China: strategia 2021

De Philippe Le Corre

Anul 2017 va fi marcat în China de organizarea în octombrie a celui de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist, un moment cheie în istoria regimului, care a pus în scenă „marea renaștere a națiunii chineze”.. Corespunde fără îndoială perioadei de glorie a secretarului general Xi Jinping, aflat la putere timp de cinci ani și pe care nimeni nu l-ar fi putut prezice în 2012 ce formă de lider va deveni. Acum avem răspunsul. „Mandatul de cinci ani” al lui Xi nu a fost în niciun caz unul de liberalizare politică, sau chiar economică. A fost aceea a consolidării puterii partidului în jurul valorilor naționaliste și patriotice; consolidarea liderului său suprem calificat drept „central” (nucleu lider); reprimarea adversarilor; și utilizarea internațională în scopuri interne. Pentru că în China, chiar și internaționalul răspunde unei logici de partid.

Cei care au urmărit China timp de trei decenii nu au imaginat o astfel de afirmație a chinezilor ar putea la câțiva ani după intrarea în secolul 21. Această dorință nu este lipsită de surpriză.

"China lui Xi nu-și mai ascunde dorința de a prelua conducerea în toate sectoarele, fie că este vorba de comerț, tehnologie, știință, apărare și chiar modelul de guvernanță de care se mândrește Beijingul."

Am auzit de mult de la liderii chinezi - de la „părintele deschiderii” Deng Xiaoping la Hu Jintao până la Jiang Zemin- que fostul Regat Mijlociu tânjea după o relație pașnică și constructivă cu restul lumii, inclusiv cu vecinii săi. „Lumea armonioasă” evocată de Hu Jintao, predecesorul lui Xi, era aceea a unei societăți mondiale post-război rece, calmată și în care China ar fi fost unul dintre actorii pașnici, poate chiar un „partener responsabil” ca Robert Zoellick, la acea vreme, asistentul secretarului de stat al SUA, l-a chemat în 2005. Această aspirație s-a transformat într-o ambiție deschisă, aceea a „visului chinezesc” care vizează redarea fostului Regat Mijlociu măreția pe care nu ar fi trebuit să o piardă niciodată din punctul de vedere al majorității populației sale, și mai ales al liderilor săi. Partidul comunist, ale cărui structuri sunt perfect întrețesute cu cele ale statului și ale economiei, și-a stabilit sarcina de a restabili imaginea națională. Este, fără îndoială, o chestiune de supraviețuire și de urmărire a creșterii economice esențiale pentru menținerea stabilității sociale în China. Datoria chineză și supracapacitatea industrială, rezultatele intervențiilor repetate ale unui stat care își susține sectorul de stat, uneori la indemana, nu au legătură cu acest marș forțat.

Laudat la 18 octombrie, secretarul general a declarat, prin urmare, în discursul său că "China trebuie să ocupe un loc central pe scena internațională și să ofere o contribuție mai mare umanității". Gândirea lui Xi Jinping este acum consacrată în constituție, la fel ca și „socialismul cu caracteristici chineze”, și anume introducerea economiei de piață de către Deng în anii 1980 (deși întreprinderile de stat își păstrează un rol cheie în industrie, infrastructură și finanțe, de exemplu).

China lui Xi nu-și mai ascunde dorința de a prelua conducerea în toate sectoarele, fie că este vorba de comerț, tehnologie, știință, apărare și chiar și modelul de guvernare de la Beijing. Acest „consens”, amestec de autoritarism politic și capitalism, îi poate lăsa pe istorici să se întrebe, dar îi inspiră pe mulți lideri din străinătate: de la Cairo la Phnom Penh, prin Belgrad, Ankara sau Islamabad, tentația este mare pentru a susține un astfel de sistem, în ciuda particularităților China. Într-adevăr, ce țară se poate compara serios cu un astfel de jucător, atât din punct de vedere geografic, demografic, cât și din punct de vedere economic? Dar este adevărat că slăbiciunea modelului anglo - saxon în special (victoria Brexit referendum din 2016, apoi alegerea lui Donald Trump, rezultatele mixte ale alegerilor Theresa May și Angela Merkel) au oferit o oportunitate unică lui Xi Jinping, anul congresului partidului său.

„Prin urmare, inițiativele chineze pe scena mondială se desfășoară în toate direcțiile”.

Discursul său din Davos în ianuarie 2017 a fost, așadar, o odă a multilateralismului, globalizării și comerțului. Cel din octombrie a fost și mai explicit: China intenționează să „ocupe un rol central în lume”, dar „nimeni nu ar trebui să se aștepte să accepte că interesele sale sunt afectate”. O astfel de ambiție nu este surprinzătoare, dar să o afirmați în mod explicit este mai mult. Până acum nu a fost la modul chinez, dar există deja o abordare mai sofisticată a lumii, în ton cu aspirațiile unei generații post-Deng Xiaoping îndreptate hotărât spre viitor. Succesele economice incontestabile din ultimele decenii nu mai sunt suficiente pentru această generație, adesea instruită în cele mai bune universități americane și, în orice caz, pe deplin informată despre starea lumii.

Inițiativele chineze pe scena mondială sunt deci desfășurate în toate direcțiile: de la Națiunile Unite, din care China a devenit al doilea cel mai mare contribuitor la buget, la Banca Mondială unde ocupă poziții cheie, precum și la Interpol, UNIDO sau Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, organizații pe care le conduce, fără a uita Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură, pe care o domină. Pe frontul militar, Beijingul este cel mai mare furnizor de forțe de menținere a păcii pentru ONU, iar China tocmai a inaugurat o impresionantă bază navală în Djibouti - prima în afara granițelor sale. În Statele Unite ale lui Donald Trump, ea sugerează că un „G2” ar putea conduce lumea. În Rusia lui Vladimir Putin, ea arată moale și finanțează proiecte energetice. În Uniunea Europeană, ea vorbește despre „conectivitate” în timp ce solicită statutul de economie de piață și instituirea unui tratat de liber schimb pentru care negocierile se opresc - din lipsa unui acord european.

„Dacă investițiile chineze au încetinit puțin în 2017, ar trebui să reia din nou în 2018, deoarece corespund unei ambiții nedisimulate a conducerii tehnologice chineze”.

Printre reuniunile prioritare de la Beijing din anii următori, există desigur 2022 - anul celui de-al 20-lea Congres al Partidului. Pana atunci, gândi Xi Jinping iar BRI au un viitor strălucit în fața lor. Dar un an va fi și mai important pentru regim: 2021, aniversarea a sută de ani de la crearea Partidului Comunist Chinez. Nu există nicio îndoială că noile organe ale PCC nu vor pierde din vedere acest moment-cheie care ar putea defini viitorul partidului și ambițiile sale naționale și internaționale.