Legea frumuseții medicalizate

de Pierre-Yves Chapeau

Teza de doctorat în Drept privat și Științe penale

frumuseții

Sub îndrumarea lui Pierre Lunel .

Sprijinit în 2004

Cuvinte cheie

rezumat

Chirurgia cosmetică sau, cu alte cuvinte, preocuparea subiectivă de a-și perfecționa aspectul fizic, a fost documentată încă din Egiptul antic. Practica sa ridică în primul rând problema definiției sale. Chirurgia cosmetică, sau chirurgia de aspect, care diferă de chirurgia exclusiv plastică și „restaurativă”, este o disciplină cu un domeniu larg de activitate. Obiectivul său este restaurarea sau corectarea aspectului considerat inestetic al învelișului tegumentar și al structurilor sale interne, dacă este necesar. Încercările de reglementare a profesiei de chirurg cosmetician par insuficiente, lăsând să rămână un regim derogatoriu pentru actele efectuate în aplicarea acestei specialități. Dorința de profit care îi motivează pe profesioniști reprezintă de fapt un obstacol major în calea integrării specialității lor în dreptul comun, chiar dacă medicina a suferit modificări care necesită renunțarea la criteriul definitoriu al motivului terapeutic. Persistența relației dintre regimul general și regimul derogator este astfel un paradox evident, dar nejustificat.

Titlu tradus

Legea frumuseții medicalizate

rezumat

Chirurgia estetică sau, cu alte cuvinte, preocuparea subiectivă de a-și perfecționa aspectul fizic, este atestată încă din Egiptul Antic. Chirurgia estetică sau chirurgia aspectului, diferită de chirurgia exclusiv plastică și „restaurativă”, constituie o disciplină a cărei sferă de activitate este vastă. Un obiectiv este restabilirea corecției aspectului considerat inestetic al plicului tegumentar și al structurilor sale interne, dacă este necesar. Încercările profesiei de chirurg estetic par insuficiente, lăsând să rămână un regim derogatoriu pentru actele în timp real în aplicarea acestei specialități. Voința de profil care într-adevăr animă profesioniștii reprezintă un obstacol drimant în integrarea specialității lor în dreptul comun, chiar și atunci când medicamentul a suferit o evoluție care i-a impus renunțarea la criteriul „definitoriu terapeutic” al motivului. Obstinarea legăturilor dintre regimul general și regimul derogatoriu își revine astfel dintr-un paradox evident, dar inechitabil.