Institutul Danone, Food for Health

Confruntată cu manifestări sugestive de alergie alimentară, întreaga problemă constă în a distinge alergiile adevărate de cele false. Un diagnostic care nu este întotdeauna ușor, dar esențial pentru a efectua un tratament eficient.

Cunoscută din cele mai vechi timpuri, alergia alimentară este un subiect la modă: într-adevăr, incidența ei, ca și a altor boli atopice, este în creștere. Devine o adevărată problemă de sănătate publică, deoarece poate fi responsabilă de moartea cauzată de astm sau de șocul anafilactic; în manifestările sale mai puțin grave este cauza unei deteriorări uneori severe a calității vieții, dar și a unor cheltuieli medicale semnificative atâta timp cât adevărata cauză a tulburărilor nu este recunoscută.

I - FIZIOPATOLOGIE

Sensibilitatea la dezvoltarea atopiei, adică la producerea anticorpilor de clasă IgE îndreptată împotriva antigenilor obișnuiți din mediu, este determinată genetic. Reglarea sa fină nu este încă cunoscută pentru alergenii alimentari, dar cu siguranță nu diferă de ceea ce este identificat acum pentru pneumalergeni: astfel, sensibilizarea la polenul de ambrozie necesită deținerea sistemului HLA DR2/DW2, al acarienilor de praf.

Sensibilizarea alimentară are loc în timpul întâlnirii cu potențialul alergen nou. Sistemul digestiv este de fapt parțial permeabil la macromoleculele care trec prin lumenul său. Urmele acestor molecule sunt suficiente pentru a induce, la indivizii predispuși genetic, inițierea producției de IgE. Sensibilizarea este facilitată de orice modificare a epiteliului, de origine virală sau parazitară, acest din urmă tip de infestare exercitând și un rol adjuvant în producerea IgE. Multe celule, mastocite, eozinofile, trombocite etc. vor fi astfel armate de anticorpi clasa IgE anti-alimentare.

Ulterior, o nouă întâlnire cu alergenul determină eliberarea mediatorilor celulari preformați (histamină, triptază, proteine cationice și eozinofile de bază) și a mediatorilor nou formați (prostaglandine, leucotriene, factor de activare a trombocitelor). Acești mediatori exercită activități motorii asupra fibrelor musculare netede, dar și proinflamatoare și diverse citotoxice. Proprietățile chimiotactice ale acestor mediatori sunt la originea unei cascade inflamatorii prin recrutarea celulelor.

Intervenția mediatorilor poate explica astfel fenomenele alergice: spasme și tulburări motorii, hipersecreții, vasomotricitate, vasopermeabilitate, prurit etc.

DEFINIȚIA ALERGIEI ALIMENTARE

Există o mare confuzie în terminologie: termenul de alergie alimentară ar trebui rezervat manifestărilor cauzate de un mecanism imunologic, de fapt aproape exclusiv prin intervenția anticorpilor IgE de clasă, după ingestia unui alergen alimentar.

II - ALERGII ADEVĂRATE ȘI FALSE

Lista simptomelor alergiei alimentare este foarte lungă. Acestea pot fi manifestări extra-digestive care pun viața în pericol, cum ar fi șocul anafilactic, anumite angioedeme și edeme laringiene severe, dar și urticarie, dermatită atopică, rinită și astm, cu excepția infecțiilor urechii, migrene, sindrom nefrotic și cistită urinară limpede. Manifestările digestive sunt banale: edem al buzelor și cavității bucale, aftoză, dureri abdominale, diaree și vărsături, anumite gastroenterite eozinofile.

Aceste manifestări nu sunt specifice alergiei și, prin urmare, ar trebui interpretate în funcție de context. Când intoleranța alimentară afectează întreaga populație care a consumat un aliment, acesta este în mod clar un efect toxic sau infecțios. Apariția intoleranței la subiecții rari sugerează o alergie, dar poate fi, de asemenea, un deficit enzimatic ca și în intoleranța laptelui din cauza deficitului de lactază. Alte intoleranțe alimentare provoacă și manifestări digestive: aceste forme de pseudo sau falsă alergie se datorează prezenței (naturale sau prin fermentare) a histaminei în anumite alimente sau capacității lor directe de eliberare a histaminei. În cele din urmă, tiramina și diverși conservanți pot implica veritabili mediatori alergici fără a pune în aplicare adevăratul mecanism fiziopatologic al alergiei. În realitatea și în falsa alergie alimentară, tratamentele, cu excepția evacuării, sunt, prin urmare, diferite.

LATEXUL ȘI CASTANUL FAȚĂ O GĂSĂRIE RĂU ...

III - RECUNOAȘTEREA ALERGIEI ADEVĂRATE

Diagnosticul alergiei alimentare trebuie luat în considerare dacă tulburările apar într-un context evocativ: ereditate sau teren alergic sau asociere de manifestări digestive și extra-digestive. Un alt indicator important este apariția tulburărilor în perioada postprandială, uneori chiar în timpul mesei. Această relație temporală este destul de constantă în angioedem, manifestări orale, urticarie, epigastralgie și vărsături. Relația este mult mai puțin evidentă pentru alte simptome: diaree datorată alergiei la proteinele din laptele de vacă la sugari (al căror caracter este adesea semi-întârziat) și chiar mai mult exacerbarea dermatitei atopice (care poate apărea 24 de ore și mai mult. După ingestia de alergenul responsabil).

Pacientul sau părinții ar fi putut, desigur, să recunoască mâncarea în cauză (arahide, creveți) (tabelul 1), dar uneori acestea sunt doar indicii: apariția în timpul meselor luate în exterior, reacție legată de un aliment pentru care pacientul are un dezgust pronunțat ( țelină). De asemenea, trebuie să căutăm alergeni ascunși în preparatele alimentare industriale (aditivi, proteine). „Inamicul”, neidentificat, este uneori chiar obiectul hiperconsumului: manifestările clinice sunt apoi zilnice precum ingestia „inamicului”, dar relația cauză-efect nu este făcută.

TRATAMENTUL ALERGIEI ALIMENTARE

Tratament de urgență:

- Adrenalină
- Bronhodilatatoare

Tratamente de bază recunoscute:

- Dieta de executare silită
- Antihistaminice H1
- Cromoglicat disodic (1/4h înainte de masă)

Tratamente cu valoare nedemonstrată:

- Pansamente digestive și absorbante
- Prelucrarea enzimatică a alimentelor (în studiu)

IV - PROIECTARE ȘI TRATAMENT BIOLOGIC

Cu excepția cazului în care există un istoric clinic evident, ar trebui să se înconjoare cu examinări suplimentare.

Conștientizarea poate fi demonstrată în diferite moduri:

- primul pas: teste cutanate (pricks-tests), deși extractele alergenice comerciale sunt încă slab standardizate.

- al doilea pas: teste de screening al sângelui și cercetări specifice IgE circulante. Interpretarea lor este delicată: prezența IgE specifice poate indica într-adevăr o alergie adevărată, o reactivitate încrucișată cu alergeni nealimentari sau o simplă cicatrice biologică, pacientul fiind tolerant la alimente.

Demonstrarea responsabilității pentru sensibilizare este responsabilitatea testării provocării orale într-un cadru medical protejat. Se fac cel mai bine dublu orb, ceea ce nu este întotdeauna posibil. Testele de provocare deschise, dar combinate cu o măsură obiectivă a reactivității (permeabilitatea intestinală, de exemplu), pot fi apoi o alternativă validă. Dacă sunt standardul de aur al diagnosticului, aceste teste nu sunt, totuși, scutite de riscuri.

Tratamentul alergiilor alimentare combină dieta de excludere vizată, împreună cu aportul de antihistaminic H1 și un inhibitor al degranulării mastocitelor (Tabelul 2). Apoi, o reintroducere treptată a alimentelor sub strictă supraveghere medicală, poate permite o desensibilizare reală pe cale orală.

Doctorul C. André
Director de cercetare INSERM
Director științific al Stallergènes S.A.

Bibliografie

André F., André C., Cavagna S. - Evaluarea Rast Fx5 în diagnosticul alergiei alimentare la adulți și copii. Rev Fr Allergol, 1992; 32: 11-15.

Morrow J.D., Margolies G.R., Rowland J. și colab - Dovezi că histamina este toxina cauzatoare a otrăvirii cu pești scombroizi. N Engl J Med, 1991; 324: 716-720.

André C. - Alergie la mancare. Diagnosticul obiectiv și testarea eficacității terapeutice prin măsurarea permeabilității intestinale. Presse Méd., 1986; 15: 105-108.