cireașă

Cultivat în Europa încă din secolul al IV-lea î.Hr. AD, cireșul este un fruct apreciat în medicina pe bază de plante pentru numeroasele sale virtuți, în special în tratamentul reacțiilor inflamatorii ale tractului urinar. Are proprietăți diuretice (datorită potasiului), precum și o bogăție în vitamine (A, C și E).

Nume stiintific: Prunus cerasus, Prunus avium

Denumiri comune: cireșe comune, cireșe de pasăre, cireșe dulci

Nume englezesc: cireașă

Clasificare botanică: familia trandafirilor (Rosaceae)

Forme și preparate: ceaiuri de plante, capsule (tulpini de cireș praf), fiole, decocturi, infuzii

Proprietățile medicinale ale cireșului

Uz intern

Îmbunătățește funcția intestinală: ușor efect laxativ.
Calmează inflamațiile tractului urinar: cistită, gută.
Facilitează evacuarea urinei, a apei și a toxinelor: proprietăți diuretice și depurative.
Are efecte antioxidante și antiinflamatoare asupra ficatului și stomacului: efect de reglare.

Uz extern

Tratamentul pielii uscate, iritate sau obosite.

Indicații terapeutice obișnuite

Tulburări și afecțiuni ale tractului urinar (gută, cistită, inflamație, colici renale), probleme digestive (efect laxativ). Facilitează evacuarea apei și a deșeurilor (diuretic), stimulează funcția rinichilor, ameliorează durerea asociată cu artrita, ajută la scăderea în greutate.

Alte indicații terapeutice demonstrate

Imbunatateste functia ficatului (antioxidant si antiinflamator), ofera o actiune diuretica (eliminarea urinei datorita bogatiei sale in potasiu), faciliteaza digestia (prezenta fibrelor in cantitati mari in pulpa), amelioreaza pacientii care sufera de probleme cardio -vasculare ( reduce inflamația și permite recuperarea mușchilor), încetinește creșterea celulelor canceroase (acțiunea compușilor fenolici), previne apariția tumorilor canceroase (acțiunile antocianinelor conținute în pulpă), inhibă oxidarea colesterolului rău 70-99% LDL.

Istoria utilizării cireșului în medicina pe bază de plante

Cireșul este originar din Orientul Mijlociu și a fost introdus în Franța în 1585, de Jean Morelot. Regelui Ludovic al XV-lea îi datorăm cultivarea intensivă, pentru fructele și lemnul său, renumit pentru calitatea sa fină și înaltă. Cireșul a fost folosit în timpuri străvechi de greci pentru a trata guta. Din Evul Mediu, coada de cireș a fost recomandată pentru a facilita evacuarea urinei. Ulterior, a fost utilizat pentru tratarea problemelor de artrită. Legionarii romani l-au consumat și ca fortificator, în timpul marilor bătălii. Astăzi, coada de cireșe este exploatată în principal în tratamentul afecțiunilor urinare și intestinale. Se folosește și sub formă de decocturi și ceaiuri de plante, în cure de slăbire. Una dintre cele mai răspândite indicații se referă la acțiunea sa diuretică și depurativă. Utilizările recente ale cozii de cireșe în medicina pe bază de plante se referă la tratamentul edemului, pietrelor urinare și hipertensiunii arteriale ușoare.

Descrierea botanică a cireșului

Cireșul este o plantă înaltă de 2 până la 8 m, cu un trunchi drept și cu un obicei erect. Coaja sa, cenușie și netedă, este reînnoită prin exfoliere. Ramurile sale sunt întinse și frunzele sale, dințate, sunt verzi, strălucitoare și de formă ovală. Inflorescența este o pseudo-ombelă, purtând flori albe. Fructele sale (drupe) sunt pedunculate (pedunculul, verde maroniu și măsoară aproximativ 4 cm, se numește „coadă de cireșe”), roșii și conțin un nucleu sferic. Cireșul este cultivat pe soluri obișnuite, nu argiloase, până la 1000 m altitudine. Plantă perenă, înflorește o singură dată pe an, în general între 15 martie și 15 aprilie. Putem distinge două tipuri de cireșe: guignes (cu pulpă moale și dulce, utilizată la fabricarea kirschului) și bigarreaux (cu pulpă fermă și crocantă, consumată ca fructe ale gurii).

Compoziția cireșului

Piese utilizate

Tulpina de cireș și pulpa sunt părțile utilizate în medicina pe bază de plante.

Substanțe active

Flavonoide, săruri de potasiu, compuși fenolici, sorbitol.

Flavonoidele conținute în pulpa de cireșe sunt, în mare parte, antociani, acționând ca antioxidanți. Acestea protejează țesuturile conjunctive și articulare, arterele și celulele de acțiunea dăunătoare a radicalilor liberi (efecte diuretice și depurative). Sărurile de potasiu îmbunătățesc funcția rinichilor și ajută la eliminarea apei și a deșeurilor. Compușii fenolici sunt, în cea mai mare parte, acizi hidroxicinamici, acționând asupra celulelor canceroase. Sorbitolul are un ușor efect laxativ, prin acțiunea sa stimulatoare asupra digestiei.