proiectul nostru politic trebuie să aibă la bază lupta împotriva inegalităților care se extind în mod constant între noi între cei mai bogați și cei mai defavorizați, în Europa dintre Est și Vest, în lumea dintre Nord și Sud. Timpul pentru luptele de clasă nu s-a terminat. Dimpotrivă, situația se înrăutățește. Exploatarea pentru profit, jefuirea bogăției planetei generează mizeria, umilința și frustrarea celor mai sărace popoare

și alimentează noi războaie, inclusiv

În această lume în plină expansiune, cele mai bogate 200 de familii au un venit echivalent

la cea a 40% din populație.

10% monopolizează 54% din bogăția lumii (față de 47% acum zece ani).

Regiunile întregi sunt abandonate.

Situația continentului african poate rezuma spirala infernală a inegalităților globale: 75% din populație trăiește cu 1 euro pe zi. 20 de milioane de africani au murit deja de SIDA. Speranța de viață nu depășește treizeci și cinci de ani. În timp ce toată lumea este conștientă că o luptă eficientă împotriva SIDA ar necesita doar 15 miliarde de euro sau 10 zile de război în Irak. În America de Sud, mizeria, sărăcia, corupția, dau naștere la imense traficuri de femei, copii, organe, droguri și arme cu totală impunitate. Un raport recent al ONU atestă acest lucru. Dar cine urmărește un raport al ONU? Devine urgent fie să schimbi, să transformi, instituțiile internaționale care singure pot pune în aplicare politici instituționale de control și ajutor, fie să creeze altele noi. Trebuie să ne apropiem de organizațiile existente care lucrează deja pentru a construi o nouă ordine mondială mai echitabilă și mai echitabilă.