Steatohepatită nealcoolică

steatohepatită nealcoolică (NASH) sau boală de sodă este o boală hepatică, care se dezvoltă la persoanele care nu sunt dependente de alcool. Adesea asimptomatic, progresează la o treime dintre pacienți către ciroză hepatică, cu un risc crescut de cancer hepatic. Adesea asociat cu diabetul de tip 2 și supraponderalitatea, gestionarea acestei patologii se bazează în principal pe tratamentul și eliminarea factorilor de risc asociați.

Steatohepatită nealcoolică

steatohepatită nealcoolică, cunoscut ca NASH în țările vorbitoare de limbă engleză pentru Steato-hepatită nealcoolică sau numit boală de sodă sau uneori steatonecroza, este o boală a ficatului, care nu este cauzată de consumul excesiv de alcool. Această afecțiune se caracterizează prin afectarea ficatului, care este histologic strict identică cu cea a bolilor alcoolice ale ficatului.

Mecanismele patologice la originea acestei boli rămân slab înțelese până în prezent. Rezistența la insulină este una dintre căile menționate de specialiști pentru a explica dezvoltarea patologiei. Asocierea tulburărilor supraponderale, lipidice și glucidice ar putea explica afectarea ficatului.

steatoza este marcat în ficat de mai multe elemente:

O acumulare de acizi grași (ca trigliceride) în celulele ficatului;
O afecțiune inflamatorie;
Fibroză (distrugerea progresivă a țesuturilor funcționale ale unui organ).

steatohepatită nealcoolică cel mai frecvent se dezvoltă între 40 și 60 de ani, deși poate apărea la orice vârstă.

Cauzele steatohepatitei nealcoolice

Spre deosebire de hepatita alcoolică legată de consumul excesiv și prelungit de alcool, steatohepatită nealcoolică nu este asociat cu dependența de alcool. Această boală hepatică afectează de obicei persoanele cu anumiți factori de risc:

Supraponderalitate sau obezitate
A sindrom metabolic;
Dislipidemie (anomalii ale nivelului sanguin al diferitelor lipide (trigliceride, colesterol));
Adipozitatea centrală (dimensiunea taliei mai mare de 88 cm la femei și 102 cm la bărbați);
Intoleranță la glucoză sau diabet de tip 2.

Să știi! Sindromul metabolic grupează mai multe anomalii biologice (lipide și glucide) și fiziologice (tulburări vasculare, exces de greutate). Acest sindrom, care nu este recunoscut ca o boală, crește foarte mult riscul de a dezvolta diabet de tip 2 sau accident vascular cerebral.

Simptomele steatohepatitei nealcoolice

În cele mai multe cazuri, steatohepatită nealcoolică nu provoacă niciun simptom particular (așa-numita boală asimptomatică). Printre semnele clinice discrete care pot fi observate de pacienții cu steatohepatită nealcoolică, este posibil să rețineți:

Oboseala;
A nu se simti bine;
Disconfort pe partea dreaptă a abdomenului inferior (hipocondrul drept).

Pe măsură ce boala progresează, poate apărea splenomegalie (mărirea splinei), urmată de hipertensiune portală (creșterea anormală a presiunii rețelei venoase hepatice). Pacienții pot dezvolta apoi ciroză hepatică, cel mai adesea fără a avea simptomele caracteristice ale bolii hepatice cronice.

Diagnosticul steatohepatitei nealcoolice

Semne clinice ale steatohepatită nealcoolică fiind cel mai adesea absentă sau foarte discretă, nu este neobișnuit ca boala să fie diagnosticată doar în stadiul de ciroză.

Pentru a trece la un diagnostic de steatohepatită nealcoolică, medicul caută mai întâi să excludă celelalte cauze ale bolilor hepatice:

Consumul excesiv de alcool;
Consumul intens de medicamente metabolizate de ficat;
Expunerea la produse toxice pentru ficat, de exemplu la locul de muncă;
O boală virală (hepatita B sau C în special), datorită efectuării testelor serologice;
Boala Wilson (boală genetică care provoacă anomalii în metabolismul cuprului);
Malnutriție;
O boală genetică rară care afectează lipoproteinele (abetalipoproteinemie).

Medicul discută acest tip de diagnostic mai ales dacă pacientul are factori de risc pentru boală. Analizele de sânge arată:

O creștere a enzimelor hepatice (transaminaze (ALAT, ASAT), fosfatază alcalină și/sau gamma-GT (gamma-glutamiltransferază));
În aproximativ 10% din cazuri, o creștere a feritinei, asociată cu supraîncărcarea de fier hepatică;
Mai rar, o creștere a bilirubinei, o scădere a albuminei și anomalii ale coagulării sângelui (prelungirea intervalului QT).

A biopsie hepatică este esențial pentru confirmarea diagnosticului, deoarece permite detectarea leziunilor hepatice, similare cu cele observate în hepatita alcoolică:

Balonarea (apariția de picături mari de grăsime în celulele hepatice);
Necroză (moartea hepatocitelor);
Inflamaţie;
Corpuri Mallory (grupuri de micro-filamente în țesutul hepatic).

Biopsia poate evalua, de asemenea, severitatea bolii, stabilind un scor specific.

Testele de imagistică, cum ar fi ultrasunetele, scanarea CT sau RMN (imagistica prin rezonanță magnetică), sunt capabile să detecteze ficat gras, dar nu face posibilă distincția cauzei bolii (alcoolică sau nealcoolică).

Prognosticul și tratamentul steatohepatitei nealcoolice

În cele mai multe cazuri, steatohepatită nealcoolică este izolat și nu provoacă complicații hepatice sau extrahepatice. Dar pentru aproximativ o treime dintre pacienți, boala progresează spre ciroză, ceea ce promovează în cele din urmă dezvoltarea carcinomului hepatocelular (cancer de ficat) și a insuficienței hepatice. Apariția unor astfel de complicații se referă în principal la pacienții cu anumiți factori de risc asociați, cum ar fi:

Luarea anumitor medicamente;
Existența tulburărilor metabolice (carbohidrați și/sau lipide).

În toate cazurile, steatohepatită nealcoolică este un factor de risc pentru apariția diabetului de tip 2 și a evenimentelor cardiovasculare.

Managementul pacientului se bazează în primul rând pe eliminarea cauzelor și controlul factorilor de risc. Eliminarea cauzelor poate corespunde, în funcție de caz, la:

Oprirea medicamentelor;
Oprirea expunerii la anumite toxine.

Controlul factorilor de risc constă în special din:

Reduceți și apoi reglați greutatea pacientului printr-o dietă, o activitate fizică regulată și adaptată sau chiar o intervenție chirurgicală bariatrică;
Tratați tulburările lipidice și/sau glucidice cu o dietă sănătoasă și echilibrată sau, dacă este necesar, cu tratamente medicamentoase adecvate.

Pentru a trata leziunile hepatice asociate cu steatohepatită, unele studii științifice au sugerat un efect benefic cu tiazolidindionele sau vitamina E.

Pacienții, odată diagnosticați, trebuie să beneficieze de supraveghere medicală regulată pentru a depista devreme și pentru a gestiona eventualele complicații posibile. În cele mai grave cazuri, poate fi necesar un transplant de ficat (transplant de ficat).