| Pe pământ, nu există atâtea resurse de apă importante care să poată fi utilizate direct pentru omenire. Apa formează între 50 și 60% din greutatea corporală și joacă un rol în toate procesele vitale ale corpului nostru: permite digestia, prepararea alimentelor și eliminarea deșeurilor. În fiecare zi bem apă sau mâncăm alimente apoase pentru a ne umple rezerva noastră metabolică.
Dar, din ce este făcută apa pe care o bem? Putem avea încredere în apa de la robinet sau este mai bine să cumpărăm apă îmbuteliată? Care dintre diferitele mărci ar trebui să alegem ?
Aici și pe paginile aferente, veți găsi toate răspunsurile la aceste întrebări.
Care este compoziția apei pe care o bem?
Formula pentru apă este H2O, doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen, dar numai apa distilată are această structură. Apa de ploaie, zăpada și gheața sunt aproape similare cu apa distilată. Apa prezentă în natură conține, chiar dacă sunt într-o stare de urmărire, minerale foarte importante pentru sănătatea noastră: săruri și oligoelemente dizolvate în drumul său spre sol sau debitul său pe râuri stâncoase.
Dacă doriți mai multe informații despre riscurile pentru sănătate ale consumului de apă demineralizată, faceți clic aici.
Săruri minerale și oligoelemente
Calciu (Ca)
Calciul este unul dintre cele mai comune elemente de pe pământ. Este esențial pentru corpul nostru pentru formarea dinților și oaselor, pentru coagularea sângelui și pentru buna funcționare a sistemului nervos. Ionii de calciu sunt prezenți în toate punctele de apă, apa potabilă. Efectele apei dure asupra sănătății, foarte bogate în calciu și magneziu, sunt necunoscute. Prea mult calciu poate modifica gustul apei sau poate cauza probleme de scalare în conducte și echipamente de uz casnic. Dacă utilizați o unitate pentru reducerea conținutului de ioni de calciu și magneziu dizolvați în apă (dedurizator), este important ca conținutul de calciu să nu scadă niciodată sub 20 mg/l. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat un aport zilnic minim de calciu de aproximativ 700 mg. Consumul de apă cu conținut scăzut de calciu este considerat periculos pentru sănătate din cauza riscului de boli coronariene.
Magneziu (Mg)
Magneziul este, alături de sodiu și calciu, printre cei mai frecvenți cationi găsiți în apa potabilă. La bărbați, magneziul este important pentru funcțiile metabolice și pentru activitatea musculară și nervoasă. Aportul zilnic recomandat este de 150-500 mg.
Sodiu (Na)
Sodiul este un element foarte comun pe pământ și în biosferă, deși în natură nu este aproape niciodată în forma sa pură, ci în principal sub formă de sare (NaCl). Corpul nostru conține în medie 100 g de sodiu, care este un important regulator metabolic pentru stimularea nervilor și a mușchilor. Aportul zilnic de clorură de sodiu este de 20 mg. Datorită dietei noastre bogate în sare, este recomandat să beți apă cu un conținut de sodiu mai mic de 20 mg/l, în special pentru persoanele cu hipertensiune și pentru copii. Consumul de sare în țările industrializate este considerat mai mare decât nivelurile recomandate (în jur de 3,9 g/zi în medie). Bând 2 litri de apă conținând 20 mg/L sodiu, ajungeți la 40 mg, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din aportul total. Pentru a reduce aportul zilnic de sodiu, ar fi mai logic să vă schimbați nutriția: adică să mâncați doar sare de mare întreagă, mai echilibrată și bogată în săruri minerale și să evitați alimentele pre-pregătite, întotdeauna bogate în sare fină.
Crom (Cr)
Cromul este un oligoelement important pentru corpul nostru, cu condiția ca anumite concentrații să nu fie prea mari și să nu se găsească elementul în formă toxică sau cancerigenă (întotdeauna datorită poluării industriale). În prezent, nu există nicio recomandare cu privire la consum.
Cupru (Cu)
Cuprul este un element esențial pentru sănătatea noastră, dar este toxic în concentrații mari. Se recomandă un aport zilnic de 1,2 mg. Poluarea cu cupru în apă poate fi cauzată de coroziunea conductelor de cupru de către apa acidă.
Fier (Fe)
Consumul unei diete bogate în fier este foarte important, în special pentru copii și femei tinere. Aportul zilnic recomandat este de 10 mg. Fierul este prezent în general în cantități mici în apa potabilă. OMS recomandă maximum 0,3 mg/l, iar Uniunea Europeană 0,2 mg/l. O posibilă creștere (mai mică de 200 mg/l) nu este considerată dăunătoare, chiar dacă acest lucru face ca apa să fie nesigură pentru băut și îi conferă o culoare roșiatică neplăcută.
Clor (Cl)
Clorul este un component important al fluidelor corporale și se recomandă un aport zilnic de 7 până la 15 g NaCl.
Mangan (Mn)
Alimentele acoperă în general aportul zilnic recomandat de 2 până la 3 mg. Prea multă concentrație în apă nu este neapărat dăunătoare, dar provoacă aceleași probleme ca și fierul (gustul și culoarea neplăcute).
Seleniu (Se)
Deși seleniul este considerat un element toxic, administrat în doze mari, este un antioxidant important. Seleniul este util în atacarea radicalilor liberi și astfel prevenirea îmbătrânirii. Consumul zilnic recomandat de Uniunea Europeană este de 40 pico-grame. Lipsa de seleniu poate crește riscul apariției tumorilor și a bolilor cardiovasculare.
Alte substanțe anorganice toxice
Multe minerale toxice sunt conținute în aprovizionarea cu apă, de obicei la rate mari. Stațiile de tratare și purificare a apei lucrează pentru a reduce aceste minerale la niveluri sigure. Mineralele se pot infiltra în apele de suprafață sau subterane prin surse naturale, deșeuri industriale, operațiuni de spălare în zonele urbane sau agricole, pereții conductelor de apă sau chiar surse menajere.
Lista substanțelor organice pe care o puteți găsi în aplicații industriale este lungă; o scurtă descriere a celor mai frecvente este prezentată mai jos:
Fosfați
Fosfatul din apă provine din detergenți și fertilizare. Un nivel mai mare de 0,1 mg/l indică poluare. Fauna și flora, foarte sensibile la prezența fosfatului, sunt principalele victime.
Sulfatii
Sulfatii sunt saruri ale acizilor sulfurici combinati cu ioni metalici. Apa poate conține în mod natural cantități de sulfați, dar acestea sunt transferate în principal în corpuri de apă de către atmosferă și în atmosferă prin traficul de vehicule, industrie și producția de energie. Sulfura oxidată din aer poate pătrunde în sol prin ploi acide, provocând grave probleme de mediu.
Nitrați și nitriți
Nitrații sunt principala sursă de azot pentru plante și sunt un component esențial al acizilor nucleici și aminoacizilor.
Apa cu un conținut de nitrați de aproximativ 10 mg/l este considerată normală și naturală. Concentrarea diferită se datorează activităților umane (îmbătrânire, poluare a aerului). Problemele care rezultă dintr-o prezență excesivă de nitrați se datorează toxicității nitraților pentru corpul uman: nitrații sunt transformați în nitriți sau nitrozamine cancerigene.
Aluminiu (Al)
Aluminiul este foarte abundent pe pământ, dar nu este important pentru nutriția umană. Aluminiu poate avea efecte toxice chiar și în cantități mici. Aceste efecte își au originea în sistemul nervos, dar efectele asupra sănătății cauzate de consumul de aluminiu sunt încă în discuție.
Concentrația de aluminiu este în general mai mică de 200 mg/l în apa potabilă. Dacă beți 1,5 litri de apă pe zi, veți consuma zilnic, prin apă, o cantitate mai mică de 300 mg/zi. Aceasta este o cantitate neglijabilă în comparație cu cantitatea luată prin alimente (10-20 mg/zi). Nu este sigur că aluminiul integrat de apă în corpul nostru este mai solubil și astfel mai ușor de asimilat decât aluminiul conținut în alimente. Având în vedere aceste incertitudini, în prezent nu există reguli privind concentrația permisă în apa potabilă. OMS recomandă o concentrație sub 20 mg/l.
Arsenic (ca)
Arsenicul poate fi toxic chiar și în cantități mici. Cu toate acestea, arsenicul conținut în alimente (cantitate de 0,01 până la 1,5 mg/kg de substanță uscată) are o influență diferită: îndeplinește anumite funcții metabolice pozitive pentru corpul nostru. Toxicitatea sa este puternic legată de concentrație.
Plumb (Pb)
Plumbul este otrăvitor pentru microorganisme chiar și în cantități mici, interferând cu formarea hemoglobinei și cu funcționarea sistemului nervos central. Plumbul este deosebit de dăunător copiilor care pot suferi tulburări de comportament și neurologice pe termen lung. Principalele surse de plumb sunt vopseaua, emisiile vehiculelor, apa și alimentele. Directivele europene privind apa potabilă pentru consumul uman 98/93/CE stabilesc că concentrația maximă permisă de plumb în apa potabilă ar trebui să scadă de la 50 mg/l (în prezent) la 10 mg/l până la 25 decembrie 2013. Problema în Italia este că multe țevi conțin plumb și apă acidă, cu un conținut scăzut de fosfați. Dacă această apă rămâne mult timp în conducte, poate absorbi plumbul. pot fi luate anumite măsuri de precauție pentru a reduce concentrația de plumb în apa potabilă:
Rulați apa înainte de a o bea, deoarece stagnarea apei în conducte tinde să acumuleze plumb; pentru a preveni risipirea apei. Se recomandă colectarea apei spălate în sticle și rezervoare pentru utilizare ulterioară;
Nu folosiți robinete cu apă fierbinte pentru gătit, deoarece apa fierbinte dizolvă plumbul mai ușor decât apa rece;
Îndepărtați periodic murdăria și depunerile din conducte;
Utilizarea unui filtru de apă de uz casnic este cu siguranță o modalitate bună de a îndepărta plumbul.
Cadmiu (Cd)
Cadmiul este un metal foarte toxic, considerat cancerigen. Acțiunea sa toxică este similară cu efectul plumbului și poate fi eliberat în apa potabilă prin conducte de fier galvanizat. Zincul conține întotdeauna o cantitate mică de cadmiu.
Mercur (Hg)
Mercurul poate fi sau nu toxic, în funcție de legăturile sale chimice. OMS recomandă un consum zilnic de 0,3 mg/zi pentru o persoană care cântărește 60 kg. Mercurul poate fi eliberat în apele subterane sau în apele de suprafață prin deversări de deșeuri industriale în râuri și estuare, curățând gropile de gunoi toxice, emisiile de mercur de la vulcani, activitățile seismice subterane, incinerarea și arderea combustibililor fosili. Mercurul eliberat în atmosferă este foarte ușor, deci poate parcurge distanțe mari și se poate infiltra în soluri sau corpuri de apă prin ploaie.
Cu toate acestea, mercurul nu se găsește în general ca poluant în apa noastră de băut.
Azbest
Azbestul poate ajunge la apa potabilă prin surse naturale, conducte construite din componente din beton și azbest și din atmosferă. Apa dură pare să ofere mai puține pierderi de azbest decât apa cu conținut scăzut de sare, care este mai corozivă.
Clor (Cl)
În prezent, clorarea este cel mai utilizat tratament pentru îndepărtarea bacteriilor din apă care cauzează probleme de sănătate. Legislația italiană permite 30 mg/l de clor, în timp ce directiva europeană prevede 1 mg/l și specifică că concentrația ar trebui să fie cât mai mică. Potrivit cercetărilor internaționale, consumul de apă care conține componente formate după reacția dintre clor și microorganisme (trihalometane) poate contribui la creșterea tumorilor urogenitale.
Dacă, la deschiderea robinetului, mirosiți un miros tipic de clor în piscine, este recomandat să goliți apa într-un rezervor și să o lăsați deschisă sau pe jumătate deschisă, timp de aproximativ o jumătate de oră. Clorul este de fapt foarte volatil și tinde să stagneze la suprafața apei. Pentru a accelera dispersia clorului, puteți goli apa dintr-un rezervor în altul în mod repetat sau o puteți amesteca viguros.
Compuși organici chimici
Compușii organici chimici provin direct din materia organică a plantelor și animalelor. De exemplu, materialele plastice sunt compuși organici chimici din petrol, care provin din plante și animale.
Astăzi, există mai mult de 100.000 de compuși organici chimici, care includ îngrășăminte sintetice, pesticide, biocide, erbicide, vopsele, coloranți, parfumuri și produse farmaceutice. Majoritatea acestor componente sunt toxice și multe au fost găsite în rezervoarele de apă. COV (compuși organici volatili) sunt foarte periculoși, deoarece sunt adsorbiți de piele în contact cu apa care îi transportă. Dacă clorul utilizat pentru dezinfectarea apei intră în contact cu acești compuși organici chimici, se pot forma trihalometani cancerigeni.
Pesticide
Produsele fitosanitare sunt substanțele cele mai acuzate că sunt responsabile de poluarea apelor subterane. Chiar dacă poluarea apelor subterane s-ar opri imediat, ceva imposibil, ar dura mult timp până când solul și apa se vor recupera. Nu se știu prea multe despre compoziția produselor de protecție a culturilor, dar metaboliții pot fi mult mai toxici decât apa.
Surfactanți
Surfactanții sunt substanțele utilizate în detergenți pentru a reduce tensiunea superficială a apei, permițându-i să clătească mai bine hainele. Cu toții folosim substanțe care conțin surfactanți, care sunt responsabili de poluarea apei pe care o bem. Sunt, de asemenea, în produse cosmetice, produse antigel, lipici și culori. Putem contribui la reducerea acestei surse de poluare, utilizând cantitatea minimă necesară sau alegând surfactanți biodegradabili.
Sursa: "Acqua buona, Acqua sana", Gudrun dalla Via, Ed. Il Punto d'Incorntro, 2003
| 