Articol

1 Democrația a devenit o normă care include și exclude societățile la nivel global [1]. ONG-urile, la rândul lor, printr-un transfer de suveranitate, sunt acum însărcinate cu punerea în practică a pedagogiei democrației. România a fost scena normalizării politice transnaționale cu mult înainte de toate revoluțiile din Ucraina, Asia Centrală și Caucaz.

4 Construirea societății civile constă în înființarea de rețele și coaliții de ONG-uri, asigurarea profesionalizării ONG-istilor și, uneori, rolul de agent de selecție pentru partenerii locali pentru alocarea fondurilor. În aceste organizații, se învață procedurile birocratice pentru obținerea de subvenții, evaluarea financiară a programelor, identificarea „țintelor” programului, gestionarea relațiilor cu mass-media, partidele politice, alte ONG-uri și metodele de comunicare. Exprimare în dezbaterile publice., marketing, strângere de fonduri, management, contabilitate. Aceste ONG-uri lucrează în cadrul unor proiecte mari atât pentru logistică, cât și pentru finanțare. Urmarea seminariilor de formare în aceste ONG-uri este o condiție prealabilă pentru ONG-urile mai mici. Adică dacă aceste ONG-uri mari orientează societatea civilă menționată și cu siguranță nu în direcția autonomiei decizionale.

5Excludem în mare măsură din discuția noastră aceste ONG-uri pentru construirea societății civile pentru a fi interesați de profesioniștii în democrație. Este un sector clar definit de intervenție și asistență în țările post-comuniste care a apărut din anii 1980 în SUA când instituțiile implicate în Războiul Rece au fost transformate în coloana vertebrală a imperialismului democratic [2]. Doctrina drepturilor omului și-a schimbat direcția. A devenit o armă politică care permite o ierarhizare între statele naționale, bazată pe integrarea formelor de guvernare. Invazia Irakului și plasarea sa sub tutela imperială sunt exemplare: în numele democrației, securității, în totală încălcare a dreptului internațional și, în special, a drepturilor omului ca cadru juridic al relațiilor. justificat.

6 Având în vedere aceste elemente diferite, trebuie să punem la îndoială modurile de acțiune ale ONG-urilor de democratizare, observând că acestea oscilează între tehnologia politică și ideologie. Și mai ales că aceste ONG-uri sunt sortite să devină noii mediatori politici din întreaga lume.

7 ONG-urile mari sunt 100% dependente de donatorii lor și nu pot obține alte fonduri private. În aceste condiții, relația dintre donatori și ONG-uri ia forma unei relații de subordonare la distanță, liderii venind rar la fața locului. Există mulți donatori, dar programele lor sunt destul de similare. Toți aceștia subscriu mai mult sau mai puțin marcat la teoriile deliberative, constituționaliste sau instituționaliste ale democrației. Cu toate acestea, acesta este un impas teoretic și practic. Această paradigmă se bazează pe un neadevăr simplu: instituțiile produc democrație. Instituțiile sunt cu siguranță necesare pentru un regim democratic, dar se nasc dintr-o dezvoltare politică care operează pe o alteritate conflictuală între stat și societate în general și între grupuri sociale, fără a menționa contextul internațional și circumstanțele istorice excepționale. Omologul dependenței financiare poate fi văzut în adoptarea acestei grile de lectură politică eronată.

8 Există două mari platforme de ajutor în SUA: National Endowment for Democracy (NED) și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). O gamă întreagă de organizații se găsesc la nivelul inferior: Institutul Național Democrat, Institutul Republican Internațional, Institutul pentru Democrație din Europa de Est; aceste instituții care pun în aplicare teoriile constituționaliste ale „tranziției către democrație” sunt parțial afectate de un etnocentrism latent, indiferent de importanța pe care o poate avea constituția în SUA și, în general, de utilizarea sistemului judiciar. Această relație de dependență și mimică este decisivă în înțelegerea perspectivei ONG-urilor de astăzi și a eșecurilor relative ale acestora. Toate ONG-urile importante din domeniul democratizării au fost formate din donatori americani.

9 Tehnica profesioniștilor în democrație generează un sentiment de falsă neutralitate în ceea ce privește unghiul privilegiat de intervenție și modurile de acțiune colective. Tehnica este dublată de un universalism trompe-l'oeil care urmărește să mascheze caracterul extern al politicii. Aceasta este o modalitate de a neutraliza o posibilă acuzație de neocolonialism. Agențiile occidentale care își desfășoară activitatea în întreaga lume sunt formate din bărbați și femei recrutați la nivel local pe măsură ce se dezvoltă rețele transnaționale și tocmai din această periferie de actori trebuie să intervină în mod legitim agențiile de dezvoltare. Dacă există persoane care împărtășesc proiectul donatorilor, acest lucru justifică consensul necesar în amonte și face posibilă susținerea universalității programelor. Desigur, acest lucru nu elimină voința de libertate a actorilor locali. Cu toate acestea, nu este sigur că acestea sunt așteptări convergente în toate punctele sau chiar un minim, așa cum vom vedea în cazul României.

12 De fapt, Traian Băsescu, după alegerea sa la președinția statului în 2004 (candidat al Partidului Liberal Democrat-PDL), și-a însușit nu numai anticomunismul metafizic al ONG-urilor și al intelectualilor organici ai acestuia care domină scena mediatică. a programelor lor de reformă. El este foarte deschis susținut în acest sens de ONG-uri și intelectuali bucureșteni.

13 În 2007, a fost, așadar, destul de firesc ca T. Băsescu să prezinte la referendum o variantă a primului trecut al postului. Referendumul a avut loc în aceeași zi cu alegerile pentru Parlamentul European, care i-au permis lui T. Băsescu să participe la campanie, încălcând constituția. 26,45% din electorat s-au prezentat la urne, 21,51% dintre cei prezenți s-au exprimat în favoarea reformei (surse: Biroul Electoral Central). Participarea la alegerile pentru reprezentanții la Parlamentul European care a avut loc în aceeași zi a fost de 29,46%. Adică dacă interesul cetățenilor pentru această reformă este modest.

14Dar controversa sistemului de vot nu se termină aici. Pentru că Partidul Național Liberal (PNL) a propus adoptarea parlamentară a versiunii APD a votului uninominal. Odată ce s-a deschis cutia de reformă a votului Pandora, partidele politice până acum reticente la ideea acestui program au devenit brusc pasionate de această schimbare. Adoptarea reformei a fost inițial respinsă de Curtea Constituțională, deoarece două dintre articolele sale contraziceau Constituția. Apoi, primul trecut al postului a fost adoptat în absența legitimității urnei. Câteva luni mai târziu au avut loc alegerile municipale și departamentale. Sancțiunea scade: zeci de primari implicați pe bună dreptate sau în mod greșit în diverse infracțiuni sunt realesi în primul tur (16 iunie 2008). Acest program de reformă s-a dovedit a nu avea niciun efect pozitiv semnificativ.

16 Această viziune a democrației a fost lucrată de câteva decenii de numeroase institute (universități, ONG-uri, fundații filantropice) specializate în științe politice, ceea ce face dificilă chestiunea. Dar anumite axiome ale democrației sunt neglijate sau chiar respinse direct. De fapt, principiul reprezentativității nu este de fapt luat în considerare. Programul poate fi realizat în numele principiului reprezentativității, dar ONG-ul îl refuză. Legitimitatea urnelor este absentă atât pentru parlament, cât și pentru ONG-uri. Al doilea principiu încălcat este suveranitatea populară. Alegerile nu au dovedit principiul unui prim trecut și nu au mobilizat cetățenii. Imposibilitatea explicării clare a diferitelor metode de vot și lipsa educației va arăta că intenția de a convinge este redusă și, dimpotrivă, că există dorința de a depolitiza. Ce este cetățeanul în aceste condiții? Este aceasta o problemă politică? În plus, faptul că primarii au fost realesi în ciuda implicării lor în afaceri discutabile nu arată o diferență clară între ONG-uri, agenți politici (care reprezintă categorii sociale definite) și populație? ?

17 ONG-ul are o orientare care se îndreaptă în primul rând către organizații și instituții politice, dar practica sa arată o incapacitate de a rămâne la distanță de partidele politice. Nu numai că nu își poate construi autonomia politică, dar, în ultima instanță, numai cu ajutorul partidelor politice a reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectul. Acest lucru este cu atât mai problematic cu cât petiția colectată de ONG a arătat foarte clar că creditul acordat de către semnatari era strâns legat de autonomia sa față de scena politică în general.

20 Aceste criterii morale reprezintă dorințele unei categorii de actori (în general București sau aparținând clasei mijlocii-mari a orașelor mari, absolvenți și intelectuali) care sunt proiectate asupra întregii societăți. Desprinderea de societatea globală a unei clase neoliberale sau neoconservatoare este un fenomen bine observat în țările post-comuniste și post-sovietice. Cu toate acestea, această categorie de actori vorbește în numele societății și practic al tuturor ONG-urilor fără a pune sub semnul întrebării reprezentativitatea acesteia. Și ocupând tot spațiul media. Pentru antreprenorii de moralitate, intelectualii implicați sunt departe de a fi de o moralitate impecabilă. Corupția, nepotismul, patronajul, delapidarea banilor publici, exploatarea sistematică a studenților, falsificarea publicațiilor, plagiatul, excluderile și campaniile de defăimare împotriva vocilor disidente nu au nimic de invidiat în cercurile politice și sunt supuse unor practici sistematice. Ceea ce ne invită să observăm cu mai multă retrospectivă activitatea acestor ONG-uri.

În spatele acestor întreprinderi politice există și o luptă de putere între această clasă socială destul de eterogenă și partidele politice. De exemplu, directorul APADOR-CH (Asociația pentru Protecția Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki), domnul Macovei, a devenit ministru al Justiției după alegerile din 2004. A adoptat o reformă a ministerului, care a necesitat o expertiză de la Freedom House în urma unei cereri din partea președintelui SAR. Când domnul Macovei a fost eliberat de funcția sa, președintele SAR a organizat un protest foarte modest, dar foarte mediatizat, în Piața Universității din București. Un alt exemplu este cel al președintelui FSO-Soros, Renata Weber, care a devenit rapid consilierul președintelui T. Băsescu după alegeri. Ea va renunța la acest post la fel de repede înainte de a fi aleasă pe lista PNL (Partidul Național Liberal) din Parlamentul European. Membrii Grupului pentru Dialog Social (GDS) au fost propuși parlamentului pentru un post în Consiliul Național al Audiovizualului în același timp. Directorul SAR a prezentat lansarea candidaturii PDL (Partidul Liberal Democrat) la alegerile municipale din București din 2008.

Relația dintre ONG-uri și partide politice ia forma unei lupte de putere între partide politice. Aceste ONG-uri tind să se comporte ca niște partide extraparlamentare. Ei au fost programați în acest fel de la primul lor contact cu „străinul” și acesta este rolul pe care l-au jucat în primii ani ai post-comunismului. Unii dintre ei au urmat Convenția Democrată, o alianță politică care a câștigat alegerile legislative și prezidențiale în 1996 (1996-2000) sau Partidul Alianței Civice (1992-1996) în structurile de stat. Prin urmare, ONG-urile știu să facă din anticomunismul metafizic arma lor de alegere, dar știu, de asemenea, să se lipsească de el atunci când este necesar. De exemplu, Comisia pentru studiul crimelor comunismului a fost condusă de fiul unui fost demnitar comunist V. Tismaneanu, politolog neo-conservator american-român, bine cunoscut agențiilor de democratizare. Anticomunismul este un instrument central al acestor lupte de putere în societățile postcomuniste contemporane.