Cel mai mare ratat: dovada absurdului „restricție a realității”

Postat pe 21 ianuarie 2018

Corpul are memorie metabolică. Nu concurenții unui reality show american ne vor contrazice. Cel mai mare pierdut este un joc în care persoanele cu obezitate aleargă să slăbească în câteva luni (30 de săptămâni). Câștigătorul este cel care a pierdut cel mai mult. Putem recunoaște că cercetătorii de peste Atlantic sunt deștepți. Ei au văzut acești participanți ca fiind candidați excelenți pentru a observa ceea ce se întâmplă din punct de vedere metabolic în timpul unei restricții atât de severe, timp de joc de la 30 de săptămâni la 6 ani mai târziu. Ceea ce cercetătorii etici nu-și permit, le oferă reality TV.


Cei 14 participanți aveau în medie: 34 de ani, cântăreau 149 kg, IMC: 49,5, un metabolism de repaus măsurat prin calorimetrie indirectă (așa cum facem din când în când pe NOSM din Dijon) la 2607 Kcal pe zi, glicemia în post la 0,957 g/l, un HOMA (marker al rezistenței la insulină) la 2,5, o leptină la 41,14ng/ml (hormon secretat de celulele adipoase a căror funcție principală este de a indica organismului nivelul de energie de care dispune, rezerva de energie fiind constituită de masa de grasime).

Acești oameni au pierdut în medie 58,9 kg în 30 de săptămâni! în mod evident, această pierdere a fost însoțită de o restricție foarte semnificativă asociată cu activitatea fizică excesivă.

Cercetătorii au reușit să măsoare toți parametrii la 30 de săptămâni (sfârșitul jocului) și la 6 ani. Chiar inteligent !

mare

Un fenomen interesant și pozitiv: toți au menținut activitatea fizică după program, ceea ce le-a permis să limiteze recuperarea.

Greutatea crește, masa slabă rămâne în esență aceeași în ciuda creșterii în greutate, ceea ce înseamnă că recuperarea este legată în principal de masa grasă, în ciuda activității fizice menținute. Așa cum arătase Duloo în studiul soldaților.

Studiul Duloo

Acest studiu american efectuat pe soldați a constat în 2 faze: prima, subnutriția (restricție semnificativă de calorii, mai puțin de 50% din aportul obișnuit) responsabilă pentru pierderea de grăsime și de masă slabă (mușchi); a doua fază, reluarea alimentelor „normale” responsabile pentru o recuperare foarte rapidă a masei grase asociată cu o recuperare a masei musculare mai lente. Ca și cum corpul, fără să se teamă de restricții suplimentare, anticipează și realizează stocuri de energie de urgență. Această acumulare de masă grasă se va opri odată ce masa musculară a fost complet restaurată.

În faza de stabilizare, masa grasă va fi semnificativ mai mare comparativ cu situația dinaintea subnutriției (restricție) pentru aceeași masă musculară. Prin urmare, compoziția corpului a fost complet modificată de subnutriție.

Acest studiu prezintă 2 lucruri:

pierderea în greutate cu subnutriție (restricție/dietă) va duce la recuperarea metabolică (chiar și la soldați, în mare măsură activă);
pierderea mușchiului în timpul unei restricții va fi sistematică urmată de o recâștigare a masei grase.
Abdul G. Dulloo și colab. CND. 2013 (48)

Aceste grafice arată evoluția metabolismelor în repaus comparativ cu măsurătorile inițiale, la 30 de săptămâni și la 6 ani de la joc.

Un fenomen important este acela că metabolismul de odihnă a crescut de la 2600 Kcal/zi înainte, 2000Kcal/zi la sfârșitul jocului (adică o economie de 600 Kcal/zi, aproximativ o masă). Cel mai surprinzător, acest metabolism nu a crescut, în ciuda creșterii în greutate, care a arătat 1900Kcal/zi la 6 ani de la emisie (economisind 700Kcal/zi). Corpul participanților a devenit foarte gospodar în ciuda creșterii în greutate. Este ușor să ne imaginăm restricțiile pe care au încercat să le urmeze după difuzare, în încercarea de a menține fenomenul de revenire, deoarece chiar și cu mâncarea mai mică, greutatea a crescut.

Încă în ceea ce privește metabolismul, raportat la greutate: înainte de emisie un kilogram consuma 17,5Kcal/zi, la sfârșitul emisiei 22, la 6 ani după 14,5Kcal/zi; adică o economie de 3Kcal/zi/kg.

Nici ceilalți markeri nu au mers în direcția corectă: zahărul din sânge după scădere a crescut deasupra măsurării inițiale, în ciuda faptului că greutatea medie rămâne sub greutatea inițială. Această creștere este legată de un marker de rezistență la insulină (HOMA) care a trecut de la 2,5 la 0,7 la 3,6. Cu alte cuvinte, corpul participanților a devenit mai puțin eficient din punct de vedere metabolic, cu riscul de diabet de tip 2. Greutatea celor 6 ani trebuie să fi jucat, de asemenea.

În cele din urmă, leptina: nivelul său sanguin merge de la 41,1 la 2,5, apoi de la 27,7 la 6 ani. În ciuda greutății medii de 90 kg, leptina scăzuse la un nivel extrem de scăzut (2,5ng/ml), comparabil cu persoanele cu anorexie nervoasă. Acest nivel foarte scăzut din sânge este reflectarea unei adaptări a țesutului adipos care trimite un semnal de avertizare de „foamete extremă”. Este parțial această rată foarte scăzută, care prin acțiunea sa asupra hipotalamusului (organul creierului care controlează metabolismul) va promova o economie metabolică semnificativă de 600Kcal/zi. Cel mai deranjant este că această rată va crește odată cu greutatea și masa de grăsime, dar nu în mod proporțional. Comparativ cu grăsimea corporală, această rată variază de la 0,56 ng/kg de grăsime corporală la 0,095 la 30 de săptămâni și se termină la 0,45 la 6 ani. Prin urmare, această secreție rămâne semnificativ perturbată la 6 ani de la restricția secundară de joc. Corpul nu consideră că a revenit la un nivel suficient de rezerve, chiar dacă greutatea a crescut brusc.

Aceste rezultate, cu greutăți care au rămas sub greutatea inițială, pot fi înțelese de contextul de începere a jocului și de profilul celor 14 persoane.

Într-adevăr, unii participanți s-au îngrășat voluntar înainte de începerea jocului pentru a pierde mai repede în timpul spectacolului. Greutatea lor (obișnuită) „metabolică” a fost de fapt sub greutatea inițială. În plus, acești oameni au încercat prin toate mijloacele să mențină greutatea pierdută (în fața camerelor: presiune suplimentară) prin stabilirea unor mecanisme de restricție care accentuează problema (explicând parțial că 6 ani mai târziu metabolismul este și mai economic). Aceste explicații ne permit să înțelegem că nu toate au fost readuse la greutatea inițială înainte de joc.

Ce putem concluziona ?

Astfel de pierderi rapide induc inevitabil o rezistență metabolică semnificativă, fac ca organismul să beneficieze de energie și, prin urmare, impun menținerea restricțiilor pentru a menține greutatea care crește în ciuda eforturilor. Aceste modificări sunt în mare parte legate de tulburări în reglarea bilanțului energetic și de un nivel puternic de leptină.