Construcția modelului britanic

Drept constituțional

Marea Britanie are un sistem parlamentar, la fel ca multe țări de astăzi. Dar țara avea acest regim cu mult timp în urmă; asta îl face interesant. Dar, de asemenea, caracteristicile specifice ale dietei sunt interesante de studiat.

Marșul lung spre sfârșitul absolutismului

Începuturile luptei împotriva absolutismului monarhic sunt timpurii în comparație cu alte țări.

Monarhia absolută a fost instalată de William Cuceritorul în secolul al XI-lea. Moștenitorii săi vor disputa tronul la moartea sa, ceea ce va genera provocări semnificative, slăbind monarhul. O primă revoltă a baronilor se afirmă împotriva regelui. Jean sans Terre, pe atunci monarh, a trebuit să facă concesii. Marea Britanie admite astfel, în special, consimțământul pentru impozitare (Marea Cartă a Jean-sans-Terre), care ar trebui să ușureze puterea monarhică. Impozitele pot fi percepute numai după acordul marelui consiliu, care obține inițiativa legilor. Aceste prerogative duc la conflicte cu regele, care creează un nou consiliu, care ar trebui să concureze cu celălalt; negustorii și notabilii vor forma astfel Camera Comunelor.

Puterea monarhică puternică va fi totuși restaurată de Tudors (secolele XV, XVI, XVII), iar Stuart (sec. XVII), Jacques Ier, Charles X. Tudorii vor abuza într-adevăr de puterea lor, reușind în același timp să păstreze sprijinul. Dar acest sprijin va fi rapid pierdut de Stuart. Această slăbire va permite Parlamentului să revendice drepturi. Carol I va trebui să cedeze anumite drepturi: el semnează în special într-o petiție care pare să acorde drepturi Parlamentului, fără a face totuși acest lucru. Continuându-și abuzurile, regele a fost arestat și decapitat în 1649. Republica a fost proclamată până în 1660 de Cromwell, adversarul regelui; cu toate acestea, această perioadă a fost scurtată în 1653, deoarece el a transformat regimul într-o dictatură.

În 1660, monarhia a fost restabilită. Carol al II-lea apoi Jacques al II-lea se succed. Dar Parlamentul și-a păstrat resentimentul; regele trebuie să fugă, în urma opoziției whigilor, un nou partid politic major (alături de conservatori). Whigii vor să semneze un proiect de lege; aceasta este condiția pentru a lăsa tronul lui William de Orange și soției sale. Prin urmare, sunt obligați să semneze Declarația drepturilor în 1689. Regele își pierde în mare măsură drepturile. Parlamentul deține acum puterea legislativă, el însuși guvernat de echilibrul puterilor (ceea ce face posibilă împărțirea puterii și astfel limitarea acesteia. Dar dacă regimul nu este încă parlamentar, totuși pe această bază se va baza Montesquieu pentru a-și stabili celebra teorie a separării puterilor.

Instituirea sistemului parlamentar

Mai multe fenomene vor sta la originea acestei tranziții. Mai întâi vom crea biroul prim-ministrului, el însuși legat de cabinetul său. Apoi vom folosi dizolvarea.

Hanoverii vor prelua apoi stăpânirea. Dar coroana vede puterile sale transferate miniștrilor. Într-adevăr, procedura de destituire, care stabilește responsabilitatea penală a miniștrilor, va fi în favoarea lor. Camera Comunelor i-a acuzat în timp ce Camera Lorzilor i-a sancționat. Prin urmare, miniștrii aveau să limiteze riscul ca răspunderea lor să fie pusă sub semnul întrebării prin limitarea contrasemnărilor aplicate actelor regelui; astfel au refuzat să contrasemneze atunci când Parlamentul nu a aprobat actul. Luarea deciziilor a fost astfel lăsată în seama miniștrilor. În acest context, premierul Worpole demisionează după o amenințare de punere sub acuzare.

În 1782, regimul a devenit cu adevărat parlamentar. În timp ce miniștrii erau responsabili doar față de rege, întregul guvern a devenit așa față de comune. Demisia Guvernului Lordului Nord a fost cea care a declanșat instituirea acestui regim.

Apoi, structura Parlamentului se va schimba, din cauza declinului Camerei Lorzilor. Pe baza acestor proprietari de pământ, aceștia ar putea cumpăra cu ușurință voturile micilor alegători pentru a alege deputații Camerei Comunelor. A fost acel mod ușor de a ghida deciziile camerei. Dar o reformă din 1832 va limita influența Lorzilor asupra micilor alegători (majoritatea deputaților vor fi în marile orașe, în care Lorzii nu au proprietăți). În plus, Lorzii își vor pierde pârghia, deoarece miniștrii demisionează chiar înainte de punerea în funcțiune a procesului de destituire. În cele din urmă, Camera Lorzilor își va pierde treptat puterile: nu va mai avea dreptul să judece miniștri, să răstoarne guvernul sau chiar să inverseze bugetul (singura Cameră a Comunelor rămâne competentă).