FOSFOR (fosfați)

Definiție - fiziologie
Fosforul plasmatic total este format dintr-o fracție minerală și o fracție organică cantitativ mai mare. Testul fosforului plasmatic măsoară fracțiunea minerală din fosforul total. Pe lângă rolul său major în mineralizarea osoasă, fosforul face parte din compoziția multor molecule foarte importante din punct de vedere fiziologic: fosfolipide, acizi nucleici, ATP și alte nucleotide ...
Fosfații joacă, de asemenea, un rol esențial în menținerea echilibrului acid-bazic intra și extracelular.
Reglarea fosfatemiei, precum cea a calciului, depinde de trei hormoni: 1a, 25-dihidroxicolecalciferol (cel mai activ metabolit al vitaminei D), calcitonină și hormon paratiroidian. Acțiunea acestor hormoni este complexă și împletită. Funcționează în trei organe țintă: țesut osos, intestin și rinichi. În ceea ce privește repercusiunile lor asupra fosfatemiei, hormonul paratiroidian și calcitonina determină o scădere, vitamina D o creștere.

fosfor

Eșantionare - Proprietăți eșantion
Testul se efectuează pe ser.
Hemoliza invalidează testul.

Valori de referinta
Ser
079 - 1,65 mmol/L

Urină de 24 de ore
12,9 - 42,0 mmol/24 h

Contribuții
Un aport minim de 400 mg/zi este necesară pentru a menține concentrațiile plasmatice la 0,8 mmol/L.
Deoarece fosforul este prezent pe scară largă în diferite alimente, deficitele alimentare sunt extrem de rare.

• AMT (aport maxim tolerabil): 3000 mg/zi (în cazul funcției renale normale).
Efectele dăunătoare afectează în principal pacienții cu insuficiență renală

• Surse de hrana
Carne (200mg/100g), lactate (100 până la 900 mg/100g), cereale și pește sunt bogate în fosfor.
Sărurile P sunt, de asemenea, utilizate ca aditivi în toate bauturi racoritoare (40 mg/250mL) și în toate preparate industriale.
Consumul ridicat de mese preparate, băuturi răcoritoare și brânzeturi duce la un aport zilnic excesiv.

Recomandări
Raportul dietetic Ca/P trebuie să fie mai mare de 1 și să nu scadă niciodată sub 0,5 deoarece un exces de P stimulează resorbția osoasă care poate induce osteoporoză.

Interes clinic - Interpretarea rezultatelor
Hiperfosfatemie:
Hipoparatiroidismul este însoțit de hiperfosfatemie și hipofosfaturie.
Hiperfosfatemia asociată cu pseudohipoparatiroidismul rezultă din insensibilitatea tubulară la hormonul paratiroidian. Insuficiența renală, după filtrarea glomerulară redusă, poate duce la hiperfosfatemie. Alte situații precum intoxicația cu vitamina D, procesele osteolitice extinse, acromegalia pot determina creșterea fosfatemiei.

Hipofosfatemie:
Hipofosfatemia demonstrată în hiperparatiroidism rezultă din scăderea reabsorbției tubulare a fosfaților după o creștere a nivelului hormonilor paratiroidieni. În deficitul de vitamina D, hipofosfatemia se datorează scăderii absorbției intestinale, dar și hiperparatiroidismului secundar hipocalcemiei. Anumite patologii renale complexe, cum ar fi sindromul Debré-Fanconi, pot fi însoțite de hipofosfatemie, după leziuni tubulare proximale.
Hipofosfatemia severă poate apărea în următoarele situații:
- alcoolism
- Realimentare după tineret prelungit (sindrom de realimentare)
- Corectarea cetoacidozei diabetice.
- Aport prelungit pe cale orală de gel de alumină.
Fosfaturia reflectă în primul rând modificările consumului de alimente. Prin urmare, această doză poate fi interpretată numai în conformitate cu ceilalți parametri ai metabolismului fosfocalcic.