Elementele constitutive ale statului: populație, teritoriu, suveranitate

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE STATULUI

Suntem în prezența unui stat când sunt îndeplinite 3 elemente necesare și suficiente: populația, teritoriul și suveranitatea

- Dacă lipsește unul dintre aceste elemente, statul nu este constituit (condiții cumulative), dar dacă sunt îndeplinite, statul este în mod necesar constituit în sensul dreptului internațional și constituțional.

1) Populația statului

- Nu poate exista un stat fără populație, adică fără locuitori.

- Identificăm, de asemenea, populația unui stat cu o națiune (termenul de stat național apare în 19)

„Statul este personificarea juridică a unei națiuni” (Esmein)

- Națiune: nu există o definiție unanimă

- Într-adevăr, două concepții s-au opus în secolul al XIX-lea:

- Proiectare obiectivă (germană)

- Proiectare subiectivă (franceză)

- Concepția obiectivă face ca națiunea să fie produsul necesar al elementelor obiective (de ex. Rasă, limbă, religie) și odată unită, națiunea este în mod necesar constituită (această concepție a dus la genocidul evreiesc).

- Proiectarea subiectivă nu exclude elemente obiective, ci le combină cu elemente subiective (memorie comună sau o comunitate de interes, de exemplu).

- Pentru autorii francezi, pentru ca națiunea să fie constituită, trebuie să existe o „voință colectivă de a trăi” (Renan), adică o voință de a trăi împreună și de a-și uni forțele pentru un destin colectiv comun, indiferent de diferențele poate exista între membrii acestei națiuni.

- Definiția națiunii: grup de bărbați a căror unire, solidaritate se bazează atât pe legături materiale cât și spirituale, care sunt apoi concepute ca fiind diferite de indivizii care formează alte grupuri naționale.

- Toate statele formează o națiune? ?

- Este adevărat că în majoritatea țărilor europene (- cu excepția Franței) națiunea a precedat statul, dar în lumea a treia este statul care a precedat națiunea (colonizare și decolonizare, grupuri etnice de ignoranță).

- Națiunea germană a fost împărțită între 2 state, RFG și RDG și la fel pentru Coreea.

- Iugoslavia a unit mai multe națiuni

- Turneul de rugby cu 6 națiuni reunește doar 3 state.

=> Coincidența dintre stat și națiune este presupusă, dar nu rezistă controlului

=> Dreptul popoarelor la autodeterminare și principiul naționalităților.

=> Fiecare națiune ar trebui să aibă dreptul la un stat, dar nu este cazul (precepte de drept internațional)

=> Statele naționale sunt subminate de cererile lingvistice și sociale ...

=> Limitat de globalizarea comerțului

Cursul complet al dreptului constituțional este împărțit în mai multe foi:

2) Teritoriul de stat

- Se poate concepe teritorii fără stat (Antarctica, de exemplu), dar teritoriul este o condiție necesară pentru a constitui un stat (ONU recunoaște doar statele)

- Acest teritoriu va situa statul în spațiu și va fi delimitat de granițe, adică limite liniare și stabile (apariția lucrării cartografice în secolul al XVI-lea).

- Există granițe naturale (lanțuri montane) și granițe artificiale (tratate)

- Teritoriul este un spațiu tridimensional

- Maritim (mări teritoriale)

- Aerian (peste frontierele terestre)

=> Această populație și acest teritoriu trebuie să fie supuse suveranității, o formă politică de putere

3) Suveranitatea statului

- Statul exercită efectiv, asupra unei populații adunate pe un teritoriu determinat, o putere politică a unei autorități anume numită suveranitate.

- Statul nu este subordonat niciunei alte puteri, este cea mai înaltă putere dintr-o societate

- El este suveran: „suma potestas” = cea mai mare dintre puteri

- Suveranitatea este ideea că, în afară de această limitare cu care ar fi fost de acord, statul are competența competenței sale, adică decide singur și liber sfera acțiunii sale, el intervine atunci când vrea, unde vrea și cum vrea.

- Suveranitatea este prerogativa statului, adică îi aparține în sine, exclusiv și nici o altă putere nu o poate pretinde.

=> Suveranitatea statului este o putere a legii inițiale, absolute și supreme, precum și perpetuă și indivizibilă.

- Puterea legii: parte dintr-o ordine juridică fondată de stat, motiv pentru care se spune că este inițială

- Puterea absolută: nu cunoaște limite și condiții

- Puterea supremă: nu există o putere superioară statului

- Puterea perpetuă: puterea statului supraviețuiește persoanei suveranei

- Puterea indivizibilă: suveranitatea nu poate fi împărțită între mai mulți deținători, există un singur suveran chiar dacă statul este împărțit în mai multe funcții care sunt organele statului care pot fi exercitate de diferite autorități.

- Jean Bodin se află la originea noțiunii de suveranitate în lucrarea sa intitulată De la République publicată în 1576.

- În secolul al XVI-lea, se intenționa să se afirme supremația regelui asupra tuturor celorlalte puteri, în special asupra Sfântului Imperiu Germanic și a Sfântului Scaun.

=> A fost să afirmăm independența Franței și supremația sa față de toate țările străine

- Suveranitatea este puterea și puterea statului asupra teritoriului său și a oamenilor atașați acestuia.

- Statul își asumă singur semnele suveranității sale, adică atributele care îi aparțin în sine, cu alte cuvinte drepturile legislației și reglementării, drepturile justiției și ale poliției, drepturile de a bate bani, dreptul de a ridica și menține o armată ...

- Atât de multe atribute care sunt funcții suverane *, adică funcțiile suveranului.

- Aceste atribute nu pot fi asumate de o altă putere

=> Suveranitatea prezintă un aspect extern (independență absolută) și un aspect intern (c cea mai înaltă putere, supremație)

=> Noțiunea de suveranitate este fundamentală

- Legea legislației și reglementării: statul are puterea de a stabili un anumit număr de reguli și de a impune respectarea acestora de către populația sa.

- Prin urmare, are putere normativă, adică puterea de a emite standarde, cu alte cuvinte reguli de drept.

=> Ideea de stat este inevitabil legată de ideea de drept.

=> Raportul lor întreabă dacă statul este supus legii sau dacă legea provine de la stat

=> Aceasta este problema statului de drept

- Există 2 ipoteze referitoare la relația dintre lege și stat:

- 2 entități separate

- Combinați pentru a forma doar 1

- Prima ipoteză: sunt concepute 2 soluții

- Soluție apărată de teoreticienii dreptului natural, adică jusnaturaliștii

- Soluție apărată de teoreticienii dreptului pozitiv, adică pozitivisti

- Pentru naturaliști, există un drept natural care preexistă și care este impus legii statului

DDHC 1789 în drepturile naturale găsim libertatea, securitatea, proprietatea și dreptul de a rezista opresiunii

=> Acestea sunt drepturi intrinseci *, adică despre natura omului

- Interesul acestei teorii este de a plasa cele mai esențiale drepturi ale ființei umane în siguranță împotriva arbitrariului, dar totuși nu spune ce este legea naturală, care este conținutul ei sau ce autoritate va decide că un astfel de drept este un drept natural.

- În schimb, pozitivistii consideră că statul este singura sursă de drept și că nu există principii juridice care existau anterior.

- A vrea să supui statul în fața legii înseamnă a-l supune lui însuși.

=> Autolimitare a statului, adică acceptă să se supună spontan normelor de drept pe care le-a produs.

- A doua ipoteză: legea și starea sunt confuze

- Teoria pură a dreptului

- Această celebră teorie a fost dezvoltată de Hans Kelsen în The Pure Theory of Law (1962).

- În această lucrare, el dezvoltă ideea că ar exista o identitate de obiect între stat și lege.

- Drept dovadă, arată că statul poate fi definit doar legal, cu același corp de norme juridice.

- Populația îi desemnează pe cei care sunt supuși normelor legale

- Teritoriul desemnează spațiul în care sunt aplicabile aceste reguli

- Suveranitatea se referă la puterea care se exercită prin intermediul acestor reguli

- Dacă statul este definit de lege, problema relației sale cu statul nu mai apare deoarece a defini statul înseamnă a defini legea și unul nu poate fi supus celuilalt.

- Statul este deci un stat de drept, adică o ideologie care se bazează pe faptul că se consideră că se supune propriului său drept.

- Vorbim și despre principiul legalității, adică principiul potrivit căruia actele întreprinse de organele de stat sunt supuse legii

- Toate actele trebuie să respecte legea și, prin urmare, riscul arbitrariului este limitat, dar brusc legea ucide libertatea *, adică încalcă libertățile.

- Pentru aceasta, principiul controlului constituționalității drepturilor va garanta statul de drept, adică va asigura că legea respectă principiile legalității statului prin monitorizarea conformității acestor legi.

=> Acestea sunt 2 principii care se bazează pe o ierarhie a regulilor legale

- Hans Kelsen a prezentat-o sub forma unei piramide care clasifică aceste reguli:

- Principiul acestei clasificări se bazează pe ideea că fiecare standard, fiecare lege își derivă valabilitatea din standard, din legea care îi este direct superioară. .