Transpunerea testului în trei etape ale Convenției de la Berna în legislația națională franceză și

Directiva europeană DADVSI din 22 mai 2001 încorporează prevederile Convenției de la Berna din 1886 prin prevederea că orice excepție de la dreptul exclusiv conferit proprietarului unui drept de autor de a autoriza reproducerea operei sale trebuie să respecte o examinare în trei etape. Invitată să transpună cerințele Convenției în legislația națională, Franța și Regatul Unit au procedat diferit.

Drepturile autorilor conferă titularului lor un monopol de exploatare asupra anumitor drepturi economice, inclusiv dreptul de a reproduce o operă sau o interpretare (P. Tafforeau, Droit de la Propriété Intellectuelle, Paris, Gualino éditeur, 2007, p.26). Articolul L. 122-3 din Codul proprietății intelectuale prevede că reproducerea unei opere, „constă în fixarea materială a operei prin orice proces care permite comunicarea acesteia publicului într-o manieră indirectă. Cu toate acestea, pericolele inerente monopolurilor necesită stabilirea unor limite și excepții pentru a păstra echilibrul necesar între proprietarii de lucrări și drepturile publicului. Lucrările pregătitoare pentru Convenția de la Berna din 9 septembrie 1886 au cerut deja limitarea protecțiilor absolute în interes public. Articolul 9, paragraful 2 al textului, astfel cum a fost modificat prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971, lasă competența statelor semnatare să stabilească excepții de la dreptul de reproducere cu condiția îndeplinirii a trei condiții. Astfel, excepția trebuie rezervată pentru cazuri speciale și „nu interferează cu exploatarea normală a operei și nici nu cauzează prejudicii nejustificate intereselor legitime ale autorului”.

Interesul crescând al sistemelor juridice pentru drepturile de autor a determinat Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale să prezinte un aranjament special, Tratatul privind drepturile de autor din 20 decembrie 1996, care folosește termenii „triplului test” al Convenției de la Berna. Comunitatea Europeană, în conformitate cu obligațiile sale ca semnatar al tratatului, încorporează aceste drepturi și excepții în Directiva „Drepturile de autor și drepturile conexe în societatea informațională” din 22 mai 2001 care prevede la articolul 5 (5) că excepțiile „se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operei sau a altor obiecte protejate sau cauzează prejudicii nejustificate intereselor legitime ale titularului dreptului”.

Statele membre ale Uniunii Europene aparțin diferitelor tradiții ale dreptului de autor. Regatul Unit intră sub un sistem de „drepturi de autor” în care echilibrul de interese este părtinitor în favoarea intereselor economice în joc. Sistemul francez, pe de altă parte, este un exemplu de sistem în care judecătorul protejează atât drepturile economice, cât și drepturile morală. Deși cele două țări au transpus directiva în legislația națională cu întârziere și, deși natura testului rămâne similară, aplicarea „triplului test” diferă în funcție de țară.

Prin aceste etape multiple, „triplul test” va avea deci evoluții cunoscute și, inevitabil, modificări. Prin urmare, este vorba de examinarea modificărilor terminologice și a semnificațiilor acestora, originea obligației de transpunere și consecințele acestora și modul în care „triplul test” a fost aplicat în legislația națională.

O noțiune în evoluție; schimbarea intereselor

Convenția de la Berna nu este menită să protejeze drepturile învecinate (drepturile artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor de fonograme și videograme și ale companiilor de comunicații audiovizuale). Acestea intră sub incidența Convenției de la Roma din 1961, care nu include „triplul test” în prevederile sale. Prin urmare, profesorul Gaudrat critică decizia Comisiei de a lua „triplul test” în directiva sa privind drepturile de autor și drepturile conexe. (P. Gaudrat, ibidem, par. 10). Alegerea extinderii sferei de aplicare a „triplului test” are drept consecință întărirea drepturilor care aparțin actorilor economici, care pot părea contrare justificărilor dreptului de autor francez (care protejează în virtutea legăturii dintre personalitatea autorului și Munca lui). Cu toate acestea, această critică riscă să ignore intenția Comisiei în alegerea sa de a prelua și transforma norma.

„Triplul test” ca limită normativă; o obligație doar pentru legiuitor ?

„Triplul test”; o prevedere cu efect direct ?

Cu toate acestea, directiva ar putea încerca să meargă mai departe decât stabilirea unei limite normative. Efectul său ar fi atunci transpunerea conceptului de „triplu test” în legislația națională și admiterea că destinatarul obligației ar putea fi și judecătorul. Momentul „triplului test” ar deveni dublu; în primul rând, atunci când se dezvoltă excepțiile din lege și, în al doilea rând, atunci când judecătorul ia în considerare fiecare caz în parte. Acest lucru ar însemna că obligațiile „triplului test” s-ar aplica mai mult decât simpla redactare a excepțiilor din lege. Integrarea „triplului test” în dreptul francez a fost realizată prin legea din 1 august 2006 în penultimul paragraf al articolului L. 122-5 din Codul proprietății intelectuale.

Pericolul denaturării „triplului test” este cu atât mai mare cu cât judecătorul aplică cumulativ cele trei etape ale dispoziției. Această aplicare cumulativă a „testului triplu” pare compromisă, deoarece necesită mai întâi, începând cu al doilea pas, să se ia în considerare încălcarea exploatării operei. Considerarea exploatării reflectă evoluția conceptului de la Convenția de la Berna, întrucât atunci este vorba de luarea în considerare a exploatării economice a unei opere. În plus, examinarea acestei exploatări are loc anterior și, prin urmare, pare mai importantă decât examinarea a ceea ce ar putea fi interesele legitime ale titularului drepturilor. Considerarea perspectivelor culturale și sociale, care justifică existența monopolurilor în domeniul dreptului de autor, ocupă, așadar, un loc secundar, în spatele perspectivei economice, probabil în detrimentul publicului.

Tafforeau, P., Dreptul proprietății intelectuale, Paris, editor Gualino, 2007.

Departamentul Comerț și Industrie, Document de consultare privind implementarea din 7 august 2002

Gaudrat, P., „Drepturile de autor în urma transpunerii”, RTD Com. 2007 p. 107.

Geiger, C., „Transpunerea testului în trei etape în dreptul francez”, Recueil Dalloz 2006 p. 2164.

Jehoram, H., „Există o agendă ascunsă în spatele neimplementării generale a testului UE în trei etape?”, E.I.P.R. 2009, 31 (8), 408-410.

Koelman, K., „Fixing the three step test”, E.I.P.R. 2006, 28 (8), 407-412.

Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 9 septembrie 1886.

Tratatul OMPI privind drepturile de autor din 20 decembrie 1996

Directiva 2001/29/CE privind drepturile de autor și drepturile conexe în societatea informațională din 22 mai 2001

Legea nr. 2006-961 din 1 august 2006 (legea DADVSI)