Cum să mă aduc să plec din casa mea ?

Am 66 de ani și locuiesc în aceeași casă de când aveam 3 ani. Am aflat că va fi rasă și că trebuie să plec. De atunci, am trăit cu frică. Am nevoie de ajutor. Colette, Nîmes.

Actualizat 02 mai 2017, 15:06

Scrisoarea ta, Colette, mă face să cred că există două niveluri ale suferinței tale. Primul ar fi, fără îndoială, același pentru toată lumea: a vedea un corp extern care decide, fără ca cineva să se poată opune, că casa în care trăiești va fi distrugută este extrem de violentă. Și mai mult, desigur, dacă această casă este o casă de familie în care am crescut. Pentru că se poate avea impresia de a vedea, într-o singură zi, șters, la fel de bine istoria sa personală ca și a familiei sale. Dar, la aceste suferințe inevitabile, trebuie să adăugăm altele, care sunt unice pentru dvs. Pentru că, dacă mai multe generații ale familiei tale au locuit în această casă, au particularitatea de a trăi, pentru unii, împreună și în același timp. Părinții tăi locuiau într-adevăr acolo cu tine, la parter, în timp ce proprii lor părinți, bunicii tăi, locuiau la primul etaj. Primul etaj unde, căsătorit, ai locuit tu însuți. Și unde încă trăiește soțul tău, de la divorț, când nu are voie să facă acest lucru și nu plătește nici o chirie, fără să îndrăznești să faci ceva, pentru că, zici, ți-e frică. Frică de el, fără îndoială (este violent), dar și frică de despărțire.

Pentru că frica care te bântuie este, cred, o frică de despărțire. O frică care vine de departe. Părinții tăi, de fapt, care nu s-ar fi putut despărți de proprii lor părinți, s-ar putea să nu fi putut să te învețe să te separi de ei. Așa că probabil ați dezvoltat, la fel de des în astfel de cazuri, o teamă de necunoscut și de exterior care vă permitea să rămâneți aproape de ei. Deci, ceea ce vi se întâmplă astăzi este dificil, dar poate fi și calea, ajutându-vă cu această problemă, să începeți o viață nouă, liberă și fără teamă. Cele mai bune urări sunt cu tine, Colette.

Indiferent dacă se dorește sau nu, mișcarea produce miniseism psihologic. Părăsirea unui spațiu și chipuri familiare, despărțirea de obiecte care mărturisesc istoria noastră, cucerirea unui loc necunoscut sunt toate încercări care ne fac să oscilăm între descurajare și emoție.