Tânăra stâncă retrogradă

Periodic, atunci când scena pop se învârte în cercuri, ea este confiscată cu o criză de febră „rock and rollesque”. La sfârșitul anilor 1970, rock-ul în creștere, care devenise soporific, a fost măturat de valul punk care a reinventat cântece scurte și furioase. La începutul anilor 1990, popul, care devenise o afacere majoră, și-a cultivat vedetele de succes, de la Sting la Madonna și și-a pierdut sufletul în producții igienizate; vine valul „grunge”, Nirvana în frunte, cu chitarele sale saturate și corurile disperate. Astăzi, mișcarea electronică domină, dar prin fragmentarea în curenți din ce în ce mai sofisticați _ cool, jazzy, experimentali _, uită de energia originală. În ceea ce privește hip-hop-ul, acesta și-a pus deoparte beteala agresivă, pentru a fuziona într-o muzică planetară de suflet, uneori apropiată de varietate.

Toate condițiile sunt îndeplinite pentru o renaștere a rockului, care este deja un mini val mareic. În fiecare săptămână se naște zvonul unei mici minuni care va reaprinde flacăra Pietrelor și a Stoogilor. Cele două grupuri, simboluri ale acestei reveniri la sunetul dur al chitarelor, s-au maturizat de ambele părți ale Atlanticului. Primul, newyorkez, în vârstă de aproape doi ani, a dobândit statutul de stea: The Strokes. Al doilea, londonezul, tocmai a lansat primul său disc și este considerat provocatorul: The Libertines. Cele două grupuri își au în comun tinerețea, aspectul de înger dezordonat și jachetele de piele, cântecele lor urgente și chitarele ascuțite. Dar comparația se oprește aici.

Strokes apar mai precise, mai pătrate. Compozițiile sale sunt foarte elaborate, orchestrațiile sale iscusite și abil măsurate. Ne gândim la MC5, un grup rebel din anii 1970 sau la Velvet Underground. The Libertines este mai în concordanță cu tradiția britanică, atât în anii șaizeci (Kinks sau Who), cât și în punk (Jam sau Clash). De asemenea, fostul Clash Mick Jones a fost cel care a produs albumul lor, „Up the Bracket”. Un opus foarte atrăgător, în care sălbăticia chitarelor este compensată de concizia lor, de diletantismul cântecului, de claritatea melodiilor. Totul este cam neglijent, dar pompat de energie.

Pe scenă, spunem că The Strokes este un pic dezamăgitor, zgârcit de improvizații, prea aproape de sunetul înregistrării („This is it”). Am putea judeca din piese performanța Libertinilor, în această lună, în timpul primului lor concert în Franța. Serviți de un toboșar exploziv, cei doi cântăreți-chitaristi își urmăresc cântecele împreună la viteză maximă, înăbușindu-și vocea sub riffurile lor ascuțite. Un concert expres (treizeci de minute), răcoritor cu entuziasm tineresc.

Demonii „heavy metal”

În spatele acestor două grupuri se află o armată de mici soldați rock, chitara aruncată și nu toate provin neapărat din Regat sau din Statele Unite. Grupul australian The Vines i-a încântat pe critici cu „Highly Elvoved”, un disc care se căsătorește cu punk și grunge cu un pop neopsihedelic tentați cu referințe la Beatles. Suedezii The Hives, la rândul lor, produc rock and roll, binare și primare, eficiente și distractive, deși puțin repetitive.

Chiar și mai devastatoare, neo-zeelandezii, The Datsuns, sunt așteptați să câștige ziua, cu albumul lor de debut, cochetând cu hard rock. În spatele unei bariere sonore foarte groase și a câtorva ticuri enervante (efecte vocale isterice de tip falsetto) se ascund piese bine transformate și un tempo foarte tonic. Întoarcerea rockului trezește demoni vechi, inclusiv pe cei de „heavy metal”! Dar „tare” este împodobit cu haine mai elegante. Ștampilați cu eticheta „Nu Metal” („nu” pentru „nou”), americanii din Reginele epocii de piatră reînnoiesc genul, producând în „Cântecele surdilor”, un cocktail inteligent de coruri tentante pop de bunăvoie, bătut de torente de chitare sulfuroase.

Bellrays provin și din America, California, în acest caz. Onoare fetelor, este un cântăreț care ia lumina reflectoarelor și poartă puternic și clar un rock destul de particular care amestecă sufletul și punk-ul. Cu o voce care amintește de Tina Turner și Aretha Franklin, tânăra Lisa Kekaula cântă un rhythm'n'blues încălzit în alb de chitare saturate. Noul lor album, „Meet the Bellrays”, este departe de a fi perfect (energia este înăbușită de un sunet prea neclar), dar grupul se afirmă ca unul dintre cele mai originale din lot. El este anunțat în turneu în Europa iarna aceasta.

Decodează lumea în conformitate cu

În fiecare zi, scrierea Les Echos vă aduce informații fiabile în timp real. Vă oferă cheile descifrării știrilor și anticipării consecințelor crizei actuale asupra afacerilor și piețelor. Cum evoluează situația de sănătate? Ce măsuri noi pregătește guvernul? Climatul de afaceri se îmbunătățește în Franța și în străinătate ?

Puteți conta pe cei 200 de jurnaliști pentru a răspunde la aceste întrebări și pe analizele celor mai bune semnături și colaboratori renumiți pentru a vă informa gândurile.