adenoid

Arată ca un ganglion.

Îndepărtarea chirurgicală a adenoizilor (amigdalele faringiene mărite ale lui Luschka).

Adenoidectomia, denumită în mod obișnuit o operație adenoidă, se efectuează la un copil cu infecții acute recurente ale urechii sau cu pierderea severă a auzului conductiv (datorită afectării urechii medii). Sub anestezie generală pe termen scurt, o chiuretă este plasată pe peretele posterior al faringelui pentru a zgâria adenoidele situate în nazofaringe. Operația nu necesită spitalizare și copilul poate relua consumul normal a doua zi.

Mărirea unui strat de țesut limfoid în mucoasa nazofaringelui (amigdalele faringiene ale lui Luschka), care apare la copii.

Cel mai adesea este însoțit de o infecție a acestui țesut limfoid.

SIMPTOME ȘI SEMNE

- Adenoidele mărite împiedică copilul să respire normal prin nas. Noaptea, sforăie, are insomnie, teroare nocturnă, chiar și udare la pat. Pronunția lui este defectă, vocea sa nazală (caracterizată prin rezonanță nazală excesivă sau insuficientă). La sugari, acest disconfort poate preveni alăptarea.

- Infecția adenoidelor sau adenoidita poate lua două forme:

- adenoidită acută, cu obstrucție nazală, febră și adesea otită acută;

- adenoidită cronică, responsabilă de răceli frecvente, probleme ale urechii (otită simplă sau supurativă), erupții ale laringitei, traheită recurentă și bronșită, tulburări generale (anorexie, oboseală, scădere în greutate, febră inexplicabilă), digestive (cauzate de înghițirea flegmei) sau tulburări de dezvoltare ale cutiei toracice.

DIAGNOSTIC

Examinarea nazofaringelui confirmă prezența adenoidelor și dacă acestea sunt infectate sau nu.

TRATAMENT

Adenoizii pot fi operați (adenoidectomie) sub anestezie generală indiferent de vârstă, dar în afară de atacurile acute de adenoidită.

Inflamația unuia sau mai multor ganglioni limfatici în peritoneul abdominal (mezenter).

Adenolimfita mezenterică se datorează de obicei unei infecții virale, foarte rar unei infecții bacteriene (yersiniosis). Frecvent la copii, este responsabil pentru durerile abdominale și febra care pot simula un atac de apendicită acută. Diagnosticul adenolimfitei mezenterice trebuie făcut numai cu precauție pentru a nu trece cu vederea pe cel al apendicitei. Rezultatul este favorabil spontan și tratamentul se bazează pe administrarea de analgezice și antipiretice, foarte rar de antibiotice (yersinioză), însă o îndoială persistentă cu apendicită acută poate duce la intervenții chirurgicale.

Formarea adenoamelor (tumori benigne) pe două sau mai multe glande endocrine.

Există trei forme de adenomatoză, în funcție de glandele afectate:
- glandele paratiroide, glanda pituitară, pancreasul endocrin și glandele cortexului suprarenal sunt locul adenomatozei de tip I;
- glanda tiroidă, glandele paratiroide și medula suprarenală sunt sediul adenomatozei de tip IIa;
- adenomatoza de tip IIb, localizată pe aceleași glande ca și cele de adenomatoza de tip IIa, se caracterizează printr-un aspect alungit la subiecții afectați și prezența ganglioneuroamelor mucoase (fibrele nervoase ale ganglionilor).

Adenomatoza este o afecțiune foarte rară care poate fi transmisă ereditar.

SIMPTOME ȘI TENDINȚE

Aceste tumori nu pot fi însoțite de simptome și pot fi descoperite în timpul evaluării hipercalcemiei sau al screening-ului unei familii afectate. Cu toate acestea, cresc local și secretă hormoni la niveluri ridicate.

Adenomul paratiroidian duce apoi la hiperparatiroidism (hipersecreție a glandei paratiroide). Adenomul pancreatic cauzează sindromul Zollinger-Ellison. Mai rar, adenomul cortexului suprarenal poate provoca sindromul Cushing, iar adenomul hipofizar poate provoca tulburări de vedere. Adenomul tiroidian este o creștere excesivă a celulelor C din tiroidă, care devine adesea canceroasă. Adenomul medular suprarenalian se transformă în feocromocitom (tumoare benignă, responsabilă de tensiunea arterială crescută).

TRATAMENT

Constă în îndepărtarea tumorilor.

Tumoră benignă care crește pe o glandă și imită structura acesteia.

Un adenom poate afecta majoritatea organelor (rinichi, sân, prostată, ficat, pancreas), precum și glandele endocrine și anumite membrane mucoase (colon, mucoasa uterină).

Adenoame digestive

Aceste tumori benigne afectează un organ din sistemul digestiv.

Adenoamele digestive se pot dezvolta în stomac, intestin subțire, colon, rect, căile biliare, ficat, pancreas. Dintre adenoamele digestive, cel al colonului și cel al ficatului sunt cele mai frecvente.

- Adenomul de colon este o tumoare benignă care afectează 5-10% dintre persoanele cu vârsta peste 50 de ani. Debutul său este supus factorilor genetici și influențelor dietei (sărace în fibre).

Unele adenoame se pot transforma în cancere (adenocarcinoame). Acest risc este și mai mare atunci când adenomul este mare (mai mare de 1 cm) și țesuturile prezintă semne de displazie severă.

Colonoscopia (endoscopia colonului) permite detectarea și distrugerea adenoamelor colonice. Cu toate acestea, riscul de recurență necesită o monitorizare regulată. Prezența adenoamelor în număr mare este, în plus, indicativă a unei boli familiale, polipoză rectocolică, pentru care a fost identificată gena responsabilă.

- Adenomul hepatic este o tumoare benignă a ficatului, mai frecventă la femei. Dezvoltarea sa și apariția complicațiilor sunt favorizate de utilizarea contraceptivelor orale. De obicei asimptomatice, aceste tumori rareori produc dureri și hemoragii excepțional intraperitoneale.

În cazuri rare, adenomul hepatic se poate dezvolta în carcinom hepatocelular.

Adenoame endocrine

Aceste tumori benigne cresc pe o glandă endocrină.

Adenoamele endocrine pot secreta sau nu un hormon (adenoame secretoare) (adenoame nesecretante).

- Adenoamele secretoare sunt tumori benigne, dintre care cele mai frecvente sunt: adenoamele paratiroide, care determină o creștere a secreției hormonului paratiroidian cu hipercalcemie; adenoame tiroidiene, care duc la hipertiroidie; adenoame hipofizare. Acestea pot provoca, în funcție de localizarea și natura lor, infertilitate feminină reversibilă sau acromegalie (dezvoltare anormală a extremităților). Adenoamele glandelor cortexului suprarenal pot secreta exces de cortizol (sindromul Cushing), aldosteron (sindromul Conn) sau androgeni. Există, de asemenea, adenoame secretoare pancreatice.

- Adenoamele care nu secretă sunt frecvente pe tiroidă, pe hipofiză și, într-o măsură mai mică, pe cortexul suprarenal. La examinare, glandele par mai mari; această creștere a volumului poate provoca tulburări funcționale prin comprimarea organelor din apropiere.

Diagnostic

Examenul clinic și/sau imagistica medicală pot identifica adenomul. Doar histologia (biopsia) poate confirma diagnosticul.

Evoluție și tratament

Evoluția este variabilă în funcție de locații. Adenoamele glandelor endocrine pot rămâne asimptomatice și inofensive; secretarea adenoamelor poate necesita eliminarea; singurul risc de adenoame digestive este transformarea în adenocarcinom. Li se aplică regimuri riguroase de monitorizare și tratament.

Vezi: acromegalie, sindrom Conn, gigantism, tumoare.