„Pentru un urs polar, a fi obez nu este o problemă”

Postat 05/12/2014 10:50 a.m., actualizat 05/12/2014 10:50 a.m.

Grăsimea este de până la jumătate din greutatea unui urs polar: cum îi rezistă și, mai bine, beneficiază de el? Oamenii de știință americani cred că l-au înțeles comparând genomul acestuia cu cel al ursului brun.

KEREN SU/CATERS NEWS AGENCY/SIPA

BOGAT. Consumul de grăsime nu îi sperie. Chiar nu-mi este frică! Grăsimea este astfel principalul aliment al unui urs polar; este de până la jumătate din greutatea sa. Cum rezistă corpul său unui astfel de regim ?

Oamenii de știință cred că au răspunsul. Ei au comparat genomii urșilor bruni și polari și au constatat că aceștia din urmă aveau mutații genetice care ar explica de ce pot consuma cantități mari de grăsime fără a contracta boli cardiovasculare ca oamenii.

O genă care metabolizează grăsimile și obține apă proaspătă

ASPECT. Acești cercetători au stabilit, de asemenea, că ursul polar a apărut ca o specie distinctă de ursul brun în urmă cu mai puțin de 500.000 de ani (-479.000 de ani până la -343.000 de ani), mai recent decât estimările anterioare care variau de la 600.000 de ani la cinci milioane de ani.

Urșii polari își trăiesc cea mai mare parte a vieții pe gheață, unde subzistă cu alimente foarte bogate în grăsimi, în mare parte din mamifere marine.

„Pentru urșii polari, a fi obezi nu pune nicio problemă”, ironic Eline Lorenzen, cercetător la Universitatea din California la Berkeley, unul dintre autorii acestei lucrări publicat joi, 8 mai 2014 în revista americană Cell. „Și am vrut să știm cum a fost posibil acest lucru”, adaugă ea.

Analiza comparativă genomică a celor două specii a făcut astfel posibilă găsirea mai multor mutații la gene care par să joace un rol important în adaptarea acestui animal la condițiile extreme de viață din Arctica, explică cercetătorul către AFP.

„APOB”. Unele dintre aceste mutații afectează gena APOB din ursul polar care, la mamifere, codifică proteina principală a colesterolului LDL (LDL pentru lipoproteinele cu densitate mică). Aceste mutații dezvăluie importanța critică a grăsimilor în dieta ursului polar, al cărui corp trebuie să se adapteze la niveluri ridicate de glucoză din sânge și trigliceride - inclusiv colesterol - care ar fi periculoase la om.

MUTAŢIE. Aceste mutații ale genei APOB, „care aparent joacă un rol cheie în adaptarea arctică a acestui animal” permit, de asemenea, prin metabolizarea grăsimilor, să obțină apă proaspătă.

Acești urși nu au aproape nici un acces la apă potabilă pe banchizele de gheață și, fără acest mecanism de transformare a grăsimilor, corpul lor nu ar putea să-și satisfacă nevoile de apă, explică Eline Lorenzen.

„Dacă putem afla mai multe despre aceste mutații genetice pentru a metaboliza grăsimile, ne-ar putea oferi instrumentele pentru adaptarea fiziologiei umane” la o dietă foarte bogată în grăsimi, judecătorul Rasmus Nielsen, profesor de genomică evolutivă la Universitatea din California la Berkeley, unul dintre coautorii studiului.

Evoluția acestui nou metabolism în ursul polar s-a întâmplat foarte repede, în doar câteva sute de mii de ani, întrucât o fosilă de urs polar descoperită recent de 100.000 de ani arată că aceste animale se hrăneau.

Urșii bruni care s-au aventurat spre nord: strămoșii urșilor polari

Originile apariției ursului polar rămân obscure, dar coincid cu o încălzire a climei timp de 50.000 de ani în perioada interglaciară.

Schimbările din mediu ar fi putut atunci să încurajeze urșii bruni să se aventureze mai la nord. Când acest episod de încălzire s-a încheiat și epoca de gheață s-a întors, este posibil ca grupuri de urși bruni să se fi găsit prinși în gheață și apoi să fie forțați să se adapteze rapid la acest nou mediu, spun acești oameni de știință.

"PIZZLIES". Astăzi, cu încălzirea globală în Antarctica, urșii bruni se deplasează spre nord și unii se reproduc cu urși polari pentru a da naștere la „pizzlies”, rezultate din încrucișări între urși grizzly și urși polari.

Pentru această analiză genomică, cercetătorii au folosit probe de sânge și țesut de la 79 de urși polari și zece urși bruni.

Această lucrare este publicată într-un moment în care populația globală de urși polari, estimată la 20.000 până la 25.000 de animale, este în declin din cauza pierderii habitatului lor și a topirii rapide a gheții marine, sub efectul încălzirii globale.