Oamenii liberi se nasc liberi

11 septembrie 2018

Istoria rămâne permanent în alertă până când toate adevărurile au fost scoase la lumină, unul după altul. Este astfel o realitate pe care istoria noastră o ascunde și ale cărei rădăcini se întorc la mișcarea de eliberare națională, problema berberă.

Această problemă de identitate pentru algerieni a fost înăbușită, indusă în eroare și adesea demonizată de diferiții actori din viața politică algeriană, fie în anii 1940, fie după independență. Amalgamările și comenzile rapide sunt întotdeauna împrumutate de deținătorii unei puteri, oricât de mici ar fi, pentru a îneca, ca de obicei, această cerere legitimă, pașnică, care pe termen lung va fi catalizatorul unei democratizări a Algeriei și, prin urmare, a tuturor popoarelor din Maghreb.

Deja, la independență, spectrul „berberismului” și „separatismului” a fost hrănit de „noii revoluționari” gardieni ai templului gol al „Thawabits”. Dimensiunea amazighă este interzisă. În cărțile școlare nu se face nicio referire la strămoșii Massinissa, Jugurtha, Juba, La Kahina ....

Mouloud Maameri, antropologul și scriitorul, încearcă să străpungă tăcerea și păstrarea puterii vremii în chestiunea culturală. Dar, în logica sa stalinistă, puterea împinge un tânăr dornic de identitate și adevăr să se exacerbeze.

Astfel, în aprilie 1980, printr-un act de autoritate, o simplă conferință a lui Mouloud Maameri a fost anulată la Tizi Ouzou. Studenții protestează. Regimul reprimă protestul cu o violență incredibilă. S-a născut Mișcarea Culturală Berberă (MCB)! Se va ocupa de revendicarea identității, care este în esență pașnică și democratică. Acest act va constitui unul dintre evenimentele politice majore ale Algeriei independente, mai ales că este o generație formată în școala algeriană și care nu cunoștea colonizarea franceză care și-a asumat responsabilitățile în fața istoriei. Deși modelată în sistemul educațional al regimului îndepărtat de realitatea socio-culturală, acest tânăr a pus cu brutalitate întrebarea amazighă pe scena știrilor în aceste vremuri ale epocii glaciare și Partidul unic. !

De ani de zile, și după aceste evenimente, liderii MCB au purtat întotdeauna pretenția de identitate „în față”, confruntându-se cu diferite etape ale carierei lor, cu tot felul de manipulări, provocări și lovituri ale puterii în loc: acuzații de „conspirație colonialistă”., diviziuni ....

Chiar mai aproape, sub era Bouteflika, rezultată din „ultima fraudă a secolului” din Tizi Ouzou, și în prezența personalităților naționale și regionale, problema amazighă este din nou călcată în picioare. La o întrebare de constituționalitate a tamazightului, Bouteflika va răspunde cu infamul „NICIODATĂ”.

Algerienii îi vor răspunde cu același cuvânt „NICIODATĂ”, nu vom opri marșul unui popor pentru a reconecta cu identitatea acestuia și în cele din urmă să găsească liniștea oricare ar fi manevrele grosolane ale ucenicilor vrăjitorului care dezgropă hașa pentru a împărți acest lucru care rămân adevărați apărători de Tamazight.

Întotdeauna, bărbații liberi s-au luptat pentru a avea o rază de soare în primăvara lor, până atunci, vopsită cu culorile toamnei care nu vor dispărea. Aducerea lor omagiu astăzi este doar dreptate și recunoștință, pentru că erau doar bărbați și obstinați în a-și duce la bun sfârșit cauza nobilă, care nu s-a limitat la dorința de a vorbi în mod liber strămoșii lor în mod liber, ci și să devină universal în spiritul inteligența algerienilor, care se recunosc în mod legitim prin aceasta, fără să aștepte recunoașterea din partea autorităților publice, care au renunțat la balast recunoscând, cu forcepsul; este adevărat, caracterul național al limbii amazigh în constituția „revizuită”.

Astăzi, algerienii trebuie să facă o oprire sănătoasă și să își pună întrebările relevante:
Putem pretinde întotdeauna că nu vedem evidentul ?
Putem continua să negăm însăși esența națiunii algeriene sub pretenții și pretexte false ?
Putem continua „teatralizarea nălucii” pretinzând că introducem câteva reforme la școală ca o aparență de recunoaștere? ?
Putem, în cele din urmă, să evocăm o națiune fără să o identificăm, fără să fim mândri de vasul de topire civilizațional care o leagă? ?
Când sunt adevăratele dezbateri pentru soluțiile corecte? ?

Realitatea amazighă din Algeria este acolo. Ne provoacă încă din zorii timpului. Este acolo prin scrierile și operele unor scriitori eminenți (Iben Kheldoun în istoria berberilor, Mouloud Maameri ...).
Este acolo prin numele orașelor și satelor (Tablat, Rélizane, Tlemcen, Tamezguida ...).
Este acolo prin numele munților (Adrar, Idjabren ...). Este acolo prin rămășițele arheologice ...
Este acolo prin limba algeriană, moravurile și obiceiurile fiecărei familii, fiecare sat cu un sistem armonios, corect și echilibrat de guvernare.
Este acolo prin caracterul rebel al fiecăruia dintre noi. Este acolo prin sensul retoricii (mândrie și nif ...).
Este acolo prin respectarea drepturilor omului și promovarea femeilor care își au locul în societate (Antinea sau Tinhinane sau cea care a spus; Kahina; Fadhma N’soumer ...). Ea este acolo prin spiritul solidarității și prin simțul ospitalității. Este acolo prin măreția sufletului și simplitatea algerianului ... ei bine, este acolo cu tot ce este necesar pentru a justifica existența unei națiuni care o identifică cu alte națiuni.

Cultura amazighă este chiar cadrul de referință care reunește și unește popoarele din Maghreb și „cultura este ceea ce rămâne atunci când am uitat totul”.

Amazighitatea este un factor de unire pentru națiunea algeriană. Constituie baza Algeriei, nucleul dur, extensia identitară a noastră înșine alături de islam și arabism, alți factori de unitate. Negarea sa ar fi negarea noastră, a națiunii algeriene.

Astăzi, mai mult decât ieri, este important să reafirmăm că recunoașterea constituțională a tamazightului ca limbă națională și oficială nu poate și nu trebuie să-i facă pe activiști să uite că emanciparea sa este inseparabilă de lupta pentru democrație și respectarea drepturilor omului.