Jurnalul European al Migrației Internaționale

Rezumate

Transferurile migratorii sunt o problemă majoră pentru țările în curs de dezvoltare. Analizăm aici doar cota oficială a transferurilor, măsurată în Balanța de plăți, având în vedere dificultățile de măsurare a componentei lor informale, a cărei pondere poate fi totuși grea. Datele confirmă ipoteza unei rate de transfer mai mari pentru migranții stabiliți în țările din Golf decât în țările industrializate cu o economie diversificată, cum ar fi Franța. Prezența țărilor din Golf în grupul principal de țări care trimit remitențe este o dovadă a rolului migranților în redistribuirea ineficiente a petrolului. O comparație a principalelor destinații ale fluxurilor la aproape douăzeci de ani distanță (1985 și 2003) pentru un eșantion de 103 țări în curs de dezvoltare, arată o stabilitate relativă, cel puțin în ierarhia celor mai mari destinatari. Ar trebui văzut acest lucru ca o dependență a țărilor de fluxurile de transfer? Compararea transferurilor cu patru indicatori macroeconomici (PIB, venituri din turism, exporturi, investiții străine directe (ISD)) ne permite să rafinăm analiza prin relevarea eterogenității intraregionale a situațiilor.

Remitențele migranților. Comparând țările industriale și cele în curs de dezvoltare. Remitențele reprezintă o provocare pentru țările în curs de dezvoltare. Deoarece este imposibil să se furnizeze cifre exacte ale transferurilor informale, deși acestea sunt probabil foarte mari, aici sunt tratate doar transferurile oficiale de bani, ca una dintre componentele balanței de plăți. Datele confirmă faptul că migranții care lucrează în țările din Golf își transferă o parte mai mare din veniturile lor decât cei care locuiesc în economii diversificate, cum ar fi cea din Franța. Clasamentul ridicat al țărilor din Golf în lista țărilor care trimit remitențe demonstrează că migranții joacă un rol important în redistribuirea veniturilor generate de petrol. O comparație bazată pe un eșantion de 103 țări pe o perioadă de aproape douăzeci de ani (1985-2003) arată că cei care primesc o cantitate mare de remitențe sunt mai mult sau mai puțin la fel, ceea ce sugerează o dependență a acestor țări de remitențe. Cu toate acestea, realitatea este mai complexă. Compararea remitențelor cu alți patru indicatori macroeconomici (PIB, încasări din turism, investiții străine directe, exporturi) în fiecare regiune a lumii, relevă mari diferențe intraregionale între țări.

Intrări index

Cuvinte cheie:

Text complet

1 Reamintim că transferurile monetare oficiale reprezintă doar o parte a setului de f (.)

2 Acest articol, care se concentrează doar pe transferurile monetare oficiale, oferă noi oportunități. În primul rând, a fost selectat un eșantion de 103 țări. În plus, o comparație a două serii de date (1985 și 2003) arată permanența sau, dimpotrivă, schimbările care au avut loc de-a lungul a aproape un deceniu. În cele din urmă, s-au adăugat indicatori noi la cei utilizați anterior; acestea corespund unei probleme ușor diferite, mai macroeconomice, deoarece fluxurile sunt comparate cu alte elemente din balanța de plăți a țărilor în curs de dezvoltare.

2 Subgrup tehnic (STG) privind mișcarea persoanelor fizice - Mod 4

3 În timp ce până la sfârșitul anilor 1990, remitențele de la migranți către țările în curs de dezvoltare erau relativ slab documentate comparativ cu celelalte două fluxuri, pe care se concentra atenția, investițiile străine directe (ISD) și asistența oficială pentru dezvoltare (AOD), acestea sunt astăzi recunoscute ca fiind o provocare majoră pentru dezvoltare. În special sub presiunea instituțiilor Bretton Woods și pentru a avea date internaționale fiabile și omogene, sunt în curs mai multe inițiative pentru a îmbunătăți măsurarea transferurilor. Așa a fost înființat un grup de lucru pentru îmbunătățirea procesării statistice a transferurilor, prezidat de Banca Mondială, în urma recomandării G8 la summitul Insulei Mării din 2004. Obiectivul său pentru 2006 este îmbunătățirea datelor și clarificarea definirea transferurilor. Pe lângă grupul de lucru condus de Organizația Națiunilor Unite2, putem cita, de asemenea, pe această temă, activitatea în curs a Băncii Mondiale în colaborare cu DFID (Grupul de lucru pentru remitențe inter-agenții).

4 În 2004, potrivit Băncii Mondiale, peste 180 de milioane de oameni locuiau în afara țării lor de origine. Strâns legat de fenomenul migrației, volumul fondurilor repatriate de lucrătorii migranți s-a dublat în zece ani, ajungând în 2004, potrivit Băncii Mondiale, la suma de 216 miliarde USD. 151 miliarde USD, sau mai mult de două treimi din aceste fonduri, ajung în țările în curs de dezvoltare. Pentru unele dintre aceste țări, remitențele emigranților sunt principala sursă de valută străină, ceea ce dovedește importanța acestor intrări. De asemenea, tind să depășească ajutorul pentru dezvoltare, devenind astfel al doilea flux financiar către țările în curs de dezvoltare în spatele investițiilor străine directe (Reuniunea tehnică internațională privind măsurarea remitențelor migranților, Banca Mondială, Hussein, 2004). Prin urmare, remitențele fac obiectul unei atenții deosebite ca sursă de finanțare externă pentru țările în curs de dezvoltare și, mai mult, o sursă relativ stabilă (Solimano, 2003; Sander și Maimbo, 2003). Această stabilitate constituie particularitatea acestui flux, spre deosebire de investițiile străine directe (ISD) cunoscute ca fiind deosebit de volatile în țările în curs de dezvoltare.

3 Pentru a ne face o idee despre importanța componentei informale a transferurilor, găsim pa (.)

6 Transferurile informale au fost excluse din analiza prezentată în acest articol, care compară transferurile oficiale cu alte două fluxuri destul de bine înregistrate, care pot fi citite și în balanța de plăți, și anume investițiile străine directe (ISD) și asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) . Componenta informală a transferurilor scapă de orice înregistrare și nu poate fi măsurată la fel de precis ca componenta „oficială”; cel mai bine este evaluat prin estimări din sondaje ale gospodăriilor sau sondaje ale migranților la posturile de frontieră. Acesta este cazul în Ecuador sau Honduras (Luna Martinez, 2005). Cu toate acestea, puține țări implementează astfel de anchete și de la o țară la alta metodologia utilizată variază, ceea ce face dificilă comparația. Această componentă informală a transferurilor, care există în toate țările și care este departe de a fi neglijabilă, duce, prin urmare, la o subestimare sistematică a fluxurilor de transfer3.

4 Conform distincției făcute de migranții de către Organizația Națiunilor Unite (Recomandări privind statisticile (.)
5 Definiția Organizației Națiunilor Unite are grijă să nu excludă persoanele care călătoresc în străinătate pentru (.)

8 Alte erori în transferurile oficiale se datorează înregistrării incorecte a tranzacțiilor în balanța de plăți. Acesta este cazul în special pentru transferurile în natură, înregistrate ca atare, dar agregate la „Erori și omisiuni”, sau chiar tranzacții efectuate pe conturi bancare în valută deținute de rezidenți care apar în conturile nerezidenților. Aceste două erori cele mai frecvente duc la subestimarea transferurilor efectuate.

9 Pentru fiecare țară, s-au reținut trei indicatori: valori absolute (în milioane de dolari), transferuri în raport cu PIB (în procente din PIB), transferuri în funcție de mărimea populației din țările de origine ale lucrătorilor ( exprimat în dolari pe cap de locuitor). În funcție de indicatorul ales, clasamentul țărilor poate fi modificat. Hărțile din partea 3 ilustrează distribuția globală a transferurilor în conformitate cu fiecare dintre acești trei indicatori. Datele care permit construirea acestor cifre sunt anexate articolului (tabelele 5-11). În special (Tabelul 5) găsim clasamentul în funcție de transferurile primite în 2003 din țările în curs de dezvoltare pentru care avem date la acea dată, adică 103 țări. Acest tabel arată, de asemenea, valorile luate de celelalte două măsuri de transferuri pe care le folosim (transferuri ca procent din PIB, transferuri în dolari pe cap de locuitor). Aceste date sunt comparate cu valorile înregistrate în 1985, pentru a lărgi reflecția prin introducerea unei analize longitudinale.

10 Definiția internațională a transferurilor oficiale folosită aici este cea propusă de FMI (Manualul balanței de plăți, ediția a 5-a, 1993). Deși este deschis criticilor, are meritul, fiind difuzat către toate autoritățile naționale, de a standardiza producția statistică privind transferurile migratorii și de a facilita comparațiile internaționale. Remitențele migranților, potrivit FMI, rezultă din agregarea a trei elemente ale balanței de plăți: „Compensația angajaților”, „Transferurile lucrătorilor” și „Alte transferuri”. Diagrama de mai jos (Figura 1) prezintă „pierderile” suferite de date la diferite niveluri. Datele macroeconomice privind transferurile pe care le utilizăm, rezultate din definițiile FMI, reflectă doar o parte din transferurile totale, nu neapărat cea mai mare.

Smochin. 1. Transferurile de migrație și măsurarea transferurilor

11 Dintre principalii emitenți de transferuri migratorii din 2003, putem distinge (Tabelul 1) două subgrupuri de țări: primul, care este alcătuit din economiile dezvoltate conduse de Statele Unite, principalele țări ale Uniunii Europene, inclusiv Franța, Japonia, Israel, Australia; a doua reunește țări producătoare de petrol: Arabia Saudită, Kuweit și Oman. Arabia Saudită a ocupat locul doi în 2003, cu un volum de transferuri de patru ori mai mare decât cel emis de Franța.

Specificitatea țărilor producătoare de petrol

12 Urmează transferurile aceeași logică în aceste două tipuri de economii? Este legitim să postulăm o specificitate a țărilor din Golful Persic în ceea ce privește repatrierea fondurilor din munca imigranților? Într-adevăr, putem considera că, din cauza cvasi-specializării acestor țări în sectorul petrolier și a condițiilor de viață ale străinilor din aceste țări, oportunitățile de cheltuieli și, a fortiori, investițiile pentru lucrătorii străini sub contract sunt mai puțin numeroase decât în cele dezvoltate și economii diversificate ale primului subgrup. Prin urmare, acestea ar fi forțate într-o formă de economii forțate. În încercarea de a răspunde la această întrebare, Tabelul 2 compară câteva țări alese din aceste două subgrupuri.

Tabelul 1: Primele 20 de țări emitente de transferuri migratorii în 1985 și 2003

Sursa: Manualul de statistici al UNCTAD, 2005.

Tabelul 2: Transferuri de ieșire din unele economii dezvoltate și țări producătoare de petrol

Surse: Manualul de statistici al UNCTAD, 2005 și OECD (pentru numărul de străini).

13 Raportul transferurilor efectuate la PIB este de aproximativ zece ori mai mare în cele trei țări producătoare de petrol decât în economiile dezvoltate, cu excepția notabilă a Luxemburgului. Luxemburgul s-a bazat puternic pe forța de muncă străină de câteva decenii, dar este în esență o forță de muncă calificată care este în mare parte europeană: o treime din străinii din Luxemburg provin într-adevăr din țări vecine sau apropiate (Belgia, Franța, Germania, Țările de Jos).

15 Odată ce toate aceste rezerve au fost făcute, suma transferată pe „migrant” este semnificativ mai mare în Arabia Saudită decât în cele cinci economii dezvoltate prezentate în tabelul 2, Luxemburgul fiind o excepție. Această constatare ar tinde să confirme ipoteza specificității țărilor producătoare de petrol.

Cazul Franței

16 Franța poate fi luată pentru a ilustra logica economiilor diversificate. Nu avem date care să permită dezagregarea transferurilor efectuate în funcție de țara de destinație, dar putem crede că corelația este puternică în Europa între transferurile emise de o anumită țară A către o țară B și numărul de resortisanți ai țării B prezenți în teritoriul A.

17 Franța este a cincea țară emitentă de transferuri migratorii în 2003, cu 4,7 miliarde de dolari. A fost al treilea în 1985, în spatele Statelor Unite și Arabiei Saudite. După cum știm, populațiile străine prezente în Franța provin în principal din zona mediteraneană: Europa de Sud (Portugalia, Italia, Spania), Turcia, Maghreb (Algeria, Maroc, Tunisia). În absența datelor privind destinația transferurilor migratorii care părăsesc Franța, putem estima în mod rezonabil că fluxurile de transferuri sunt direcționate către țările de origine ale principalelor populații străine prezente pe teritoriul francez, sub rezerva subestimării populațiilor străine legate de imigrația ilegală sau caracteristicilor specifice unei anumite țări. Astfel, cazul celor trei țări din Maghreb (Tabelul 3) ilustrează în mod clar riscul ca sumele transferurilor oficiale să nu corespundă realității fluxurilor.

Tabelul 3: Transferuri oficiale de migrație din Franța în Maghreb, 1993-2002