EUROPA: Ce o Europă de apărare? AVIZ GRATUIT de Emmanuel BERRATTA.

apărării

Miliarde de euro pentru cercetare militară, o forță europeană de intervenție din nouă țări. Dar în numele a ce politică, ce valori ?

După ultimul summit european din iunie, destul de dificil cu privire la problema explozivă a migranților, Emmanuel Macron nu a vrut să fie lăsat jos. Desigur, nava europeană aruncase toată noaptea, dar a insistat asupra progresului unei alte Europe. Cel al apărării. „Am făcut progrese suplimentare prin acordul privind proiectul-pilot al Fondului european de apărare și lansarea inițiativei europene de intervenție pe 25 iunie, în nouă țări, inclusiv Franța și Germania. Aceasta este o propunere pe care am făcut-o la Sorbona toamna trecută. El s-a bucurat, prin acest nou avans, o capacitate strategică, o autonomie strategică reală și o intervenție. Drept urmare, într-un an, Europa a avansat în probleme de apărare, așa cum nu a făcut-o niciodată din anii 1950. Niciodată. "

Cu câteva zile mai devreme, cu cancelarul german Angela Merkel, președintele francez a fost co-autor al declarației de la Meseberg prin care Franța și Germania, care vor fi în curând un membru interimar al Consiliului de Securitate al ONU, s-au angajat să se coordoneze în cadrul organului de securitate al ONU pentru a lansa „inițiative comune”. Dar, mai presus de toate, cuplul franco-german a solicitat Uniunii Europene să își modifice funcționarea în ceea ce privește politica externă, astfel încât deciziile să fie luate, nu mai în unanimitate, ci cu majoritate.

Apărarea intereselor sau valorilor ?

Dacă ne putem bucura de mișcările recente ale Franței, Germaniei și, mai general, ale celor 25 de țări care aderă la cooperarea structurată permanentă (Pesco, conform acronimului european) în domeniul apărării, întrebările majore pe care le ridică rămân astăzi fără răspuns. . Cum să conciliez autonomia strategică a Europei și angajamentul în cadrul NATO ?
Ar trebui ca politica externă a Uniunii să fie cuplată cu politica de dezvoltare pentru a preveni conflictele? Ce concepție a relațiilor internaționale de apărat în recompunerea geopolitică globală? Și, nu în ultimul rând, Europa diplomatică ar trebui să-și apere interesele, chiar și în modul cel mai cinic, precum marile puteri concurente, sau ar trebui, în numele valorilor democratice care au forjat-o, să promoveze un ideal umanist prin sancționarea cei care se îndepărtează de ea și îi ajută pe cei care se apropie de ea ?

La aceste patru mari întrebări, Nicole gnesotto, Profesorul de la Cnam, a adus reflecții care nu sunt lipsite de relevanță într-un articol publicat pe 10 iulie în numele Institutului Jacques Delors. Aceasta este ultima întrebare care cufundă Europa în sine. În numele a ceea ce ar trebui să se desfășoare o politică externă europeană? „Combinația dintre interesele de securitate și respectul pentru valorile democratice nu este simplă”, observă ea. O putem vedea clar atunci când Europa subcontractează regimul turc, cu miliarde de euroErdogan gestionarea a milioane de migranți, unii dintre ei refugiați sirieni, considerând totodată că regimul de la Ankara nu mai îndeplinește criteriile democratice care anterior justificau deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Liderii europeni continuă să repete că Turcia nu mai are un loc în UE, dar nu îndrăznesc să închidă unilateral capitolele de negociere. Aici, diplomația europeană este prinsă în capcana contradicțiilor sale: își pune nasul în fața exceselor autoritare ale lui Erdogan, dar semnează cecul astfel încât să scape de migranți.

Susțineți-l pe Sisi, dar nu pe Kadhafi.

Angela Merkel cultivă aceeași ambiguitate în zilele PPE de la München. Pe de o parte, observă că „umbrela nucleară americană se închide”, pe de altă parte, persistă în a prezenta crearea unei forțe europene de intervenție ca „un pilon în cadrul NATO” (deci împărtășit cu America). Cercetătorul sugerează construirea unei politici externe comune mai întâi înainte de orice politică de apărare. Cu excepția faptului de a se încurca în contradicții imposibile, cum ar fi în cadrul NATO, unde europenii sunt solidari militar. Turcia lui Erdogan, chiar dacă regimul de la Ankara îi zdrobește pe kurzii care au luptat împotriva lui Daesh. Complicat.

Luați alegeri dificile în fața publicului

După cum remarcă Nicole Gnesotto, diplomația nu a fost niciodată ușoară și destul de des statele, chiar înarmate cu cele mai bune intenții, sunt forțate să aleagă între cea mai proastă și cea mai puțin rea dintre opțiuni. „Diplomația europeană ar câștiga mult în credibilitate dacă ar accepta să dea seama, cât mai sincer posibil, de dilemele noastre și de alegerile dificile făcute în cele din urmă”, crede însă acest analist. Este adevărat că majoritatea guvernelor europene mențin o tăcere incomodă atunci când vine vorba de a face alegeri dificile. Există un ultim aspect al diplomației europene care se reflectă în ultimele timpuri în pozițiile luate împotriva Atu. Prin politica sa comercială, Uniunea Europeană apără comerțul liber, multilateralismul OMC, apărarea mediului, standarde înalte de sănătate și - acesta este nou - protecție socială minimă pentru lucrători, inclusiv în afara UE. Acest model de civilizație ni se pare cel mai de dorit pentru întreaga planetă.

Fascinația crescândă pentru regimurile autoritare

Trebuie remarcat faptul că regimurile autoritare care înconjoară Europa imită în interiorul Uniunii, ca și în Polonia. Emmanuel Macron, în timpul vizitei sale la Parlamentul de la Strasbourg, a subliniat această rea fascinație pentru regimurile autoritare. Cu toate acestea, câștigă teren în Europa dacă vrem să credem diferitele sondaje în vederea alegerilor europene. Care va fi politica europeană de apărare, care va fi diplomația noastră atunci când, în jurul mesei celor 27, regimurile autoritare din cadrul Uniunii însăși, fondate pe conducerea unui om puternic, vor găsi sprijin simpatic printre Putin, Trump, Erdogan sau Xi Jinping ? Emmanuel Macron, întotdeauna optimist, și-a încheiat cuvintele de la Bruxelles cu această odă: „Europa dobândește astăzi o forță în acest domeniu, care nu exista până atunci și care este, în ochii mei, răspunsul adecvat la recompunerea geopolitică globală, dar și un ciment al coeziunii europene în care prea multe țări considerau că Europa nu îi proteja cu adevărat. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. "