Interviu cu Matthieu Brun - Geopolitica agriculturii și alimentației în Orientul Mijlociu (1/2)

De Claire Pilidjian, Matthieu Brun
Publicat la 07/05/2019 • modificat la 21/04/2020 • Timp de citire: 10 minute

Matthieu Brun este doctorand în științe politice la Sciences Po Bordeaux în laboratorul CNRS Les Afriques dans le monde și cercetător la Club DEMETER, un ecosistem asociativ din sectorul agricol axat pe gândire strategică și orientată spre viitor. Subiectele sale de cercetare acoperă gestionarea resurselor naturale, geopolitica agriculturii și alimentelor cu un interes deosebit în Mediterana și Orientul Mijlociu, precum și politicile de dezvoltare. Matthieu Brun este membru al comitetului editorial al revistei Confluențe mediteraneene (https://www.cairn.info/revue-confluences-mediterranee-2019-1.htm) și lucrările anuale prospective agricole și alimentare Le Déméter (https://www.iris-france.org/publications/on- demeter-2019 /).

De ce să vorbim despre o „geopolitică a agriculturii și alimentației”? Ce vrem să spunem prin asta ?

Astăzi trăim într-o lume în care totul pare să se fi schimbat: distanțele sunt din ce în ce mai mici, populația a crescut enorm în ultimele decenii, s-au dezvoltat noi tehnologii, veniturile - cel puțin în unele țări - au crescut. În același timp, observăm o constantă: în fiecare zi trebuie să mâncăm, de mai multe ori pe zi, pentru a duce o viață demnă și sănătoasă. Astăzi, ca ieri și ca și mâine, va trebui să ne hrănim: asta înseamnă să avem acces la resurse, naturale și umane, iar acest lucru face legătura cu geopolitica. De secole, agricultura și alimentația au făcut istorie: sunt țesătura relațiilor umane. Sunt în același timp un factor de stabilitate, dar și de tulburare; un vector de dezvoltare, dar și de fragilitate. Agricultura și alimentația sunt indicatori ai puterii, ca rivalități, întrucât sunt în centrul preocupărilor și nu numai umane: este o problemă majoră pentru politicile publice, relațiile internaționale sau chiar decizia politică.

În cele din urmă, dacă revenim la însăși definiția geopoliticii, aceasta din urmă se preocupă de rivalitățile de putere în spațiu; această dimensiune a teritorialității, a spațiului, apare în diferitele funcții ale agriculturii. Putem distinge o funcție alimentară, o funcție socială - pentru că, chiar dacă lumea este din ce în ce mai urbană, fermierii rămân numeroși și zonele rurale populate - și în cele din urmă o funcție economică: secțiuni întregi ale economiei anumitor țări depind într-adevăr de agricultură chiar astăzi. Aceste funcții diferite se află în centrul luptelor pentru putere, de la nivel local la nivel internațional. Războaiele comerciale sunt un bun exemplu, la fel ca și rivalitățile pentru împărțirea apelor în râurile transfrontaliere.

Unde suntem cu securitatea alimentară în regiune? Există țări în care pare dobândită? Termenul de securitate alimentară înseamnă același lucru în toate țările dintr-o regiune în care nivelurile de dezvoltare sunt inegale ?

În primul rând, există cazuri îngrijorătoare de subnutriție, în special din cauza războaielor: în Siria și Yemen, dar și în Irak. În Yemen, mai mult de 40% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani sunt împiedicați din cauza insecurității alimentare, iar 60% au anemie; 70% dintre femeile gravide din Yemen sunt, de asemenea, anemice. În același timp, apar fenomene de supraponderalitate și obezitate, legate de o dietă care nu satisface nevoile fiziologice ale oamenilor. De exemplu, în Egipt, mai mult de 30% dintre adulți sunt obezi, cu supraexpunerea femeilor la acest fenomen. Tarife similare se găsesc, în special pentru femei, în țările din Golf, Qatar, Kuweit sau chiar Arabia Saudită. Dacă ne uităm la evoluția globală a obezității și a excesului de greutate din ultimii 40 de ani, țările care au cunoscut cea mai mare creștere sunt Arabia Saudită, Egipt și Oman. Acest lucru pune adevărate provocări în ceea ce privește sănătatea publică (probleme cardiovasculare, diabet și alte boli) al căror cost va fi cu siguranță greu pentru comunitate.

Să nu uităm, însă, că alte țări din regiune se descurcă bine: acesta este cazul în special al Algeriei, Marocului, Iordaniei, Libanului, Iranului. Ratele de subnutriție, care sunt extrem de scăzute (sub 5%), permit acestor țări să se claseze la egalitate cu statele OECD în ceea ce privește subnutriția.

Prin urmare, în jurul zonelor aflate în conflict vedem situații alarmante de securitate alimentară: UNICEF, ONU și FAO au continuat să atragă atenția comunității mondiale asupra situației de insecuritate alimentară, în special în Yemen, dar și în Siria și Irak . În aceste țări aflate în situații de conflict, nivelul de subnutriție este de șase ori mai mare decât în celelalte. Acest lucru este de o mare îngrijorare, deoarece unele dintre ele au fost odată clasificate drept țări cu venituri medii. Astăzi, în ceea ce privește insecuritatea alimentară, acestea se află la nivelul țărilor cel mai puțin dezvoltate.

De ce securitatea alimentară și politica merg mână în mână ?

Foamea și nesiguranța alimentară au mai întâi un impact asupra stabilității unei țări. În cuvintele reprezentantului Programului alimentar mondial, „atunci când ființele umane nu au de mâncare, se revoltă, migrează sau mor”. Și pentru parafrazarea lui Hosni Mubarak, cu ceva timp înainte de primăvara arabă, „oricine nu are mijloacele de a mânca nu poate simți nici libertate, nici demnitate”. Aceste două exemple arată clar importanța că populația are acces la alimente în calculul politic, în stabilitatea unei țări și în agenda factorilor de decizie.