Rennes University Press

Scrieri autobiografice

Prima parte. Modalități de a spune „eu”

scrieri

Text complet

1 Peter Handke s-a născut în 1942 în Griffen, Austria, într-o mamă de origine slovenă. Nu l-a cunoscut pe tatăl său și copilăria sa rămâne marcată de vicisitudinile perioadei postbelice din Berlin, unde a trăit între 1944 și 1948. La începutul anilor 1960, a început să studieze dreptul la Universitatea din Graz. scrie. Primul său roman, Les Frelons, publicat în 1965, a fost imediat urmat de piese de teatru radio - Outrage pentru public, Prediction and Introspection - și un al doilea roman în 1967 intitulat Le Colporteur. Prin urmare, s-a dedicat literaturii și scrierii, pe care le-a explorat în texte experimentale influențate de Nouveau Roman, în același timp ducând o viață de călătorii în Europa și Statele Unite. Lucrările sale sunt în mare parte extrase din fapte autobiografice analizate pe larg prin relatări de rătăcire și vagabondaj.

2 Încă de la eseul I Am a Resident of the Ivory Tower (1967), Handke a proclamat în repetate rânduri:

  • 1 Cităm din următoarele lucrări: BE, Ich bin ein Bewohner des Elfenbeinturms, Suhrkamp T (.)

Nu am teme cu care aș vrea să mă ocup, am doar o singură temă: să văd clar în mine, să văd mai clar în mine, să mă cunosc [...], să devin și să dau înapoi mai atent, mai sensibil, mai mult precise, astfel încât să putem, eu și ceilalți, să existe într-un mod mai sensibil și mai precis, pentru a ne înțelege mai bine cu ceilalți, pentru a îmbunătăți relațiile mele cu ei1.

3 Din 1975 până în 1977, el a scris un ziar - Le Weight du Monde - în timpul unei șederi la Paris care este, după cum subliniază autorul, povestea unei conștiințe în procesul de construire. În 1987, el a descris, într-un jurnal de povestiri (Afternoon of a Writer), nevroza sa îmblânzită de nevoia de a scrie. Căutarea pentru sine, care necesită o introspecție profundă și dorința de a se face ușor de înțeles pentru sine, este într-adevăr la originea actului de a scrie. Prin urmare, lucrarea se concentrează pe un eu/mine care stă la baza edificiului literar. Posibilă de literatură, exhumarea urmelor trecutului este însoțită de căutarea factorilor constitutivi ai personalității.

4 Ne propunem să facem lumină asupra cadrului autobiografic, așa cum apare prima dată în Les Frelons și continuă în Malheur indifférent (1972) și Histoire d´enfant (1981). Apoi, ne vom întreba despre dificultățile scrierii autobiografice Handkean.

5 Scrisă la sfârșitul adolescenței, Les Frelons constituie punctul de plecare al călătoriei către sine. Acest roman este romanul unei copilării și adolescențe în țara austriacă din Carintia. Și totuși, este dificil de trasat țesătura. Sub formă de flashback-uri, protagonistul, Gregor, un orb, își amintește fapte vechi, o zi de iarnă, care datează din copilăria sa. Tehnica narativă face dificilă deplasarea înainte și înapoi între aceste două straturi de timp, iar diversele căi conduc romanul în direcția trecutului, a imaginarului, unde se poate citi criza existențială a figurii. Adolescentul simte că a fost aruncat întâmplător într-o lume a suferinței. Pe fundalul războiului se află înecul fratelui său, Matthias2, și dispariția unui alt frate, Hans, care părăsește ferma și nu s-a mai întors. De-a lungul maturității sale, a suferit de singurătate și sentimentul său de inexistență în ochii altora, într-un mediu de suferință fizică și morală.

6 Tocmai imaginile unei copilării nefericite constituie cadrul autobiografic, al anilor trăiți în angoasă, jenă, rușine, suferință. Aceste imagini sunt atât de brutal încorporate în memorie încât sunt activate doar în timpul stărilor de anxietate. Este imposibil să scapi de această lume interioară. Și chiar natura apare ca o valoare negativă, ca o atmosferă apăsătoare, inspirând protagonistul cu groază și dezgust.

7 În acest roman, procesul de amintire se transformă foarte repede în delir psihologic. Chiar și la sfârșit, când naratorul dă înfățișarea unei întoarceri la sănătate, în drumul său spre casă, el experimentează o altă cădere la fel cum crede că își vede fratele dispărut mergând pe zăpadă. Zumzetul insectelor care îl asaltează constant stârnește un sentiment de neliniște și amețeli care se transformă în obsesie. Suntem într-adevăr într-un cerc infernal.

  • 4K, p. 11: „Als das Kind ins Haus kam, schien es dem Erwachsenen, als erlebte er einen Rückfall i (.)
  • 5K, p. 136: "Nie durften solche Augenblicke vergehen, oder vergessen werden: sie verlangten eine (.)
  • 6 Prima sa relatare autobiografică, The Age of Man, descrie diferite aspecte ale vieții lui (.)

10 Scrise în tonuri diferite, aceste trei cărți descriu încă aceeași experiență trăită, copilărie nefericită și conștientizarea unei necon coincidențe cu existența. De exemplu, suntem foarte departe de întreprinderea autobiografică a unui Michel Leiris6, iar romanele lui Handke scapă de sistemul de clasificare tradițional. Hornets este singurul document pe care îl avem despre copilăria și adolescența autorului și totuși, în ciuda puternicei amprente autobiografice, acest roman nu poate fi numit roman autobiografic.

  • 7 Paul R icœur, Temps et Récit III, Paris, Le Seuil, col. „Puncte Essais”, 1983, p. 443.

11 Potrivit lui Paul Ricoeur, întreaga noastră relație cu lumea și cu noi înșine se dezvoltă prin mediere, nu numai a limbajului, ci și a „narațiunii”: identitatea noastră, relația noastră cu „faptele” este construită în jurul țesăturilor narative. P. Ricoeur stabilește astfel noțiunea fundamentală în opera sa de „identitate narativă”: identitatea fiecărui individ nu preexistă narațiunile multiple pe care le dezvoltă despre sine, este în esență „narativă”. „Povestea unei vieți este în permanență remodelată de toate poveștile, adevărate sau fictive, pe care un subiect le spune despre sine. „Prin urmare, literatura pare un laborator foarte privilegiat pentru explorarea chestiunii identității. Prin implementarea „identităților narative” prin intermediul personajului, textul oferă astfel diferite viziuni asupra subiectului. Alegerea spațiului autobiografic face posibilă înțelegerea tuturor fecundității unei astfel de abordări.

  • 8 Philippe L ejeune, L’Autobiographie en France, Paris, Armand Colin, 1998, p. 36.
  • 9 Jean-Jacques R ousseau, Les Confessions, Paris, Folio clasic, 1997, p. 5.
  • 10 Michel C rouzet, „Scrierea și autobiografia în viața lui Henry Brulard”, în Stendhal et les pr (.)
  • 11 Jean-Philippe M iraux, The Autobiography: Self-Writing and Sincerity, Paris, Nathan, 1996, p. 32.

Problema memoriei

  • 12 H, p. 71: „Ich erinnerte mich nicht. "
  • 13 Ibidem: „Gregor Benedikt ist ein Lügner. "
  • 14 Lionel T rilling, Sinceritate și autenticitate, Paris, Grasset, 1971.
  • 15 H, p. 150: „Niemand sieht das Gesicht des Blinden im Spiegel; wenn ein Geblendeter vor dem Spie (.)

Tentația golului

  • 18 WU, p. 45: „[…] weil ich fürchte, mit jedem Satz aus dem Gleichgewicht zu kommen. "
  • 19 Roland B arthes, Gradul zero al scrierii, urmat de Noi eseuri critice, Paris, Éditions d (.)
  • 20 H, p. 111: „Ich möchte mich verstecken. "

Forma de plural a pronumelui personal

17 Criticul literar și romancierul Serge Doubrovsky ne oferă această reflecție relevantă:

  • 21 Serge D oubrovsky, „Textes en main”, în Autofiction și Cie, RITM nr. 6, 1993, p. 210.

Mișcarea reflecției contemporane a ajuns să zdruncine acest întreg sistem, Marx, Nietzsche și mai ales Freud. Revoluția psihanalitică a devastat peisajul autobiografic. […] Eul, oricât de complex și de contradictoriu, nu mai poate fi actorul vieții, autorul poveștii: aici este blocat, în toate rolurile sale între acel și Superego. Dovezile carteziene nu sunt distruse, ci reduse la instantaneitate, pură punctualitate. Dacă mă gândesc, sunt sigur. Dar, fără ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce am fost, ceea ce am gândit, se dizolvă în incert, probabil, imaginar. Descartes ar spune: imaginație. Voi spune: ficțiune. „Sunt o ființă fictivă” nu este o formulă literară, este un adevăr existențial.

  • 22 Cuvântul „autoficțiune”, creat pentru noul său roman, Fils, reunește două noțiuni și de (.)

18 Doubrovsky oferă scrierii autobiografice o nouă dimensiune prin crearea în 1977 a neologismului autoficțiunii22 care este definit de un „pact oximoronic” care asociază două tipuri de narațiuni opuse: o relatare reală a vieții autorului și o poveste fictivă care explorează o experiență trăită de el. Eliberată de „cenzura internă”, autoficțiunea lasă un loc preponderent expresiei inconștientului în povestea de sine.

19 Opera lui Peter Handke se încadrează în acest orizont: este ancorată radical în respingerea conceptelor obișnuite de povestire, așa cum am văzut în Les Frelons. Din acest joc între biografic și romantic, el ne oferă tocmai un exemplu anume. În eseul său, Eu sunt rezident al Turnului de Fildeș, el a insistat că o poveste nu are rost. Pentru că toată istoria este o farsă:

  • 23 BE, p. 23: „Ich kann aber auch keine Geschichte mehr ertragen […]. Moare Nicht-VertragenKönnen (.)

Nu mai suport nici o poveste [...]. Faptul că nu mai pot lua o poveste are cu siguranță o bază emoțională, sunt doar dezgustat de o poveste, de imaginație23.

  • 24 cf. Das Gewicht der Welt. Ein Journal (noiembrie 1975-März 1977), Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1 (.)

20 În acest mod, poziția de imparțialitate pe care Flaubert o susținea se pierde: autorul nu mai este stăpânul vreunei povești, el poate aranja doar secțiuni ruinate. Tot ce rămâne din complot sunt urme, povești avortate, ca în Les Frelons. Abia câțiva ani mai târziu, Peter Handke a recunoscut că este necesar să inventăm, pentru că autobiografia este posibilă printr-o poveste.

  • 25 Serge D oubrovsky, „Textes en main”, în Autofiction și Cie, RITM nr. 6, 1993, p. 210.
  • 26 LH, p. 169: "Ich glaube diesem Augenblick: indem ich ihn aufschreibe, soll er mein Gesetz sein. (.)

21 Autobiografia clasică presupunea un subiect care putea avea acces la el însuși uitându-se înapoi la sine, uitându-se în interior, introspecție veridică și, făcând acest lucru, a putut să ne dea povestea gândurilor, faptelor și gesturilor sale și să ofere o relatare autentică a vieții sale. În timp ce își propunea să reconstituie unitatea și unicitatea unui ego despre care nu avea îndoieli reale, scrierea handkeană este legată de „observarea ruperii ireductibile a ființei-sine” 25, ficțiunea care vine în toate crăpăturile un cogito „rupt”. Această reflecție, în măsura în care teoretizează o nouă formă de scriere, se dezvoltă din observarea unei rupturi trăite din copilărie. Această descoperire îl conduce pe autor să postuleze în Lent retour (1979) că a scrie înseamnă a da o formă unui moment și că această formă devine lege. Această lege este necesitatea de a scrie, în elucidarea unui sine ale cărui contururi fluctuează pe măsură ce conștiința încearcă să le prindă și limbajul să le fixeze.

  • 27 Peter H andke, cu referire la povestea sa, Die Stunde der wahren Empfindung, Frankfurt/Main, Suhrkamp (.)
  • 28 Roland Barthes de Roland Barthes, Paris, Le Seuil, col. „Scriitori pentru totdeauna”, 1975.
  • 29 BE, p.19-20: „Die Wirklichkeit der Literatur hat mich aufmerksam und kritisch für die wirkliche (.)

Realitatea literaturii m-a făcut atent și critic la realitatea reală. M-a luminat despre mine și despre ce se întâmpla în jurul meu. […] Mă aștept ca literatura să explodeze toate imaginile aparent definitive ale lumii. Și pentru că mi-am dat seama că am putut să mă schimb datorită literaturii, sunt convins și că pot schimba alți oameni datorită literaturii mele29.

23 Permițând să apară figuri complexe și plurale ale subiectului, literatura ar produce astfel o cunoaștere a omului de altă ordine, testând în același timp bazele societății, așa cum o percepem de obicei.

Note

1 Cităm din următoarele lucrări: BE, Ich bin ein Bewohner des Elfenbeinturms, Suhrkamp Taschenbuch, Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1972; H, Die Hornissen, Rororo, Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1966; K: Kindergeschichte, Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1981; LH, Langsame Heimkehr, Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1979; WU, Wunschloses Unglück, Frankfurt/Main, Suhrkamp Taschenbuch, Suhrkamp Verlag, 1974. BE, p. 26: „Ich habe keine Themen, über die ich schreiben möchte, ich habe nur ein Thema: über mich selbst klar, klarer zu werden, mich kennenzulernen […] aufmerksam zu werden und aufmerksamer zu werfau zuwerden, geniblerieren, genius sensibler damit ich mich mit anderen besser verständigen und mit ihnen besser umgehen kann. "

3 WU, p. 7: „Stumpfsinnige Sprachlosigkeit”

4K, p. 11: „Als das Kind ins Haus kam, schien es dem Erwachsenen, als erlebte er einen Rückfall in eine beengte Jugend, wo er oft ein bloßer Aufpasser für die jüngeren Geschwister gewesen war. "

5K, p. 136: „Nie durften solche Augenblicke vergehen, oder vergessen werden: sie verlangten einen Zusatz, in dem sie weiterschwingen könnten; eine Weise; den GESANG. "

6 Prima sa relatare autobiografică, The Age of Man, descrie diferite aspecte ale vieții scriitorului.

7 Paul R icœur, Temps et Récit III, Paris, Le Seuil, col. „Puncte Essais”, 1983, p. 443.

8 Philippe L ejeune, L’Autobiographie en France, Paris, Armand Colin, 1998, p. 36.

9 Jean-Jacques R ousseau, Les Confessions, Paris, Folio clasic, 1997, p. 5.

10 Michel C rouzet, „Scrierea și autobiografia în viața lui Henry Brulard”, în Stendhal și problemele autobiografiei, Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 1976, p. 114.

11 Jean-Philippe M iraux, The Autobiography: Self-Writing and Sincerity, Paris, Nathan, 1996, p. 32.

12 H, p. 71: „Ich erinnerte mich nicht. "

13 Ibidem: „Gregor Benedikt ist ein Lügner. "

14 Lionel T rilling, Sinceritate și autenticitate, Paris, Grasset, 1971.

15 H, p. 150: „Niemand sieht das Gesicht des Blinden im Spiegel; wenn ein Geblendeter vor dem Spiegel steht, so steht niemand vor dem Spiegel. "

18 WU, p. 45: „[…] weil ich fürchte, mit jedem Satz aus dem Gleichgewicht zu kommen. "

19 Roland B arthes, Gradul zero al scrierii, urmat de Noi eseuri critice, Paris, Éditions du Seuil, 1953.

20 H, p. 111: „Ich möchte mich verstecken. "

21 Serge D oubrovsky, „Textes en main”, în Autofiction și Cie, RITM nr. 6, 1993, p. 210.

22 Cuvântul „autoficțiune”, creat pentru noul său roman, Fils, reunește două concepte și două spații generice eterogene: primul element al compusului, „auto”, se referă la domeniul auto-scrierii, în timp ce al doilea, „ Ficțiunea "se referă la spațiul imaginarului, acest spațiu al" fintei jucăușe comune "care corespunde unui pact de natură romantică. Acest compus hibrid sugerează astfel posibilitatea, paradoxală, a unei scrieri despre sine bazată deschis pe spațiul fictiv.

23 BE, p. 23: „Ich kann aber auch keine Geschichte mehr ertragen […]. Dieses Nicht-VertragenKönnen einer Geschichte ist sicherlich etwas Emotionales, ich bin der Geschichte, der Phantasie einfach überdrüssig geworden. "

24 cf. Das Gewicht der Welt. Ein Journal (noiembrie 1975-März 1977), Frankfurt/Main, Suhrkamp Verlag, 1979, p. 182.

25 Serge D oubrovsky, „Textes en main”, în Autofiction și Cie, RITM nr. 6, 1993, p. 210.

26 LH, p. 169: „Ich glaube diesem Augenblick: unthed ihn aufschreibe, soll er mein Gesetz sein. "

27 Peter H andke, cu referire la povestea sa, Die Stunde der wahren Empfindung, Frankfurt/Main, Suhrkamp Taschenbuch 452, 1978.

28 Roland Barthes de Roland Barthes, Paris, Le Seuil, col. „Scriitori pentru totdeauna”, 1975.

29 BE, p.19-20: „Die Wirklichkeit der Literatur hat mich aufmerksam und kritisch für die wirkliche Wirklichkeit gemacht. Sie hat mich aufgeklärt über mich selber und über das, was um mich vorging. […] Ich erwarte von der Literatur ein Zerbrechen go endgültig scheinenden Weltbilder. Und weil ich erkannt habe, dass ich selber mich durch die Literatur ändern konnte, bin ich auch überzeugt, durch meine Literatur andere ändern zu können. "