Ce migrații în Cornul Africii Interviu cu Sabine Dini

Ce migrații în Cornul Africii? Interviu cu Sabine Dini

| Anne-Frantz Dollin, Junior Fellow al Open Diplomacy Institute

Fost consultant pentru Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați și pentru Organizația Internațională pentru Migrație, Sabine Dini este candidat la doctorat în sociologie politică internațională și este asociat temporar de predare și cercetare la Universitatea Sorbonne Paris Nord. În special, ea analizează provocările migrației din Cornul Africii. De asemenea, acționează ca expert pentru mai multe instituții europene care implementează proiecte de gestionare a migrației în regiune.

Anne-Frantz Dollin, Junior Fellow al Open Diplomacy Institute - Yemenul a fost mult timp un refugiu pentru refugiații din Cornul Africii. Criza yemenită și climatul de nesiguranță care o însoțește au inversat „modelul migrațional” din regiune ?

Sabine Dini - Marea Roșie este un spațiu antic pentru circulația oamenilor și a mărfurilor între Cornul Africii și Peninsula Arabică. Reorganizarea ordinii politice internaționale la sfârșitul Războiului Rece a destabilizat țările din Corn și a dus la plecarea populațiilor somaleze, etiopiene și eritreene în Yemen, Arabia Saudită și Israel. Deși este dificil să se obțină cifre fiabile, organizațiile interguvernamentale prezente în regiune, UNHCR și OIM, estimează că, în deceniul 2010, între 100.000 și 150.000 de persoane au părăsit țărmurile Djibouti și Somalia în fiecare an pentru a ajunge în țările arabe. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, începutul războiului din Yemen nu a închis această cale migratoare. Dimpotrivă, dezorganizarea statului yemenit a facilitat trecerea ilegală a granițelor și a crescut ușor numărul persoanelor care încearcă să treacă.

Pe de altă parte, criza yemenită a creat o nouă cale migratoare, care o traversează pe cea anterioară. Această nouă rută merge astfel de la țărmurile yemenite la cele din Obock în Djibouti, cu fluxuri mult mai modeste, desigur. Erau 10.000 de oameni în 2015, 20.000 în 2016. În total, de la începutul războiului din Yemen, 38.000 de oameni au trecut prin Djibouti.

Prin urmare, rutele de migrație nu au fost inversate, ci devin mai complexe în urma conflictului yemenit.

AFD - Este luată în considerare primirea refugiaților în Cornul Africii într-o logică locală sau mai regională prin intermediul Autorității interguvernamentale pentru dezvoltare - IGAD sau prin acorduri bilaterale de exemplu ?

SD - La nivelul regional al IGAD, există acorduri regionale care permit cetățenilor anumitor țări din Cornul Africii să călătorească, de exemplu cu singura lor carte de identitate sau fără a fi nevoie să solicite o viză. Cu toate acestea, acest lucru nu este cazul persoanelor care depun cereri de azil. Regimul internațional de protecție pentru oameni se bazează pe un standard stat-național. Numai statele sunt împuternicite să acorde azil persoanelor care solicită acest lucru. În general, sosirea refugiaților pe un teritoriu este considerată cel mai adesea de către state în conformitate cu o logică a controlului suveranist, ca o problemă a politicii interne și a securității naționale.

În cadrul regiunii, clanul și logica etnică joacă un rol foarte important în atitudinea statelor, dornice sau dimpotrivă reticente, în ceea ce privește primirea populațiilor pe teritoriul lor, în funcție de refugiații sau nu. Relația dintre Djibouti și populația inițială din Yemen este mărturie în acest sens. După cum descrie în mod adecvat Samson Bezabeh în Subiecte de imperii/cetățeni ai statelor: yemeniți în Djibouti și Etiopia, în absența legăturilor clanice sau etnice, în jur de 10.000 de yemeniți au fost expulzați de Djibouti în 2003 în timpul perioadei de blocare a securității din Corn, implementată de Statele Unite după atacurile din 11 septembrie 2001. Yemeniții care fug din țara lor, pe de altă parte, au fost întâmpinați cu bunătate la începutul războiului. Acest exemplu ilustrează în ce măsură regimul de protecție internațională a persoanelor este intim legat de logica internațională și diplomatică, mult mai mult decât cele regionale.

AFD - Pentru a face față fluxului de migranți și refugiați, țările din Cornul Africii au adesea nevoie de asistența financiară și logistică a organizațiilor interguvernamentale și a ONG-urilor. În acest caz, politicile lor naționale de migrație sunt influențate de aceste organizații? ?

SD - În ultimele decenii, Cornul Africii a constituit un veritabil laborator pentru regimul migrator, combinând blocaje de securitate privind mobilitatea și protecția umanitară. Acest context a dat naștere categoriei „migrației mixte”. Se bazează pe ideea unei frontiere clare între (i) persoanele strămutate forțat care fug de conflict și/sau persecuție, care se găsesc apatri și care au nevoie de protecție și sprijin umanitar: sunt refugiați și (ii) persoane care intră ilegal într-un stat care nu le aparține, din motive economice sau politice considerate a nu fi legitime. Acești migranți sunt considerați cel mai adesea de către state și organizațiile interguvernamentale ca un factor de destabilizare a ordinii politice naționale și internaționale.

Distincția dintre aceste două categorii corespunde mai mult sau mai puțin diferenței dintre cele două organizații interguvernamentale principale - OIG, antreprenori ai standardelor de migrație activi în țările din regiune. Este vorba de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație - OIM. Influența lor rămâne însă subordonată convergenței intereselor principalilor donatori: Statele Unite, Uniunea Europeană și Japonia. Acest lucru este cu atât mai evident pentru OIM, a cărui activitate depinde de finanțarea proiectului. Modalitățile de gestionare a materialelor sunt dezvoltate în cooperare între statele donatoare, statele din regiune și OIG. Aceste metode converg către gestionarea sigură a mobilității oamenilor. În acest context, OIM se descurcă bine, în timp ce, începând cu 11 septembrie 2001, UNHCR a pierdut multă influență asupra statelor, donatorilor și beneficiarilor de ajutor.

Spre deosebire de alte țări africane, cum ar fi Tunisia, care nu are o lege națională privind azilul, dar a semnat convenții și desfășoară cooperări internaționale, ONG-urile au un rol foarte limitat în Cornul Statelor Unite. În regiune, problemele legate de gestionarea migrației rămân în principal o chestiune de securitate în mâinile statelor.